Plina de muzica si de poezie, scena unor traditii stravechi dar si a unor drame infricosatoare, Sicilia emana o frumusete stranie si o atractie irezistibila. Despartita de Italia prin stramtoarea Messina, dominata de vulcanul Etna, a dezvoltat de-a lungul anilor, o serie de orase incarcate deopotriva de istorie si de arta, printre care le putem aminti pe unele foarte cunoscute cum sunt Palermo, Siracusa, Catania dar si pe altele mai putin cunoscute cum sunt: San Vito, Agregento sau cochetul Noto renumit pentru constructiile sale baroc, aflate sub protectie UNESCO.
Despre Noto am primit un bogat material din partea cititorului nostru Gheorghe Petrescu din Cluj Napoca, material pentru care ii multimim. Fotografiile si o parte dintre datele trimise de domnia sa le vom folosi in randurile care urmeaza.
Aflat la 32 kilometri de Siracusa, orasul, cu circa 23.000 de locuitori, este amplasat pe pantele muntelui Alvera iar in centrul sau s-a dezvoltat un baroc aparte, numit „barocul sicilian”. In perioada romana, in apropiere a existat o mica asezare. De-a lungul veacurilor pe aici au trecut o multime de cuceritori greci, bizantini, arabi, normanzi, spanioli, toti punandu-si amprenta asupra arhitecturii orasului, care, in 1693, a fost distrus complet in urma unui incendiu.
A fost reconstruit in intregime, lucrarile fiind executate de mesteri locali si conduse de Giuseppe Lanza, ajutat de inginerul militar olandez Carlos de Gruvenberg. Cheltuielile au fost sustinute de Giovanni Battiota Landolina, marchiz de San Alfano.
Cu peste un veac, inainte la 22 iunie 1503, Ferdinand al II-lea proclama asezarea respectiva drept oras care datorita frumusetii constructiilor sale a fost supranumit „Orasul de aur”.
Influentele celor care ii calcasera drumurile de piatra se impleteau armonios si s-au oglindit perfect si in noul oras, ridicat pe ruinele celui vechi. Parcurile, catedralele, statuile, toate fac din Noto un loc pe care il indragesti si il admiri de la prima intalnire.
Vechea poarta a orasului, este o constructie impresionanta realizata in 1841 de arhitectul Orazio Angelini. O alee strajuita de platani te invita la umbra si racoare inmiresmata, intr-o parte profilandu-se o fantana de piatra iar in cealalta o Afrodita din marmura dominand o peluza plina de flori. In spatele portii se deschide artera principala a orasului, Vittorio Emanuele, ale carei cladiri sunt de cateva secole mandria locuitorilor.
Aici se inalta catedrala Francesco de Assisi, ridicata intre 1711-1750 de Santisimo Salvatore.
Remarcabila este cladirea primariei, Palazzo Ducale, cu un sir de coloane cu capiteluri elegant ornamentate, cu o scara ovala si o terasa larga cu balustrada de piatra.
In apropiere se afla o alta artera marcata de doua cladiri simbolice. Una dintre ele este Biserica Montevergini iar cealalta Palatul Nicolici, care a dat si numele strazii respective. Fatada acestuia expune un sir de balcoane sustinute de statui reprezentand siluete umane si animaliere simbolice. Decoratiile bogate, ale acestora au iscat la inceput o multime de controverse dar acum ele constituie o mandrie a locuitorilor si un real obiectiv turistic.
Langa biserica San Domenico, in scuarul din fata biroului de turism, se inalta o statuie semnata de M. Coffa si intitulata „Patria”. Aceasta reprezinta bustul unei femei frumoase, iar la baza soclului pe o treapta, sta un inger citind dintr-o carte. In vecinatate a fost amplasata o fantana de marmura pe al carei soclu un cerc de copii, probabil amorasi, sustin o scoica in mijlocul careia, pe o masca de comedie, este asezat un Neptun sufland intr-o goarna.
Pot fi amintite bisericile: Santa Chiara, San Domenico, San Carlo al Corso, palatele de pe Via Cavour si mai ales Teatrul unde se tin, pe langa spectacolele obisnuite, si concerte de muzica clasica.
In oras se desfasoara o serie de festivaluri cum este cel al spiritualitatii, cel al florilor, spectacolul cu costume de epoca si multe altele.
Trebuie mentionata lumina calda care invaluie totul, cladirile fiind construite dintr-o piatra deschisa la culoare, cu o nuanta galbuie, imprumutand strazilor o alura specific siciliana si solara in acelasi timp, meritand pe drept supranumele de „Orasul de aur”.
IRINA STOICA
Comentarii