Soarta unui poet autentic este „sa fie executat la zidul iubirii”, scria candva Albert Camus – un indragostit nelinistit si un amant imposibil. Din fericire, atunci cand poetul este si un pictor de mare talent, asa cum a fost si Dante Gabriel Rossetti, atunci suferinta din dragoste se poate exterioriza si prin cuvinte, si prin imagine. Numai ca impartasirea durerii cauzate de o iubire pierduta poate lua si forme absurde. Iar Rossetti este unul dintre prizonierii executati fara mila de viata la zidul iubirii.
Fiu de emigranti italieni, Dante Gabriel s-a nascut la Londra (1828), la un an dupa moartea lui Beethoven. Ca si „Titanul din Bonn”, fiul profesorului Pasquale Rossetti a avut parte de experiente sentimentale controversate. Dar, in primul rand, rebeliunea din sangele sau de artist l-a determinat sa infiinteze o miscare nonconformista a pictorilor, intr-o societate engleza incremenita in dogmele academismului. Riscandu-si cariera de tanar in pragul afirmarii, Rossetti a fondat „Fratia prerafaelitilor”, afirmand ca tot ceea ce s-a creat in arta dupa Raphael si Michelangelo este „impostura”. Si astfel, dupa 1850, tanarul maestru devine o tinta predilecta a criticilor. Sensibilitatea sa cedeaza si se retrage in literatura sa adorata, cea a lui Dante si a legendelor cu miticul rege Arthur.
Iubirea a fost pentru Rossetti adapostul de care avea nevoie dupa ce conservatorismul englezesc aproape il lapidase. Iar femeia care i-a protejat spiritul a fost Elisabeth Siddal, o frumoasa londoneza care i-a fost multa vreme model. Dar lovitura soartei a venit tocmai din aceasta poveste de iubire. Dupa ce naste un copil mort, nevasta moare si ea si lasa in sufletul poetului-artist un abis imposibil de umplut. Anul 1862 a fost piatra de hotar care a marcat granita spre disperare permanentizata. Un prim gest al dezolarii totale a fost ingroparea versurilor de dragoste alaturi de iubita sotie. Apoi, fara sa-si mai gaseasca ritmul si sensul vietii – implicit al drumului de urmat in cariera – a incercat zadarnic sa se sinucida.
Puterea distructiva a tristetii profunde il impinge pe artist sa caute compania unor iubiri trecatoare si dureroase, precum Jane Morris (sotia prietenului si confratelui din Fratia prerafaelitilor). Isi complica viata si este convins ca nimeni nu-l mai intelege. Dar, mai presus de orice, destinul lui Dante este cel care-i aduce alinare. Si asta pentru ca Rossetti se crede un fel continuator al dramei traite de marele poet italian, a carui iubita, Beatrice Portinari, a murit la 24 de ani. De altfel, in panzele sale revine mereu simbolul „Beata Beatrix”. O alta pagina de tristete profunda este absorbita de spiritul lui Rossetti atunci cand traduce din François Villon poemul „Ballade des dames du temps jadis” – Balada doamnelor de altadata.
Din pacate, imaginea acestui artist care si-a dezgropat manuscrisele pentru a le publica (si a primit noi jigniri din partea criticilor) a fost afectata si de episoadele incredibile din viata sa, cand s-a inconjurat de animale exotice. Casa ii era plina, la un moment dat, de papagali si wombat (patruped australian). El insusi era vazut cum calarea o lama (ierbivor sud-american)… Alcoolul i-a grabit sfarsitul si Dante Gabriel Rossetti a murit la 53 de ani (1882), traind cu trei ani mai putin decat insusi Dante Alighieri.
PAUL IOAN
Comentarii