Recent editura Humanitas a publicat în colectia Raftul Denisei un splendid roman semnat de unul dintre scriitorii mei preferati, Nikos Kazantzakis. Este vorba despre Saracutul lui Dumnezeu (traducere din neogreaca si note de Ion Diaconescu), care a aparut pentru prima oara în 1956, la Atena. Despre acest roman, Kazantzakis marturisea într-un scurt interviu din 1957, ca nu este doar viata romantata a sfântului Francisc din Assisi, ci „o sinteza de biografie, poezie si lucruri pe care sfântul Francisc nu le-a spus poate niciodata, dar ne închipuim ca le-ar fi putut spune”.
Kazantzakis publicase deja, în 1951, traducerea sa în greaca a biografiei sfântului Francisc alcatuita de scriitorul danez Johannes Joergensen, iar în octombrie 1926, la comemorarea a 700 de ani de la moartea lui Francisc, scriitorul grec calatorise în Italia fascista, inclusiv la Assisi, pe urmele sfântului si îi dedicase apoi pagini emotionante în al sau Jurnal de calatorie.
Sfântul Francisc, „saracutul lui Dumnezeu”, este, asa cum ni-l înfatiseaza sensibilitatea si ochiul subtil de mare scriitor al lui Kazantzakis, întruchiparea eternei, scrâsnitei înfruntari dintre spirit si carne, a neobositei aspiratii catre mântuire, credinta si dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de întreaga creatie. „Chipul lui aureolat, blând si sever deopotriva, da marturie despre simplitatea si misterul unei vieti sfinte pe cât de luminoasa, pe atât de înspaimântatoare în splendoarea ei – viata unei odrasle de nobil din Umbria care tânar fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceza si iubire desavârsita de Dumnezeu, minunea din Assisi, calauza a Bisericii crestine si sfânt al lumii întregi”.
Iata si o mostra de stil Kazantzakis: Eu, nevrednicul, care iau astazi pana ca sa scriu despre viata si faptele tale, parinte Francisc, eram, îti amintesti, când m-ai cunoscut, un biet cersetor, pocit la chip, fata mea si capul meu tot, de la sprâncene pâna la grumaz, erau doar o claie de par, privirea îmi era speriata si blânda, ma bâlbâiam si behaiam ca un miel; iar tu m-ai numit, ca sa-ti bati joc de urâtenia si micimea mea, fratele Leo, leul. Dar când ti-am istorisit viata mea te-a podidit plânsul, m-ai luat în brate, m-ai sarutat si mi-ai spus: „Iarta-ma, frate Leo, te-am numit leu ca sa-mi bat joc de tine, însa acum vad, esti leu adevarat, pentru ca ceea ce vânezi tu numai un leu îndrazneste sa vâneze.” Mergeam din manastire-n manastire, din sat în sat, din pustietate în pustietate si cautam pe Dumnezeu; nu m-am însurat, n-am facut copii, fiindca eu cautam pe Dumnezeu; tineam în mâna un colt de pâine si niscaiva masline, mi-era foame si uitam sa manânc, fiindca eu cautam pe Dumnezeu.
Nikos Kazantzakis s-a nascut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta, unde a fost si înmormântat. Între 1902 si 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, si-a continuat studiile la Paris. A strabatut lumea în lung si în lat, calatorind pâna în ultimele luni de viata. Aflat vesnic în conflict cu autoritatile din Grecia pentru opiniile sale de stânga, Kazantzakis a gasit mai multa audienta în strainatate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel.
S-a bucurat de celebritate, detinând recordul de traduceri: în peste 100 de tari. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace. În jumatatea de secol daruita literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie, romane, dramaturgie si lucrari de memorialistica, multe dintre aceste creatii aparând în limba româna la Humanitas Fiction. S-a stins din viata pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii