Sparta, orasul razboinicilor fara ziduri, ramâne o emblema a curajului si disciplinei în istoria lumii antice. Legendarul legiuitor Licurg spunea ca un oras trebuie aparat prin „barbati curajosi, nu prin caramizi”, iar aceasta filozofie a definit întreaga existenta a Spartei. Dar ce se întâmpla când acesti barbati curajosi sunt plecati departe, în campanie militara si orasul ramâne aproape neprotejat?
Raspunsul vine dintr-un episod fascinant petrecut în anul 272 î.Hr., când Sparta a fost amenintata de invazia lui Pyrrhus, regele Epirului, si a fost aparata cu curajul si determinarea femeilor sale. În acea perioada, Sparta deja nu mai era puterea dominanta care înfruntase Atena în epoca clasica.
Armata sa, renumita pentru puterea si pregatirea ei exceptionala, era implicata într-o campanie în Creta, lasând orasul vulnerabil. Pyrrhus, un general redutabil cunoscut pentru campaniile sale militare în Italia si pentru termenul „victorie a la Pyrrhus” – o victorie cu preturi uriase – a vazut o oportunitate de a ataca o cetate aparent neaparata. Spre deosebire de alte cetati grecesti care se bazau pe ziduri de aparare, Sparta nu avea niciun fel de defensiva, bazându-se în totalitate pe forta si vitejia locuitorilor sai.
În lipsa soldatilor profesionisti, apararea era practic imposibila, iar Pyrrhus a atacat convins ca va cuceri fara probleme orasul. Însa ceea ce s-a întâmplat a surprins pe toata lumea. Când consiliul batrânilor (Gerusia) a propus evacuarea femeilor în Creta pentru protectia lor, Archidamia, fosta regina a Spartei si bunica regelui Eudamidas al II-lea, a refuzat. Ea a intrat în consiliu cu sabia în mâna si a spus ca nu-si doreste sa supravietuiasca ruinarii Spartei.
Aceasta exprima nu numai hotarârea personala, ci o convingere a femeilor ca ele trebuie sa fie implicate în soarta orasului. Ca atare, femeile spartane, cunoscute pentru educatia fizica riguroasa si pentru statutul lor relativ egal în societatea spartana, nu au acceptat sa paraseasca orasul.
Un alt personaj important al acestei istorii este Chilonis, printesa spartana, care, în relatarea lui Plutarh, alege sa ramâna în Sparta alaturi de celelalte femei, pregatita sa accepte moartea sau ruina daca orasul ar fi cucerit si având legata la gât o funie cu nod, retezata în dreptul pieptului – un simbol al hotarârii de a nu fi luata în sclavie de dusman.
Într-un gest exceptional de curaj si solidaritate, femeile spartane au sapat santuri de aparare, au adus provizii si au sustinut moralul putinilor barbati ramasi.
Aceste femei, pregatite sa sustina orasul în absenta barbatilor, au devenit o parte vitala a apararii. Timp de doua zile, Sparta a rezistat atacului trupelor lui Pyrrhus, desi apararea era limitata numeric si lipsita de experienta.
Ajutorul neasteptat al unor aliati din statele vecine si sosirea unor forte macedonene proaspete au determinat în cele din urma retragerea lui Pyrrhus.
Astfel, Sparta si-a pastrat suveranitatea si onoarea, într-un mod cu totul neobisnuit pentru acea epoca. Asediul Spartei din 272 î.Hr. este o dovada a faptului ca un oras poate fi aparat prin unitate si curaj, chiar si atunci când conditiile par împotriva sa.
Povestea femeilor spartane care au aparat orasul în absenta barbatilor ramâne un simbol al puterii colective si al implicarii tuturor membrilor comunitatii în fata primejdiei.
GABRIEL TUDOR
Comentarii