Pe baza lucrarii „Dezinformare: Suprimarea de catre guvernul SUA a Fenomenelor Anomale Neidentificate si a stiintei Avansate”, elaborata de Institutul Noua Paradigma, condus de avocatul Daniel Sheehan, reamintim cititorilor câteva cazuri istorice care dovedesc existenta dezinformarilor guvernamentale din SUA privind fenomenele anomale neidentificate (UAP/OZN).
Între 1947 si 1969, guvernul SUA a efectuat o serie de investigatii oficiale privind UAP-urile prin intermediul Proiectului Sign, Proiectului Grudge si Proiectului Blue Book. Aceste investigatii au fost lansate aparent pentru a stabili daca UAP-urile amenintau securitatea nationala. Cu toate acestea, din pacate, fiecare dintre ele a deviat de la o investigatie prudenta la gestionarea strategica a perceptiei publice, culminând cu suprimarea institutionala si marginalizarea cercetarii UAP-urilor.
Proiectul Sign, înfiintat în 1947 de Fortele Aeriene ale SUA, a abordat initial fenomenul UAP cu un anumit grad de seriozitate stiintifica. Primii anchetatori au întocmit o „Estimare a situatiei”, sugerând ca unele cazuri de UAP-uri ar putea fi atribuite, în mod plauzibil, unei origini extraterestre. Aceasta concluzie interna a fost respinsa de autoritatile militare superioare, dându-se ordin ca raportul sa fie distrus.
Proiectul Grudge, care a succedat Proiectului Sign în 1949, a adoptat o postura semnificativ mai dispretuitoare. Accentul sau operational s-a mutat catre reducerea îngrijorarii publice si demontarea rapoartelor UAP, atribuind adesea observatiile unor identificari gresite, factori psihologici sau falsuri, fara o investigatie amanuntita. Pentru conducerea Grudge, imperativul calauzitor era nu evaluarea stiintifica ci reducerea la minimum a atentiei publice asupra fenomenelor UAP, prin scepticismul oficial afisat.
Blue Book clasifica rapoartele UAP
Proiectul Blue Book, initiat în 1952 sub conducerea capitanului Edward Ruppelt, a restabilit pentru scurt timp o masura de rigoare investigativa. Blue Book a clasificat rapoartele UAP si a recunoscut un procent semnificativ de cazuri inexplicabile. Cu toate acestea, pe masura ce interesul public pentru UAP a crescut, dupa observatiile de la Washington, D.C. din 1952, au crescut si presiunile pentru a restabili o naratiune de respingere. Sub conducerea ulterioara, Blue Book a functionat din ce în ce mai mult ca un aparat de relatii publice si nu ca o investigatie stiintifica. Cazuri credibile au fost reclasificate drept fenomene banale, cu putine analize substantiale, cu scopul de a demonta public fenomenul UAP.
Comisia Robertson, convocata de CIA în 1953, a formalizat aceasta postura. În loc sa pledeze pentru investigatii stiintifice suplimentare, comisia a recomandat demontarea sistematica a rapoartelor UAP si descurajarea interesului public prin intermediul mass-media si canalelor culturale. Aceasta a sfatuit utilizarea televiziunii, filmelor si a presei scrise pentru a stigmatiza discutiile despre UAP si a ridiculiza martorii, încorporând scepticismul în peisajul cultural. Raportul Condon, publicat în 1969 de Universitatea din Colorado sub conducerea fizicianului Dr. Edward Condon, a marcat actul final în aceasta faza de suprimare oficiala a UAP-urilor. Raportul, încadrat ca un studiu stiintific independent, a tras concluzia ca investigatiile suplimentare asupra UAP-urilor erau nejustificate. Memorandumurile interne au dezvaluit ulterior ca rezultatul studiului Condon era predeterminat, Condon însusi exprimându-si dispretul fata de acest subiect la lansarea proiectului. Raportul Condon a justificat încetarea Proiectului Blue Book si a întarit pozitia conform careia fenomenele UAP nu meritau nici atentia publica, nici investitia stiintifica. Investigatiile au fost permise doar în masura în care întareau scepticismul oficial.
Acest model de gestionare a UAP-urilor reflecta strategii mai largi de dezinformare observate în alte programe clasificate. Nu este vorba doar de faptul ca dovezile au fost ascunse, ci si de faptul ca domenii întregi de investigare au fost considerate nelegitime.
Evaluarea din 1971 a Organizatiei Comune de Informatii Australiane (AUA) a caracterizat atitudinea SUA privind UAP-urile ca fiind strategic concepute pentru a le respinge, mai degraba decât pentru a le investiga. Deci eforturile de dezinformare ale SUA privind UAP-urile au fost recunoscute si la nivel international.
Înfiintarea Biroului de Rezolvare a Anomaliilor (AARO) la nivel de domeniu, în 2022, a marcat o evolutie semnificativa în implicarea oficiala a guvernului SUA în UAP. Însarcinat de Congres cu investigarea incidentelor UAP contemporane si a istoricului implicarii guvernului, în special a Comunitatii de Informatii (IC), care dateaza din 1945, AARO a fost prezentat public ca un pas catre o mai mare transparenta. Cu toate acestea, modul în care biroul si-a gestionat mandatul, culminând cu publicarea în 2024 a „Raportului privind istoricul implicarii guvernului SUA în fenomene anormale neidentificate (UAP) Volumul 1”, dezvaluie continuitati izbitoare cu strategiile guvernamentale anterioare de gestionare narativa, dezvaluire selectiva si suprimare institutionala.
Raportul AARO din martie 2024 era asteptat sa serveasca drept o relatare cuprinzatoare a deceniilor de implicare a guvernului SUA în UAP, inclusiv potentiale abateri din partea comunitatii de informatii, în special „orice efort de a acoperi, de a manipula opinia publica, de a ascunde sau de a disemina în alt mod informatii incorecte, neclasificate sau clasificate.” Raportul trebuia sa ajute la rezolvarea suspiciunilor publice de lunga durata cu privire la programele ascunse de recuperare a accidentelor, initiativele de cercetare clasificate si descoperirile tehnologice suprimate. În schimb, documentul a minimalizat semnificatia istorica a întâlnirilor cu UAP, a respins acuzatiile privind tehnologiile recuperate si eforturile de inginerie inversa si a organizat cu atentie documentele pentru a se alinia cu naratiunile oficiale preexistente de insignifianta si identificare gresita.
Strategii de gestionare a informatiilor
Procesul de pregatire si publicare a raportului sugereaza cu tarie un efort deliberat de a modela perceptia publica si legislativa. Tacticile reflecta strategiile de gestionare a informatiilor formalizate de Panelul Robertson în 1953, care recomanda ca mass-media sa diminueze interesul public fata de UAP prin ridiculizare si trivializare. Anumite institutii media au primit acces în avans la raportul AARO, asigurându-se ca primul val de acoperire va întari interpretarea preferata a biroului. Pe 6 martie 2024, cu doua zile înainte de publicarea raportului AARO, directorul interimar Tim Phillips a raspuns la întrebarile unor jurnalisti, selectati cu atentie, pentru o pre-informare media condusa de Susan Gough, menita sa modeleze naratiunile de presa pe baza constatarilor sale. În aceeasi zi, Dr. Sean Kirkpatrick, fostul director al AARO, a publicat un editorial în Scientific American care caracteriza teoriile conform carora UAP-urile ar fi de origine non-umana drept speculative si conspirative, folosind un limbaj stigmatizant precum „extraterestri” pentru a întari un ton dispretuitor. Pre-informarea Pentagonului si articolul preventiv al lui Kirkpatrick au functionat ca o strategie de mesaje coordonata care a modelat perceptia publica înainte de publicarea raportului si a întarit o naratiune menita sa marginalizeze interpretarile extraordinare. Departamentul Apararii (DoD) a lansat oficial raportul AARO doua zile mai târziu, pe 8 martie 2024. Comunicatul de presa al Pentagonului a fost intitulat „Raportul DoD subestimeaza observatiile de tehnologie extraterestra”.
În esenta, raportul nu a reusit sa abordeze acuzatiile credibile ale denuntatorilor, în special pe cele formulate de fostul oficial al serviciilor de informatii David Grusch, care a afirmat ca în cadrul Programelor de Acces Special (SAP) sau Controlat (CAP) exista programe de recuperare a navelor prabusite si de inginerie inversa, care implica tehnologie non-umana.
Natura selectiva a dezvaluirilor AARO, coroborata cu încadrarea sa narativa preventiva, ridica îngrijorari serioase cu privire la respectarea Ordinului Executiv 12333, care interzice agentiilor de informatii americane sa se angajeze în activitati secrete pentru a influenta procesele politice interne sau opinia publica.
Respingerea afirmatiilor denuntatorilor si suprimarea preventiva a anchetelor serioase ale Congresului ar putea reprezenta nu doar precautie birocratica, ci si dezinformare activa. Abordarea adoptata de AARO este asadar în concordanta cu modelele istorice de gestionare a cunostintelor disruptive identificate în programele guvernamentale anterioare. În acest sens, asistam la o continuare a acestor programe.
DAN D. FARCAS
Comentarii