Istoria consemneaza existenta a numeroase personaje stranii, a caror principala caracteristica a fost spiritul de aventura, niste practicanti ai jocului cu moartea, daca ne este permis sa ne exprimam astfel, care ar fi facut orice spre a-si ostoi setea de adrenalina. Viata unor astfel de personaje constituie un roman incitant, cunoscand atatea suisuri si coborasuri, rasturnari de situatie si deznodaminte neprevazute incat bietul „cititor” este realmente buimacit de succesiunea de evenimente. Si ca sa intelegeti mai bine despre ce e vorba, haideti sa facem impreuna cunostinta cu unul dintre cei mai extraordinari aventurieri din cati au trait vreodata, contele de Bonneval.
Visand la gloria lui Alexandru
Cand s-a nascut, pe 14 iulie 1675, zi ce va deveni candva sarbatoare nationala a Frantei, nimic nu dadea de inteles ca Alexandre Claude de Bonneval, descendentul unei ilustre familii aristocratice din Limousin, nu va fi deloc ceea ce se intelege prin „bun crestin”. Tatal sau, un conte de moda veche, visa ca Alexandre sa devina un aristocrat suta la suta dar inca de mic, fiul nabadaios i-a dat cu tifla. Educatia aleasa pe care parintii sai se straduiau sa i-o asigure nu-l atragea absolut cu nimic si visa inca de pe atunci sa reediteze ispravile marelui om al antichitatii al carui nume il purta.
Satul de plangeri si de observatii, tatal sau il retrage de la colegiul iezuit unde Alexandre isi exasperase dascalii si accepta sa-l inscrie, ca elev-marinar, in randurile Flotei, cu speranta ca va face o cariera aici. Adolescentul este in al noualea cer de bucurie si atunci cand incepe razboiul cu Anglia, in 1688, abia asteapta sa primeasca botezul focului. Dar ministrul Marinei, Seignelay, aflat in vizita pe santierele navale de la Rochefort, il vede pe vas si vrea sa-l reformeze, cerandu-i sa paraseasca corabia, intrucat razboiul nu-i o indeletnicire pentru tanci.
La care Bonneval, tafnos cum va fi o viata intreaga, ii raspunde insolent ca unui om ca el nu i se vorbeste astfel si ca, daca Seignelay n-ar fi ministru, ar fi platit cu sange cuvintele jignitoare. Impresionat, demnitarul il lasa in pace… Peste doi ani, insa, intrand in conflict cu un camarad, contele de Beaumont, ce-i adresase o insolenta similara, tabara peste acesta si-l raneste, intr-o scurta incaierare. Un asemenea comportament li se pare inadmisibil superiorilor sai, care decid sa-l lase pe uscat.
Placerea de a se bate
Junele recalcitrant nu dispera si se inroleaza in armata. Il vom intalni in Garda Franceza, in 1698 si cand izbucneste razboiul de succesiune la tronul Spaniei, in 1701, el cumpara un regiment de infanterie si va lupta sub conducerea lui Catinat, Villeroi si Vendome, acoperindu-se de glorie. Saint-Simon, faimosul memorialist, il va descrie: „Era un foarte bun cadet, cu talent pentru razboaie si avid de decoratii, elocvent, cu spirit si gratie dar prea iute la manie. Este evident un lucru – cavalerul de Bonneval s-a nascut nu doar soldat, ci general!” Mania caracteristica ii va aduce multe necazuri si atitudinea insolenta manifestata fata de superiori il trimite in fata Curtii Martiale.
Condamnat la moarte pentru indisciplina, in 1704, evadeaza si fuge in Germania, unde, cu acel spirit de ubi bene, ibi patria ce-i era caracteristic, se va inrola in armata austriaca, luptand contra compatriotilor sai; curand, temerarul intra in atentia si gratiile printului Eugene de Savoia, devenind primul sau aghiotant si insotindu-l pe fronturile din Italia, Franta si Flandra. In campaniile din 1710 si 1711, el dovedeste nu doar vitejie ci si devotament, reusind sa scoata, din focul luptei, mai multi camarazi raniti, fara sa tina cont daca sunt ofiteri sau simpli soldati.
Pe cand se negocia pacea de la Utrecht, Bonneval nu vrea cu nici un chip sa agate sabia in cui: provoaca la duel pe un anume Stafford, pe motiv ca acesta il acuzase pe Ludovic XIV ca aspira sa domine lumea si pe un ofiter prusac, care se exprimase „nepoliticos” fata de regele francez. Ii raneste pe amandoi si, desi primeste laude este evident pentru toti ca luptase nu atat pentru onoarea fostului sau suveran, cat pentru placerea de a se bate.
Mirele tomnatic
Un nou prilej de a o face nu va lipsi: izbucneste razboiul dintre Imperiul Habsburgic si turci iar printul Eugen primeste comanda armatei imperiale in Ungaria. Bonneval se lupta ca un leu si, la Petervaradin, in fruntea regimentului sau, rezista eroic, timp de o ora, asalturilor repetate ale ienicerilor si isi conduce ultimii zece oameni supravietuitori pana la liniile lui Savoia. Revenirea la Viena este un triumf si Bonneval, numit general, devine omul zilei si chiar si regele Frantei ii iarta tradarea.
Intelegand momentul prielnic, mama lui ii vorbeste despre insuratoare si vajnicul cavaler, care deja era un flacau tomnatic, trecut de 40 de ani, accepta sa-si puna pirostriile. Aleasa va fi fata maresalului duce de Biron, o fetiscana ce-i putea fi si fiica si pentru care Bonneval nu resimte nici o atractie, facandu-i pe barfitorii de la Curte sa-si puna intrebari vizavi de preferintele lui sexuale. Totusi, nimeni nu stie care a fost cu adevarat orientarea sexuala a lui Bonneval si zvonurile lansate privind homosexualitatea sau bisexualitatea lui ar trebui tratate cu circumspectie. Cert este ca, dupa zece ani de fericire conjugala, el isi va lasa sotia la Paris, plecand sa lupte iar contra turcilor, pentru a nu o mai revedea vreodata…
Invidiat de Casanova
Firea sa imposibila il exaspereaza, intr-un final, si pe Eugen de Savoia, care-l trimite in Tarile de Jos. Aproape imediat, Bonneval intra in conflict cu marchizul de Prie, loctiitorul printului in Olanda, care-l arunca in inchisoare. Judecat, este din nou condamnat la moarte dar imparatul ii comuta sentinta la un an de inchisoare si ulterior la exil. Fara ezitare, turbulentul isi ofera serviciile turcilor, trece la cultul islamic – desi este evident ca niciodata n-a dat doi bani pe religie – si primeste titulatura de Ahmed-Pasa.
Priceperea sa in domeniul artileriei se vadeste in razboaiele cu rusii si cu faimosul Nadar-Sah; ca rasplata, este facut guvernator de Chios si primeste in dar un numeros harem. Cruzimea cu care actiona pe front se va rasfrange si pe plan casnic, aducandu-i porecla djezzar (macelarul): se spune ca si-ar fi decapitat sapte dintre sotii, dar probabil este vorba, opineaza istoricii moderni, despre o exagerare si doamnele au scapat de fapt, doar cu o chelfaneala zdravana. La Constantinopol, duce o viata de lux si ramane acelasi gurmand distins – el spunea „cu toate persecutiile prin care am trecut nu mi-am pierdut niciodata apetitul”.
Aici il va vizita un alt aventurier celebru al epocii, controversatul Casanova, ce ramane impresionat de palatul lui Bonneval din cartierul Pera si fara indoiala il invidiaza pentru viata de huzur. Curand, renegatul conte cade victima intrigilor de la curtea sultanului si va fi exilat pe tarmul Marii Negre. Indignat de atata lipsa de recunostinta, planuia se pare o revenire la Europa si la crestinism, pentru a se razbuna pe turci, dar moartea ii zadarniceste planurile, rapunandu-l, pe 23 martie 1747, culmea ironiei aceeasi zi in care se nascuse Muhammad, profetul religiei pe care dorea sa o paraseasca, spre a cere azil la curtea Papei…
GABRIEL TUDOR
Comentarii