Una dintre farsele care mai anima inca lumea de astazi este aceea care priveste egalitatea femeii cu barbatul. Ipocrizia sexului slab este cel mai elocvent dovedita de artele vizuale, care, prin intermediul unor barbati cu har, au imortalizat pentru vesnicie femei banale, care au fost iubite sau neveste ale marilor maestri. Doamne si domnisoare despre care nimeni n-ar fi aflat nimic niciodata, caci nu s-au remarcat prin forte proprii in niciun domeniu, au ajuns sa fie cunoscute pe tot globul datorita talentului de geniu al unor mari pictori. Asa au iesit din anonimatul pe care-l meritau cu prisosinta reprezentante ale sexului frumos, care triumfa in galeriile de arta si in colectiile particulare.
Suita unor ilustre exemple ar putea debuta cu unul dintre cei mai impunatori maestri ai picturii olandeze, Rembrandt van Rijn (1606-1669). Sobrietatea personalitatii sale a contrastat flagrant cu viata sentimentala. El a fost casatorit treisprezece ani cu Saskia, de la care l-a avut pe iubitul sau fiu Titus. In 1642, dupa moartea sotiei, Rembrandt se indragosteste nebuneste de doica Geertije, careia ii daruieste bijuteriile defunctei Saskia. Dar nu se casatoreste cu ea, caci ar fi pierdut mostenirea de la familia Saskiei. Dupa un timp, maestrul vrea sa se desparta de acea amanta, pe care o interneaza cu forta la ospiciu si astfel isi recupereaza bijuteriile. Urmatoarea iubita a maestrului, apetisanta Hendrickje Stoffels, devine din menajera model pentru multe capodopere si pe care Rembrandt o inmormanteaza dupa ce vinde mormantul aceleiasi bogate Saskia, caci era in stare de faliment… Ciudatele meandre amoroase ale maestrului din Leiden aveau sa anticipeze colectiile de labirint sentimental ale pictorilor din secolele XIX si XX, cand femeia model, amanta, nevasta temporara sau menajera avea sa devina un leit-motiv al biografiilor celebre.
De la „seriosul” Rembrandt si pana la rebelul de geniu Man Ray (1890-1976), campion al inteligentei creative in miscarile dadaiste si suprealiste, novator al fotografiei si filmului, unul dintre artistii cu cea mai mare influenta in secolul XX, nu este decat un pas. Intre boema pariziana din Montparnasse si cea din New York, experientele sentimentale si amoroase ale lui Man Ray au oscilat intre nevasta femeie-de-casa (Adon Lacroix) si modelul cu rol de amanta, asa cum au fost celebra Lee Miller dar mai ales misterioasa „Kiki de Montparnasse”, pe numele sau adevarat Alice Ernestine Prin (1901-1953), pe care Man Ray a facut-o celebra prin fotografia intitulata „Le Violon d’Ingres”. Maestrul o folosise cu genialitate pe o fosta muncitoare intr-o patiserie, devenita model la paisprezece ani. Aceasta Kiki, considerata „prima femeie cu adevarat libera a secolului XX” (cu o autobiografie interzisa in SUA), a fost un caz similar celui reprezentat de nabadaioasa Dora Maar pentru Pablo Picasso sau „Ultra-Violeta” (Isabelle Collin Du Fresne) pentru Salvador Dalí.
La randul sau, Paul Gauguin a adus faima picantelor sale modele din Tahiti si Martinica. Femeia din Polinezia, cu simplitatea ei primitiva, a cucerit lumea post-impresionismului. Un caz aparte ii constituie consecventul Paul Cézanne, care abia dupa saisprezece ani de concubinaj cu Marie-Hortense Fiquet se casatoreste cu ea, atunci cand dragostea era deja ofilita. Au trait mai mult despartiti, dar asta nu l-a impiedicat sa-i dedice douazeci si sapte de portrete, un record in materie de fidelitate conjugala.
PAUL IOAN
Comentarii