Datorita generozitatii celui care s-a dorit a fi „cel mai mare pictor al secolului”, Jean Auguste Dominique Ingres, cea care era considerata sclava haremului turcesc a devenit o concubina de lux în viziunea occidentalilor. La turci „Odalik” era o simpla servitoare care avea grija de dormitoarele concubinelor sultanului si de trupurile lor gingase, dar la maestrul Ingres fermecatoarea „fata în casa” se transforma in prostituata de lux, o fiinta alintata de toata lumea si despre care se spune ca este, totusi, virgina. Asa a ajuns maestrul Ingres patronul odaliscelor occidentale – idee pe care a preluat-o, sa recunoastem, de la inaintasul sau François Boucher.
Fiu al unui sculptor ambitios, Ingres (nascut în 1780) este îndrumat spre arta de mic copil. La început, l-a atras mai mult vioara si toata viata se va relaxa cântând la acest instrument pe care-l lua cu sine peste tot. Asta ne aduce aminte de Einstein, care-si încânta invitatii cântând tot la „scripca”… Dar talentul la desen, în special darul înnascut de a face portrete exemplare, îl duce pe adolescentul Ingres tot mai aproape de Paris. Asa ajunge, la 17 ani, elev al marelui Jacques-Louis David (pictorul lui Napoleon), care-l remarca imediat si-l pregateste pentru „Premiul Romei” (bursa franceza de studii în Cetatea eterna). Si o câstiga în 1801, dar statul nu are bani din cauza razboaielor napoleoniene.
Abia în 1806 pleaca la Roma, unde se îndragosteste subit atât de clasicii italieni, cât si de o frantuzoaica, Julie Foster. Din pacate, Ingres este un perfectionist periculos de ambitios. Astfel, lucrarile sale trimise la Paris sunt aspru criticate (inclusiv „Napoleon prim-consul”) si tânarul pictor devine depresiv. Nu-i mai pasa nici de Julie si considera ca este nedreptatit – desi câstiga un mare admirator, tocmai pe rivalul sau Delacroix. Se decide sa ramâna în Italia, uita de Julie si se îndragosteste de o daneza, Laura. Fiind atent supravegheat de tatal sau, Ingres îi cere acordul pentru casatorie, dar acesta nu vine imediat. Asa ca artistul se orienteaza cu o repeziciune suspecta spre o alta „odalisca” asupra careia i-au cazut privirile exigente, si anume Madeleine Chapelle. Era anul 1813, un an norocos pentru pictor, întrucât alegerea sa se va dovedi de mare inspiratie. Alaturi de acea femeie fermecatoare – al carei nud va aparea în multe pânze cu odalisce – va trai multe decenii.
In 1849, Madeleine moare din cauza unei rani la picior, iar durerea îi va dauna foarte mult maestrului. Din disperare, prietenii îi fac cunostinta cu domnisoara Ramel si aproape ca-l obliga sa se însoare cu ea, pentru a o uita pe Madeleine. Maestrul se supune presiunilor si la 71 de ani se casatoreste cu Ramel, de 43. Dar batrânetile maestrului sunt luminate din alte motive: Napoleon III îi recunoaste meritele si-l declara pictor al Curtii, apoi îi confera Marea cruce de ofiter al Legiunii de Onoare. Apoi este ales senator, dar nu îsi va putea duce pâna la capat mandatul, caci moare de pneumonie în 1862.
Sa retinem acest an: marele maestru avea optzeci si doi de ani si realizeaza una dintre capodoperele secolului XIX: „Baie turceasca”, unde apare în prim-plan prima sotie, Madeleine, cu bratele strânse deasupra capului. A fost omagiul suprem pe care-l putea oferi amintirii sale atât de scumpe si totodata lectia pe care o va da posteritatii despre frumusetea lipsita de vulgaritate a femeilor din harem.
PAUL IOAN
Comentarii