Scrierile autobiografice sunt rare printre scriitori, este preferata de regula fictiunea. De aceea este un eveniment cultural de seama aparitia autobiografiei unui mare scriitor. Iar Franz Kafka este un asemenea scriitor. Editura Humanitas Fiction propune cititorilor versiunea în limba româna a uneia dintre cele mai importante scrieri autobiografice ale lui Franz Kafka si anume Scrisoare catre tata, care se adauga Jurnalului 1910-1923 si volumelor de corespondenta. Paginile adresate tatalui, Hermann Kafka, sunt scrise în 1919, dupa ultima încercare esuata a lui Franz de a se casatori. „Eternul fiu”, cum l-a numit unul dintre comentatori pe Franz Kafka, se razboieste o viata întreaga cu tatal sau. Cu toate acestea, cititorul are senzatia ca fiul lupta fara sa vrea împotriva lui însusi, doar ca sa nu-l vada pe tata, pe tatal mitic, pierzând.
Imre Kertesz, laureat al premiului Nobel pentru literatura face un frumos portret al complexelor lui Kafka: „E un scriitor genial, dar n-are încredere în ce scrie. E constient de valoarea lui, dar de o modestie nimicitoare. Femeile îl adora, dar se înfasoara în iubiri nefericite, în care, în loc de bucurie, nu gaseste decât umilinte. Apreciaza viata, se poate spune ca e un hedonist si totusi duce o existenta de ascet. Singuratic din fire, vrea mereu sa se însoare. Face gimnastica, gradinarie, ca sa-si întretina sanatatea, doarme iarna cu fereastra deschisa, merge mult pe jos, înoata, dar e atins de timpuriu de o boala mortala. Destin emotionant. Personajul Kafka, poate mai mult decât opera lui, ne va chinui tot timpul si ma întreb daca nu cumva aici se afla adevarata lui mostenire”.
Minutiozitatea observatiilor lui Kafka demonstreaza o stare de luciditate extrema care trezeste în cititor un fel de cosmar. Ca un flavor stilistic purtând marca lui Kafka, iata si începutul volumului sau autobiografic, în traducerea lui Mircea Ivanescu: „Iubite tata, M-ai întrebat odata, acum, de curând, de ce sustin ca mi-e frica de tine. Ca de obicei, n-am stiut ce sa-ti raspund, în parte tocmai pentru ca mi-e frica de tine, în parte pentru ca frica asta se întemeiaza pe prea multe elemente ca sa ti le pot enumera macar pe jumatate stând de vorba cu tine. Si daca încerc acum sa-ti raspund în scris, raspunsul meu va fi incomplet, pentru ca si în scris frica si urmarile ei ma paralizeaza în fata ta, si pentru ca proportiile acestei situatii depasesc cu mult puterile memoriei si ratiunii mele. }i se parea ca treaba sta cam asa: tu ai muncit din greu toata viata, ai sacrificat totul pentru copiii tai si mai ales pentru mine, ca urmare, eu am trait totdeauna fara nici o grija si în belsug, am avut libertatea deplina sa învat ce am vrut, n-am avut nici un motiv sa ma preocup de grijile vietii de toate zilele sau sa resimt vreo alta grija de orice fel; tu, în ce te priveste, n-ai pretins nici o multumire pentru toate acestea, stii foarte bine ce înseamna «recunostinta copiilor», dar te-ai fi asteptat totusi la ceva în schimb, la vreun semn de simpatie; în loc de toate astea, eu m-am ascuns întotdeauna din fata ta, în camera mea, cu cartile mele, cu ticnitii mei de prieteni, cu gândurile mele exaltate; n-am avut în nici vreun alt fel sentimentul vietii de familie; de pravalie si de celelalte preocupari ale tale nu m-am interesat niciodata, fabrica am lasat-o cu totul în mâinile tale si eu mi-am vazut de treaba mea…”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii