In cadrul interminabilelor razboaie napoleoniene, Batalia de la Borodino (aflat la aproximativ 125 de kilometri vest de Moscova) din 1812 a fost una cruciala din perspectiva destinului monarhic al lui Bonaparte. In urma unei decizii controversate, imparatul Frantei invadase Rusia la 16 iunie 1812, fiind convins ca fortele imperiale ruse ale tarului Alexandr I vor fi invinse de strategia si tehnica de lupta ale francezilor. Dar victoria lui Napoleon de la Borodino a fost o „victorie a la Pyrrus”, adica una care avea sa se intoarca impotriva victoriosilor.
O greseala ireparabila
Istoricii vorbesc despre Batalia de la Borodino ca despre cea mai ampla si mai sangeroasa confruntare militara care s-a desfasurat pe parcursul unei singure zile, si anume 7 septembrie 1812. Dupa unii cronicari, luptele directe franco-ruse au durat aproape opt ore, dupa care armatele ruse au inceput retragerea. Circumstantele confruntarii au fost urmatoarele: „Marea Armata” (cum erau numite cu respect fortele militare franceze) castigase mai multe lupte si teritorial impingea trupele ruse intr-o retragere organizata. Dar pierderile din partea francezilor erau mai mari decat cele ale rusilor si de la un raport numeric al trupelor de 3:1 s-a ajuns, in ajunul Bataliei de la Borodino, la un raport de 5:4. Dar despre organizarea batalioanelor frantuzesti se stia ca este impecabila (dupa reformele militare introduse de Napoleon din 1805) si ca fiecare batalion putea lupta independent de celelalte. Superioritatea numerica a francezilor era evidenta in privinta escadroanelor de cavalerie, caci Bonaparte dispunea de 317 escadroane, iar tarul Alexandr I de numai 164 (piesele de artilerie fiind in numar aproximativ egal, ca si batalioanele de infanterie).
Principalii lideri ai fortelor franceze erau regele Joachim Murat al Regatului Napoli (cumnat al lui Napoleon, casatorit cu sora sa Caroline) si maresalul Michel Ney (unul dintre cei 18 facuti de imparat). La randul lor, rusii l-au avut in prim-plan pe generalul Mihail Kutuzov, cel care i-a inlaturat pe consilierii occidentali ai tarului. Acest Kutuzov a avut in permanenta grija de modul cum se face retragerea din fata tavalugului francez, astfel incat victoria invadatorilor sa nu fie niciun moment una decisiva. Iar dupa ce francezii au cucerit mai multe redute in drum spre Moscova, au obtinut o victorie strategica si la Borodino.
Numai ca Napoleon a facut o greseala uriasa pentru un strateg de talia lui: nu a chemat la lupta Garda Imperiala (un fel de forta de protectie personala) care avea 30 de batalioane de infanterie si 27 de escadroane de cavalerie. Aceasta forta ar fi fost necesara pentru ca victoria sa fie completa si sa nu dea ragaz rusilor sa se redreseze. In consecinta, Napoleon a ajuns la Moscova (capitala economica), de unde s-a intors in Franta fara sa poata ajunge la o pace favorabila cu Alexandr I. Iarna l-a alungat pe Bonaparte din Rusia, ca si intelepciunea rusilor de a se retrage si a-i hartui pe francezii demoralizati.
Declinul ireversibil
Victoria fara glorie de la Borodino a reprezentat inceputul declinului ireversibil al destinului lui Napoleon. Pierderile imense (peste 30 de mii de soldati, 47 de generali etc.) au indus o stare de neincredere in forta Marii Armate. Ofiterii superiori nu-l mai priveau pe imparat cu aceeasi admiratie si incredere. {i asta l-a costat, in cele din urma, tronul Frantei.
PAUL IOAN
Comentarii