Ideea de post alimentar s-a imprimat în mentalul colectiv ca o practica exclusiv religioasa, însa în realitate ea are motivatii legate de mentinerea unei sanatati cât mai curate si de durata a organismului.
Dincolo de raportarea postului la anumite sarbatori si momente cu caracter religios (acesta din urma este de fapt o componenta pur spirituala a modului de viata general, adoptat de fiecare individ în functie de convingeri etice si afective), nu e deloc întâmplator nici faptul ca recomandarea retinerii de la consumul anumitor alimente se refera la perioade precis delimitate din an, care tin cont de nevoile nutritive ale corpului nostru.
În acest context, vom face câteva observatii si recomandari medicale asupra a doua tipuri esentiale de alimentatie rationala. Ca mentiune, amintim ca si medicii au în vedere întotdeauna recomandari de alimentatie specifice patologiilor prezente la fiecare pacient.
Autofagia este un proces natural permanent de autoconservare, prin care organismul recicleaza celulele deficitare, în vederea reînnoirii si a refolosirii lor. Totodata, îndeparteaza celulele ce nu mai pot fi reciclate si care mor.
Procesul de autofagie este întotdeauna prezent în organism, într-o anumita masura, în mod autonom, dar cu toate acestea, dezvoltarea sa sinergetica (prin asocierea mai multor tesuturi si organe pentru a îndeplini aceeasi functie) are loc în perioada de înfometare, când scad nivelurile de glucoza. Abtinerea de la mâncare (nefurnizarea de nutrienti catre organism) constituie principalul factor de accelerare a autofagiei.
Principiul pauzei de la mâncare conduce la accelerarea rege-nerarii celulare astfel: când creste perioada în care simtim senzatia de foame, celulele recicleaza tot ce este vechi si inutil din interiorul lor, practic reîntinerind corpul.
Grabirea proceselor de autofagie are loc dupa ce stomacul s-a golit (în lipsa nutrientilor), nive-lul optim fiind atins pe durata somnului de noapte. Când nu primeste hrana, organismul începe sa „devoreze” din rezervele aflate la dispozitie, inclusiv din celulele îmbatrânite si bolnave, proteine deteriorate, virusuri si bacterii, astfel facând loc pentru regenerarea unor celule noi si sanatoase.
Postul intermitent se refera la postul tinut cu întreruperi, respectiv prin a nu mânca timp de un numar de ore (pe o anumita durata); se întinde pe o zi sau doua, dupa care se mânânca pe un interval de timp – în principiu, o zi sau doua.
Perioada de „foame programata” se poate alege în functie de gradul de suportabilitate al fiecaruia, de activitatea desfasurata, de programul de munca etc. Postul intermitent implica abtinerea totala de la orice fel de mâncare, pentru o anumita perioada de timp, înainte de a mânca din nou în mod regulat.
El se practica de mii de ani, fie din convingeri religioase (de altfel, toate religiile impun abtinerea de la alimente în anumite perioade), fie din necesitate pentru cei preocupati de prevenirea bolilor, de încetinirea îmbatrânirii sau de prelungirea vietii.
Nu trebuie sa se confunde postul intermitent cu dieta. Primul e un stil alimentar în care alterneaza perioadele de abtinere totala de la orice fel de mâncare cu perioadele de hranire normale, echilibrate, fara restrictii severe.
Ignorat si contestat mult timp de stiinta, postul intermitent a revenit în actua-litate dupa studii si analize temeinic fun-damentate stiintific, fiind util pentru un stil de viata chiar mai eficace decât medicamentele si tratamentele medicale, în anumite afectiuni.
Daca vrem sa abordam postul, trebuie sa întelegem ca o usoara senzatie de foame este un lucru bun, pe care sa fim dispusi sa-l suportam, la început pentru 14-16 ore; apoi, corpul se va adapta treptat cu noul regim alimentar. Succesul postului, în scop de autofagie, este asigurat atunci când reusim sa acceptam foamea cu o atitudine pozitiva, ca fiind benefica pentru sanatate.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii