Istoricii recunosc ca Edward I Longshanks a fost unul dintre cei mai puternici suverani englezi si se intreaba ce s-ar fi intamplat daca el ar fi fost urmat la tron de un lider la fel de capabil. Probabil, spun ei, Franta ar fi fost cucerita in mare parte iar Scotia n-ar fi reusit sa se smulga jugului Plantagenetilor. Din nefericire pentru viteazul suveran, singurul sau fiu, numit tot Edward, nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Pentru a-l transforma dintr-un „papa-lapte” intr-un razboinic demn de epoca salbatica in care traia, regele l-a incredintat unui renumit cavaler francez, Piers Gaveston, cu convingerea ca nevolnicul sau fiu va ajunge un erou. Din nefericire, povestea s-a terminat cat se poate de prost: beizadeaua s-a indragostit de Gaveston…
Masura nechibzuita a unui rege chibzuit
Homosexualitatea era, in evul mediu, considerata un pacat capital si unul dintre motivele pentru care terifiantul ordin al Cavalerilor Templieri va fi decapitat, chiar in anul in care Edward II se urca pe tron, a fost acuzatiile de „sodomie” aduse membrilor sai. De fapt, se pare ca Edward era mai curand bisexual, fiindca a avut cateva aventuri si cu domnite de la curte si chiar a putut darui un urmas Angliei, dar nimeni nu poate nega ca patima sa pentru flacaii chipesi era mai puternica.
Profund efeminat, slabul suveran iubea tapiseriile, ii placea sa ingrijeasca florile si mai curand sa potcoveasca armasarii decat sa-i calareasca, in razboaie. Or, asemenea inclinatii nu erau considerate demne de un cavaler si erau inadmisibile pentru un viitor rege. Cand Longshanks si-a dat seama ca fiul sau „il iubeste pe Gaveston intr-un mod nefiresc”, cum nota un cronicar, a facut tot posibilul sa-i desparta. Necazul e ca si Gaveston, cat era el de viteaz si de dur pe campul de lupta in pat devenea sfios ca un mielusel si n-a spus „nu” avansurilor tinerei odrasle regale. Cand cei doi, aflati la vanatoare, au patruns din greseala pe posesiunile episcopului de Coventry, vanand un cerb, regele a gasit ocazia sa-i tina deoparte, timp de cateva luni, alungandu-l de la curte, intr-un scurt exil, pe propriul fiu.
Amantul regelui fura bijuteriile reginei
Cand exilul s-a incheiat, cei doi indragostiti s-au aruncat si mai abitir unul in bratele celuilalt si moartea regelui, pe 7 iulie 1307, n-a mai pus nici o stavila in calea fericirii lor. Imediat, Gaveston a fost numit conte de Cornwall si asupra lui gratia regala a azvarlit toate binefacerile posibile; episcopul de Coventry, care avusese proasta inspiratie sa-i parasca regelui, pentru isprava cu cerbul, a fost intemnitat in Turnul Londrei. Desigur, pentru a salva aparentele si a nu-si neglija rolul de rege, Edward II s-a insurat cu frumoasa Isabella, fiica regelui Frantei.
La nunta insa, cel care a atras toate privirile a fost Gaveston, atat de acoperit de bijuterii incat „aproape ca l-a eclipsat pe rege”, care, amorezat lulea, si-a lasat deoparte consoarta spre a se arunca de gatul amantului, pe care l-a numit, in dispretul oricarei etichete, „fratele meu”. Si mai surprinsi au fost invitatii vazand bijuteriile oferite drept zestre de Filip IV, regele Frantei, la gatul lui Gaveston, chiar a doua zi… Nu peste multa vreme, Isabella, de altfel o tanara foarte atragatoare, se va plange doamnelor sale de onoare: „Sunt cea mai napastuita dintre femei, Edward este un strain in patul meu”.
Pe viata si pe moarte
Era evident ca o asemenea situatie nu putea dura. Majoritatea baronilor englezi se pronuntau tot mai raspicat impotriva „gasconului” Gaveston. Supus la presiuni, omul slab care era Edward a acceptat sa-si despoaie favoritul de titluri si averi si sa-l trimita in Irlanda; exilul n-a durat prea mult, caci Gaveston va fi rechemat de regele ce tanjea de dorul sau. Episcopii englezi l-au excomunicat; baronii se pregateau deja de razboi civil. Iar Edward, nechibzuit ca orice indragostit, n-a gasit altceva mai bun de facut decat sa fuga in lume cu amantul sau, lasand in urma rang, putere si o sotie deja insarcinata in trei luni.
