Pentru telespectatorii români el a fost curajosul si vijeliosul Severus, din „Dacii” lui Sergiu Nicolaescu. Dar cinefilii de pretutindeni si-l vor aminti întotdeauna ca la fel de curajosul, loialul si sufletistul Winnetou, capetenia apasilor, din numeroasele ecranizari ale romanelor lui Karl May. Nu demult, actorul care a dat viata acestor personaje a fost chemat, dupa o existenta aventuroasa, de Marele Manitu în vesnicele plaiuri ale vânatorii…
Actoria, „meserie de bâlci”
În prima miercuri din februarie 1929 – mai precis 6 februarie, un mic breton vedea lumina zilei în orasul Brest. Mândri de urmasul lor, parintii l-au botezat Pierre Louis Le Bris. Pierre Brice, cum va fi numit mai târziu, era al doilea copil al unei familii aristocratice, care se bucura din plin de nebunii ani interbelici, dupa un razboi devastator, nestiind ca un alt conflict, si mai cumplit, batea la usa.
Tatal sau fiind ofiter de Marina, deci mai tot timpul plecat pe oceanele lumii, Pierre nu prea cunoaste oprelisti si cultul pentru libertate îl va însoti pentru tot restul vietii, facând din el un veritabil „mustang”, un cal salbatic ce nu vrea sa cunoasca frâul si barierele. Pierre avea 11 ani când nazistii au invadat Franta; tatal lui s-a înrolat în Rezistenta si, spre a fi feriti de repercusiuni, sotia lui si cei doi copii, Pierre si sora lui, se vor refugia la o sora de-a mamei, în micul sat Lesneven. Rusinat si furios pe armata franceza, care a cedat prea repede în fata germanilor, micul Pierre decide sa se înroleze si el contra agresorilor, spre a face ceva pentru tara lui.
La 15 ani e fascinat de personalitatea lui Charles de Gaulle si se alatura Rezistentei, activând ca mesager si vazând cu propriii sai ochi ororile razboiului. Dar, desi îi ura din toata inima pe nazisti, manifesta simpatie pentru soldatii germani de rând, în care vede niste camarazi aflati, întâmplator, în tabara adversa. Experienta razboiului îl va face sa se simta atras de haina militara.
Se înroleaza în armata si, dupa doi ani de stagiu în Algeria, e trimis, în trupele de parasutisti, timp de patru ani în Indochina si Vietnam. Va fi o perioada dura, în care va învata ce înseamna camaraderia adevarata. Ororile colonialismului nu-l vor lasa indiferent si, desi se va întoarce acasa, în 1951, aureolat cu trei medalii pentru bravura, va urî pentru toata viata razboiul. Deja visa sa devina actor, dar tatal sau, o fire conservatoare, chiar retrograda, nici nu voia sa auda de asa ceva.
Pentru aristocratul Le Bris, actoria era „o meserie de bâlci”, nedemna de un nobil. Dar Pierre nu ezita sa-si sfideze parintii si sa ia pe ascuns lectii cu actorul de origine rusa Grigori Smara. Mult asteptatele angajamente întârzie însa sa soseasca, desi Pierre nu pierde niciun casting. În disperare de cauza, ajunge sa vânda masini de scris si sa pozeze ca model în reclame si se alatura unei trupe de circ, „Trio Gansser”, ca dansator acrobat.
„Iata-l pe Winettou al meu”
Abia în 1954 soarele rasare, în sfârsit, si pe strada lui. Este remarcat în filmul „Ça va barder” (tradus în engleza „Pumni grei”) si are o scurta idila cu celebra actrita Michele Morgan, care-l introduce în lumea teatrului parizian. Joaca Tolstoi si Victor Hugo, dar cele mai multe angajamente provin din Spania si Italia, unde figura lui de „amant latin” îl transforma peste noapte într-un idol al femeilor.
Prezenta lui pe afisul filmului spaniol „Los Atracadores” îl aduce, în 1962, pentru prima oara în Germania, unde pelicula va fi prezentata la Berlinala. Producatorul german Horst Wendlandt, care tocmai voia sa ecranizeze seria romanelor de aventuri scrise de Karl May, avea toata distributia pentru „Comoara din Lacul de Argint”, mai putin unul dintre eroi principalii: Winnetou.
În clipa în care îl vede pe Pierre Brice, înalt, bronzat, cu parul negru ca pana corbului, are o revelatie si exclama: „Iata-l pe Winettou al meu”. Este însa atât de emotionat încât pierde ocazia de a-i vorbi. Abia peste câteva saptamâni reuseste sa dea de el. Pierre Brice era într-un voiaj de placere cu iahtul, la Cannes, când impresarul îl anunta ca are o oferta-bomba pentru el, tocmai de la Berlin. Dar actorul e sceptic: sa joace un indian? Nu auzise niciodata de Karl May, însa curiozitatea îl împinge ca, odata ajuns la tarm, sa intre în prima librarie si sa ceara o carte scrisa de el. O citeste pe nerasuflate si, fix 14 zile mai târziu, începe filmarile la „Comoara din Lacul de Argint”, în Iugoslavia.
Mai celebru decât Michael Jackson
Pe atunci, nimeni nu banuia ce succes va avea filmul care va transforma din temelii viata lui Brice. Doar trei ani mai târziu însa, pe când se turna filmul „Winnetou III”, la auzul zvonului ca personajul lui Brice e ucis, la finalul seriei, masele de cinefili sunt indignati si furiosi. Ei iau cu asalt platourile si, pentru a-i calma, producatorul Wendlandt le promite ca vor urma si alte filme cu Winnetou.
Asa se face ca, între 1962 si 1968, Pierre Brice îl întruchipeaza pe seful de trib apas de unsprezece ori, devenind o supervedeta hollywoodiana. Revista pentru tineret „Bravo” îi pune, în aceasta perioada, de 56 de ori poza pe coperta – record neegalat nici macar de Michael Jackson! Surprins si el de succes, Pierre Brice decide sa-si încerce norocul si în muzica. Pâna atunci nimeni nu stia cum suna vocea lui – actorii erau dublati în germana, filmele fiind produse în aceasta tara.
În 1965, când lanseaza melodia „I stand alone”, aceasta devine, instantaneu, un mare succes si în topurile germane. Doar doua trupe sunt mai sus de Brice: Beatles si Rolling Stones! Vrând sa abordeze, pe ecran, si alte partituri, se confrunta cu un esec total: publicul nu-l voia decât ca Winnetou si ca nimeni altcineva.
Asa ca, din 1976, reintra în pielea personajului sau si va mai juca, pâna în 1986, în alte zece filme cu Winnetou. În 1979 merge chiar în Mexic pentru a filma seria studiourilor germane WDR „Mein Freund Winnetou”. Desi nu avea nicio legatura cu cartile lui Karl May, filmul este un succes, iar mexicanii fac din Pierre Brice un erou national, la fel de îndragit ca Zapata sau Pancho Villa.
„Omul-Curcubeului”
Cu multa vreme înainte sa se discute de globalizare, Pierre Brice a unit, într-un mod cum putini artisti au mai reusit sa o faca, oameni din toate colturile pamântului, prin intermediul culturii. Adulat pe toate meridianele, el a ilustrat ca nimeni altul prietenia franco-germana si a primit, în 1992, Ordinul de Merit, Clasa I, din partea presedintelui Germaniei.
Dar poate cea mai frumoasa recunoastere a meritelor sale a venit tot din partea indienilor lui Winnetou. Acestia, urmarind filmele în care a jucat, s-au declarat uimiti sa vada un francez pledând, într-un film german, cu atâta ardoare cauza lor, si i-au dat numele „Omul-Curcubeului”. Dupa ce a jucat pentru ultima oara rolul vietii lui în 1997, în miniseria „Întoarcerea lui Winnetou”, Pierre Brice s-a retras la ferma lui de la Paris, unde a si decedat, în urma cu câteva saptamâni, înconjurat de cei dragi si visând, probabil, la preriile Vestului Salbatic, unde, ca si Karl May, nu a calarit cu adevarat niciodata…
GABRIEL TUDOR
Comentarii