Acesta era, daca va mai amintiti, titlul unui film autohton de acum cateva decenii, tratand tema dragostei vazuta insa prin prisma planurilor cincinale si a sudorilor stahanovisti care se indragosteau de textiliste fruntase in productia socialista. Un titlu de o poezie aparte pentru o epoca in care cultura insemna mai curand proletcultism si politizare excesiva, titlu care s-ar potrivi insa ca o manusa peliculei Revolutionary Road, de vazut in cinematografele romanesti incepand cu 6 februarie.
O iubire mai ceva ca-n Titanic
Cand protagonistii acestei productii, Leonardo DiCaprio si Kate Winslet, s-au intalnit pentru prima data, in Titanic, spectatorii au varsat suvoaie de lacrimi, regretand sfarsitul dramatic al povestii lor de iubire. Acum, dupa 11 ani, cei doi actori apar din nou impreuna pe afisul unui film, spre incantarea fanilor care si-au petrecut ultimul deceniu visand ca uriasul pachebot sa nu se fi scufundat, macar de dragul ochilor verzi ai lui Leo… Nici de aceasta data insa deznodamantul nu va fi cu mult mai fericit, intrucat dragostea lor pare sortita esecului. Suburbiile unui oras american iau locul oceanului in splendida adaptare a romanului autobiografic al lui Richard Yates.
La carma se afla insa un profesionist: regizorul Sam Mendes, care reia tema din filmul sau de debut, mult galonatul American Beauty, intorcandu-se insa in timp, parca spre a ne da de inteles ca fericirea nu locuieste in suburbii… Caci, spre deosebire de filmul care i-a adus consacrarea lui Kevin Spacey, Revolutionary Road este plasat nu in zilele noastre, ci in negurosii ani ’50, deceniul cand razboiul rece se incalzise binisor si cand vanatoarea de vrajitoare comuniste era in toi intr-o America mccartista. Frank si April Wheeler (Di Caprio si Winslet) sunt un cuplu din Connecticut cu vise multe si impliniri razlete. Visul ei a fost sa devina actrita, dar aspiratiile nu i-au tinut loc si de talent. Cabotina, continua totusi sa spere ca intr-o zi va ajunge la Hollywood, desi nu joaca decat pe scene de amatori iar audienta este cel mult plictisita.
Visand la Paris
Totusi, April viseaza la Paris, orasul luminilor, singurul care, in opinia ei, poate recunoaste un artist adevarat. Frank, un barbat avand un veritabil cult pentru munca, se straduie sa-i inteleaga ambitiile si accepta chiar sa plece impreuna cu cei doi copii ai lor peste Atlantic. Dar, cand April ramane insarcinata pentru a treia oara, planul ei de a-si gasi implinirea la Paris esueaza, nu in ultimul rand din cauza ca Frank, tot mai apreciat la serviciu, pare sa-si fi gasit deja implinirea, multumindu-se cu postura de „tata american din middle class”.
Aluziile la American Beauty sunt evidente, (doar ca acolo cel nemultumit de pozitia, realizarile si viata lui era EL si nu EA) chiar daca de asta data Mendes canta pe o tonalitate mai stridenta. Cand intelege ca nu-l mai poate iubi pe acest barbat devenit un sclav al muncii, fara alte aspiratii decat gratarul de duminica si berea bauta in timpul meciurilor de basseball, April se decide sa avorteze.
Finalul, de un dramatism sfasietor, merita vazut si cu siguranta abia atunci va veti da seama de ce Kate Winslet a primit Globul de Aur (si probabil va primi si Oscarul) pentru rolul facut aici: jocul ei este absolut fantastic si nici DiCaprio nu e de lepadat, desi, pe alocuri, nu se ridica la inaltimea partenerei sale.
Ispita confortului, mai puternica decat idealul promis
Revolutionary Road este, daca vreti, un film despre moartea unei ambitii, despre felul in care societatea moderna transforma oamenii in roboti, oferindu-le, in locul unor idealuri marunte, niste placeri efemere dar palpabile. Si Frank Wheeler a vrut sa fie artist, si-a dorit sa ajunga in boema Parisului si de aceea propunerea sotiei sale il ispiteste la inceput. Dar dorinta pentru confort e mai mare si, intr-un fel, Frank se teme: necunoscutul il atrage dar il si sperie si n-ar vrea sa dea vrabia din mana pe cioara de pe gard.
Parisul este pentru el un vis de tinerete, ca atatea altele, in vreme ce viata pe care o duce i se pare mai confortabila decat vagabondajul pe strazile orasului-lumina. Barbatul are acum o slujba bine platita, ca functionar la aceeasi companie pentru care a lucrat o viata si tatal sau. Si, desi in adolescenta sa rebela jurase ca nu va calca niciodata pe urmele parintelui, acum o face fara nici un fel de mustrari de constiinta.
Este o repetare a istoriei, un etern retur pe care, vrand-nevrand, majoritatea dintre noi il repeta. Sau, cum ar spune niste clasici in viata, „esti la fel ca tatal tau, cand il priveai cu ochi rai”… Conflictul dintre real si ideal ii macina pe Frank si pe April. Ei ar putea fi o familie fericita, in acceptia americana: o casa, o masina, doi copii, duminici petrecute impreuna, picnicuri cu prietenii. Dar April vrea mai mult si, cand isi da seama ca pana si cea mai draga fiinta a inimii ei „tradeaza” idealurile juvenile, se inchide in sine si decide ca nu mai vrea sa o iubeasca. Si astfel, un alt american dream se destrama…
GABRIEL TUDOR
Comentarii