Desi toata lumea a auzit despre faptele de arme ale lui Alexandru cel Mare, putini stiu ca ele i se datoreaza in mare masura tatalui sau, controversatul Filip al II-lea al Macedoniei, un soldat viteaz si crud, care a stiut sa lase fiului sau cea mai de pret mostenire: o armata ce va cuceri lumea. Despre viata lui Filip nu se cunosc foarte multe amanunte dar este clar ca a fost una extrem de agitata. Iar disparitia sa, produsa in urma unui asasinat, ridica si astazi semne de intrebare din partea istoricilor, care inca nu s-au putut pune de acord in privinta autorului crimei si nici in cea a motivatiei ce a stat la baza gestului sau funest…
Un suveran al viciilor
Filip a fost in mod evident unul dintre cei mai ilustri conducatori de osti din antichitate, desi numele sau este trecut adesea cu vederea, fiind pe nedrept eclipsat de al unui Cezar, Hanibal sau al fiului sau, Alexandru. In cativa ani, el a reusit sa transforme mica si inapoiata provincie a Macedoniei in cea mai redutabila forta militara a Greciei si sa cucereasca aproape intreaga Peninsula Balcanica. Ne putem intreba ce s-ar fi intamplat daca el si nu Alexandru s-ar fi aflat in fruntea planuitei campanii contra persilor: oare ar fi putut Filip cuceri lumea mai repede si intr-un mod mai durabil decat a facut-o energicul sau fecior?
Multi istorici sustin ca da, desi tot ei evidentiaza ca un om de moda veche, un nationalist conservator, precum Filip n-ar fi aplicat politica de uniuni matrimoniale intre macedoneni si persi, prin care Alexandru a vrut sa uneasca spiritual teritoriile cucerite. Spre deosebire insa de tanarul Alexandru care, la sfaturile dascalului sau, Aristotel, se mentinea pur si nu se deda placerilor carnii, tatal sau era un destrabalat fara pereche. Avea sapte sotii si un harem intreg de concubine, dar ii placeau in egala masura baietandrii chipesi. Era un mancau strasnic si obisnuit sa toarne pe gat butoaie intregi cu vin. In aceasta patima a bauturii va cadea, spre sfarsitul vietii, si fiul sau si se pare ca moartea lui Alexandru n-a fost straina de aceasta cauza.
Amantul regelui jura razbunare
Dar sa revenim la nabadaiosul sau tata, Filip, care, desi se apropia de cincizeci de ani, isi dorea o noua sotie. Pana sa o gaseasca insa, la unul dintre obisnuitele sale banchete, a facut greseala sa-l jigneasca pe un tanar amant al sau, Pausanias, preferand sa-l cheme pe jiltul sau pe un alt amant, numit tot Pausanias, spre a-l dezmierda. „Jignitul” l-a numit atunci pe favorit usuratic si fricos. Spre a demonstra contrariul, in prima lupta pe care Filip a dat-o, „fricosul” s-a napustit cu furie spre dusman, fiind hacuit in fata regelui, intr-un fel de sacrificiu spectaculos. Pausanias – supravietuitorul – nu s-a putut bucura prea mult de moartea rivalului, caci nobilul Attalus, unul dintre tovarasii de betie ai lui Filip, a poruncit catargiilor sai sa-l imbete si apoi sa-l violeze, pe rand.
Umilit, Pausanias s-a adresat regelui care, desi tinea la favorurile sale sexuale, nu se putea certa cu Attalus. Prin urmare, nu i-a facut nimic iar amantului, spre a-l impaca, i-a daruit niste bijuterii. O greseala ce se va dovedi fatala, caci tanarul a jurat sa se razbune, asteptand prilejul potrivit spre a o face. Intre timp, Filip isi ducea netulburat mai departe viata de desfrau si pregatea nunta cu frumoasa Cleopatra, fiica lui Attalus. Faptul ca aceasta era inca o adolescenta iar el aproape batran nu conta prea tare, fiindca pe atunci oamenii erau mai putin indignati de asemenea legaturi matrimoniale nepotrivite.
Cum poti ajunge faimos
S-au gasit totusi unii deranjati de aceasta noua casatorie a regelui, desi motivele lor nu tineau de pudibonderie: Olimpia, prima sotie a regelui, si Alexandru, fiul sau cel mare si prezumtiv mostenitor al tronului. Ei intelegeau prea bine ca nunta cu Cleopatra, o tanara de vita aleasa si nu o „venetica” precum epirota Olimpia ar fi redus drastic sansele ca Alexandru sa devina rege, mai ales daca proaspata sotie ii daruia lui Filip un prunc. Lucrurile s-au tulburat si mai mult atunci cand, la banchetul dat in cinstea mirilor, potrivit istoricului grec Satyrus, Attalus a strigat catre convivi: „De acum regelui i se vor naste fii adevarati si nu bastarzi!”. Imediat, Alexandru s-a ridicat si i-a aruncat o cupa grea de aur, in cap, starnind mania tatalui sau, care a tras sabia, ca sa-l ucida.
Dar, fiind ametit de bautura, s-a impiedicat si a cazut cat era de lung. Dispretuitor, fiul sau a spus atunci: „Uitati-va, macedoneni, asta-i omul care vrea sa va duca in Asia. El vrea sa traverseze doua continente dar nu-i in stare sa treaca peste doua paturi.” Din acest moment, dusmania celor doua tabere era evidenta si, afland despre patania nefericitului Pausanias, Olimpia n-a ezitat sa-l transforme intr-o unealta pentru planul ei de eliminare a lui Filip. De altfel, tanarul pederast era „candidatul manciurian” perfect, cu atat mai mult cu cat dascalul sau, filosoful Hermocrates, ii aratase si calea de a deveni celebru, asa cum isi dorea. Se spune ca, atunci cand Pausanias il intrebase ce poate face peentru a ramane in istorie, Hermocrates ii raspunsese: „Ucide pe cineva care este deja faimos pentru ca atata vreme cat faima lui va dainui, va dainui si numele asasinului sau”.
Dibaciul plan al viclenei Olimpia
Ocazia s-a ivit la un festival religios patronat de Filip, cand regele urma sa stea pe un podium, alaturi de statuile zeilor olimpieni, pentru a sublinia originea lui divina. Toate locurile din amfiteatrul unde avea loc manifestarea erau ocupate atunci cand Filip si-a facut aparitia, imbracat intr-o pelerina alba si lipsit de platosa. Din porunca sa, garzile au fost retrase, pentru a dovedi multimii ca suveranul nu are nevoie de paza, din moment ce se bucura de protectia divinitatilor. Vazand ca regele se afla singur, pe podium, Pausanias s-a apropiat, cu pumnalul ascuns intr-un papirus, ca si cum ar fi vrut sa-i dea lui Filip un ravas si, mai inainte ca soldatii sa se dezmeticeasca, i-a strapuns coastele suveranului, infigandu-i lama ascutita direct in inima. Apoi s-a napustit spre porti, unde fusesera pregatiti din vreme cai pentru fuga sa. Cu siguranta ar fi reusit sa scape daca nu s-ar fi impiedicat intr-o coarda de vie. Cazut la pamant, a fost ajuns din urma si ciuruit de sulite de catre garzile regale.
Dar deja pentru Attalos si Cleopatra – care intre timp nascuse o fetita regelui, partida era pierduta. In calitate de fiu mai mare al lui Filip, Alexandru a fost automat desemnat mostenitor – de altfel comportamentul lui vitejesc din batalia de la Cheroneea il recomanda drept cel mai potrivit pentru titlul de rege al macedonenilor. Olimpia avea toate motivele sa fie multumita: scapase de Filip si isi vedea fiul domnind. Dar, desi fara indoiala ca uciderea regelui fusese provocata, asa cum am vazut, mai mult de razbunarea unui amant frustrat decat de furia frumoasei epirote, mama lui Alexandru a facut tot posibilul sa se erijeze in autor moral al crimei. Nu doar ca a inaltat in onoarea lui Pausanias un tumul funerar dar a si dedicat pumnalul cu care „tiranul” fusese ucis zeului Apollo, in numele ei, asumandu-si intreaga responsabilitate pentru un asasinat comis, am putea spune, mai curand din motive sentimentale decat din ratiuni politice…
GABRIEL TUDOR
Comentarii