Capturat de contele Pembroke, Gaveston a fost decapitat, inainte ca regele sa-l mai poata salva si, din cauza excomunicarii, calugarii din Oxford au refuzat sa-l ingroape cu slujba, aruncandu-l intr-un colt de cimitir, fara cruce la capatai. Edward a parut ca se trezeste dintr-un vis urat si, cand Isabella i-a adus pe lume un fiu, a devenit un sot si un tata iubitor. Umbrele trecutului sau homosexual pareau lasate in urma. Dar nu pentru mult timp, intrucat in curand in inima sa se va strecura din nou iubirea pentru sexul tare. De aceasta data nu pentru un singur barbat, ci pentru doi, adica pentru un tata si fiul sau, ambii numiti Hugh le Despenser, ambii chipesi si placuti regelui, desi nu este sigur ca ei impartaseau, precum Gaveston, simpatiile sale pederaste.
Gestul acesta a innebunit-o de-a binelea pe Isabella, care a fugit in Franta. In acest timp, regele incredintase efectiv puterea favoritilor sai, care strangeau averi imense si faceau tot posibilul spre a-l desparti definitiv de „intriganta regina”. Hugh cel tanar a facut chiar demersuri pe langa Papa pentru anularea casatoriei, pe motiv ca Isabella ar fi doar o unealta tradatoare, care voia sa ofere pe tava Anglia fratelui ei, Carol IV, ajuns rege al Frantei. Alungata in tara de bastina, regina a intalnit aici un nobil exilat, pe nume Roger Mortimer, care ii impartasea ura fata de regele pederast. La indemnul acestui hotarat cavaler, de care s-a indragostit pana peste cap si care i-a impartasit iubirea, devenind amantul ei oficial, Isabella a inceput sa adune o armata, spre a-si rasturna de pe tron sotul nedemn.
Poporul a sprijinit-o si a acceptat ca armata straina pe care regina o aduna sa invadeze Anglia, doar ca sa scape tara de o asemenea pacoste de suveran. Pe neasteptate, Isabella a patruns in Londra si dupa o scurta inclestare a cucerit Turnul, in vreme ce regele fugise spre apus, cautand un sprijin care nu va veni de nicaieri.
Infricosatorul sfarsit al regelui Edward
Panicat, Edward a pus o recompensa de o mie de livre de aur pe capul lui Mortimer. Isabella nu s-a lasat mai prejos si a oferit doua mii de livre pentru tanarul Despenser. Tatal acestuia a fugit catre Bristol dar orasul si-a deschis imediat portile in fata armatei reginei. Batranul Despenser a fost prins si dus la spanzuratoare imediat, fara macar sa-i fie data jos armura, pentru a atarna mai greu in streang si a muri mai repede! Ratacind de colo-colo prin regatul ce-i apartinuse candva, Edward, intovarasit de Hugh cel tanar, avea tot mai putini suporteri.
In cele din urma, in noiembrie 1326 a fost prins iar tovarasul sau de aventura dus in fata reginei si condamnat la o moarte dezonoranta si dezgustatoare: mai intai i s-au taiat organele sexuale, ca eretic si sodomit, apoi i s-au scos maruntaiele, care i-au fost arse si, inca viu fiind, a fost in cele din urma decapitat. In mod firesc, Edward ar fi trebuit repus pe tron, dar Isabella se fripsese deja o data si nu voia sa mai riste. La sfatul amantului sau, l-a declarat pe suveran „nebun si probabil rapit de Iele” si l-a inchis in Turnul Londrei. Mortimer era insa obsedat de faptul ca Edward putea reveni oricand pe tronul care ii apartinea de drept.
Cata vreme era viu, el nu putea avea liniste. In cele din urma, a convins-o pe regina ca trebuie sa scape de sotul ei. In septembrie 1327, Edward a fost ucis in inchisoare, cu acceptul tacit al reginei. Singura marturie despre disparitia sa, publicata la trei decenii dupa aceea, merita amintita. Cronicarul respectiv scrie: „Cum veru ignito inter celanda confossus ignominiose peremptus est”, adica „El a fost ucis in mod injositor, un fier inrosit in foc fiindu-i introdus in anus”.
Dar, peste doar patru ani, regele avea sa fie razbunat de fiul sau, care-l va ucide pe Mortimer si o va alunga pentru totdeauna de la curte pe mama sa, Isabella, ce va ramane in istorie drept „varcolacul francez”. Edward III se va dovedi, in ciuda unei domnii dificile, marcata de Ciuma Neagra ce va rapune aproape o treime din populatia regatului, un demn urmas al bunicului sau, stergand „pata” reprezentata de nevrednicul lui tata…
GABRIEL TUDOR
Comentarii