Un cuprins consistent, cuprinzator, incitant, iata cateva atuuri care m-au facut sa continui prezentarea revistei Luceafarul de dimineata, numarul din martie 2021.
M-am oprit cu atentie la articolul criticului literar Daniel Cristea-Enache dedicat lui Marin Sorescu. In eseul Marin Sorescu – O noua poezie, Daniel Cristea-Enache scrie: Surpriza constand in schimbarea manierei, de nu chiar a stilului poetic sorescian, intr-o modificare de tematica si problematica, de registru verbal si lingvistic, de personaje poetizate si afiliere a acestora, de spatiu liric devenit, dintr-odata, regional si local, oltenesc si bulzestean. Intr-o cronica din august 1973, intitulata Viata la tara si a carei perspectiva criticul va simti nevoia sa o amendeze ulterior, in cronici din 1984 si 1987, Nicolae Manolescu utiliza chiar acest termen, surpriza, insotindu-l de altii prin care descria noua poezie scrisa de Sorescu: demitizarea „dusa pana la ultimele consecinte”, „indrazneala”, „radicalitatea si anvergura operatiei”, „o formula originala de poezie”.
Cristea-Enache aminteste ca cel care a remarcat primul schimbarea la fata a poetului a fost un prozator, Alexandru Ivasiuc: Alexandru Ivasiuc a scris un text entuziast, aparut tot in Romania literara, in numarul 49 din 3 noiembrie 1972, intitulat Din nou despre simpli-tate si continand o situare valorica neta. Mai importanta decat aceasta valorizare facuta prompt de prozator unui poet mi se pare insa intelegerea, de catre Ivasiuc, a noutatii soresciene care avea sa puna probleme de receptare mai multor critici experimentati. Pe baza a numai doua poeme (e drept, exceptionale), Ivasiuc facea o veritabila radiografie critica a intregului ciclu La Lilieci, care nu fusese inca scris si pe care nu il cunostea. Precum Cuvier reconstituia dupa un os un animal disparut, prozatorul era capabil sa defineasca viitorul ciclu sorescian pornind de la doua texte.
Unul din aceste texte era poemul Ciudin, povestea unui hotoman, cand pasnic, cand violent care sfarseste astfel, in viziunea soresciana: „Intr-o dimineata au dat copiii cu vitele peste el/ Mort in Valceaua Bonii/ Langa poteca, alaturi de-o damigeana de tuica, sparta./ Avea teasta crapata c-un par, cu ceva, si beregata taiata/ Cu cutitul,/ Ca la porci./ Cum se zbatuse, sangele i se amestecase cu tuica./ Era si-inceput de gadini, ca l-au gasit dupa vreo doua zile,/ Facuse musita./ Faptasul a fost prins imediat, de data asta: Costica al/ De pe drum,/ Adica cel nebun, un flacau, venit tot asa,/ Din lume,/ Era zaltat la minte, un nepricopsit, vai de capul lui./ Pana atunci nu omorase un pui, lumea nu se ferea de el,/ Parea un nebun bun.// Lui Ciudin i-au pus o cruce de lemn acolo-n padure,/ Se scarpina lupii de ea”.
Criticul Daniel Cristea-Enache incheia astfel demonstratia, amintind si de femeile din alt poem din volumul La Lilieci care au ramas „numai triste si cazute pe ganduri”: Am putea cadea si noi pe ganduri, recitind cartea intai din La Lilieci nu numai in cheie comica si umoristica, asa cum s-a tot facut, ci si intr-o lumina declinanta, intr-o ecuatie dramatica si tragica.
Nu-i de mirare ca un alt mare artist, actor si cantaret, e vorba despre craioveanul Tudor Gheorghe, simtind acest adevar, include in spectacolele sale versuri de Marin Sorescu, pe care le rosteste intr-o maniera unica. Iata inceputul poemului „Randuieli”: La noi muierea pupa mana barbatului Pana mai adineauri – zicea Marin al lui Patru,
Si din dumneata nu-l scotea niciodata,
Ii facea trei, patru copii, dar nu indraznea sa-i zica tu,
Cele mai mandre, care se ambitionau, nu-i ziceau nicicum.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii