Pe data de 17 februarie 2016, Robert Hastings, care de-a lungul ultimilor 43 de ani, a intervievat mai mult de 150 de veterani militari din SUA în legatura cu ceea ce priveste experientele OZN, referitoare la locurile unde existau arme nucleare, a postat pe site-ul sau un comentariu privind un caz extras din cartea sa „UFOs and Nukes” (OZN-urile si armele nucleare), caz petrecut în timpul crizei rachetelor cubaneze si pe care-l rezum în cele ce urmeaza.
Sergentul tehnic în retragere Christopher N. Smith, fost mecanic de întretinere a motoarelor cu reactie la baza Loring, Maine, al Air Force, a facut, în 2006, un raport în acest sens la CUFOS. Apoi Hastings (foto) l-a contactat si au discutat cazul în detaliu.
Smith mentionase ca, în cadrul unei misiuni numite „Chrome Dome”, doua bombardiere B-52 erau la jumatatea misiunii când a aparut obiectul. Smith spune ca l-a vazut pe capitan si pe alti câtiva oameni cu privirile îndreptate drept în sus. Acolo era o aeronava, ca un trabuc gri metalic mat, de dimensiuni monstruoase. Cobora tot mai jos, apoi s-a oprit, ramânând sa pluteasca. Se întindea cât jumatate din lungimea rampei de aeronave, ceea ce înseamna ca avea o lungime de aproximativ opt sute de metri.
Smith a precizat: „Nu am simtit nicio teama. Nu-mi amintesc sa fi avut vreun alt sentiment, cu exceptia celui de uluiala”. Si-a dat seama imediat ca misiunea va fi oprita si bombardierele vor primi ordin sa se întoarca la baza, datorita posibilelor defectiuni în sistemele electronice si electrice.
Asa cum scria Smith în raportul sau: „Am decis chiar atunci sa-mi notez în minte, cât mai bine ceea ce am vazut, întrucât ma asteptam ca vom avea cu totii de vorbit cu cineva despre asta si poate chiar va trebui sa scriem un raport. OZN-ul nu avea lumini, nu avea deschideri vizibile, nu facea niciun zgomot si era, de departe, cel mai mare lucru «creat de mâna omului» pe care l-am vazut vreodata; am fi putut parca toate aeronavele bazei în interiorul acestuia. Poate ca nu era facut de oameni, dar cu siguranta nu era un produs al naturii”…
A fost sau n-a fost?
„Din coltul ochiului am vazut primul B-52 aterizând, cu parasuta de frânare umflata si dupa câteva minute a aterizat si al doilea bombardier. În acest moment, OZN-ul a început sa se miste, încet, timp de câteva secunde, apoi foarte repede. A tâsnit în sus, s-a departat spre est si în câteva secunde disparut pur si simplu. Nimeni nu a scos niciun cuvânt; de fapt, nu-mi amintesc ca cineva sa fi vorbit pe parcursul incidentului. Dupa ce a disparut, i-am spus capitanului: «Ati vazut asta!?» El s-a uitat urât la mine si mi-a taiat-o scurt: «Nu, nu l-am vazut!». Nu a întrebat, «am vazut ce anume?», sau «despre ce vorbesti?». El a spus doar: «nu l-am vazut». Pe naiba, amândoi l-am vazut, nu se putea sa nu-l fi vazut. Capitanul s-a îndepartat cu pasi mari catre masinile parcate ale personalului si nu a mai vorbit niciodata cu mine”.
„Dupa ce bombardierele au fost remorcate si parcate, echipajele de zbor au debarcat si au conversat degajat cu zecile de comandanti care au sosit… Echipajele au fost duse cu autobuzul la analiza misiunii, iar toti ceilalti, cu exceptia sefilor de echipaj si o parte din politia aeriana, au plecat din acea parte a liniei de zbor”.
„În drumul nostru spre atelierul de motoare nimeni nu a vorbit; era foarte ciudat, dar la vremea aceea nu-mi amintesc sa ma fi gândit la asta. Bob, cu mine si cu ceilalti doi barbati de la motoare, din a doua duba, am pus instrumentele noastre în rastele si am urcat la etaj la cafenea. Nimeni nu a vorbit despre OZN, nici atunci nici mai târziu. Seful nostru de sector si toti sefii de ateliere stateau acolo, cu cafeaua în fata. si ei au fost, cu totii, afara pe rampa si vazusera si ei acelasi lucru pe care l-am vazut si noi. Nimeni, inclusiv Bob, nu a vorbit despre incident”.
Smith i-a spus lui Hastings: „Nu stiu cum sa explic acest lucru, deoarece nu este ceea ce eu consider a fi un comportament sau o gândire umana rationala. Totusi, n-am uitat ce s-a întâmplat în acea zi. Doar ca nu i-am dat prea multa importanta si, timp de mai multi ani, niciodata nu m-am întrebat de ce nimeni nu a discutat vreodata incidentul, nici în acea zi, nici în zilele urmatoare.”
Pentru a afla cât mai exact data incidentului, Hastings a cercetat datele din raportul lui Smith, ca si pe cele privind functiile pe care acesta le-a avut în Fortele Aeriene. El a aflat astfel ca misiunile „Chrome Dome” la baza Loring implicau, de regula, un singur bombardier. Singura perioada când au zburat câte doua bombardiere B-52 a fost în timpul crizei cubaneze. Aceasta modificare operationala temporara este consemnata si în istoria unitatii de bombardiere. Si un colonel în rezerva, care a zburat atunci în astfel de misiuni la Loring, i-a spus lui Hastings ca zborurile „Chrome Dome” în tandem au fost întrerupte în noiembrie 1962, odata ce criza a trecut.
Reamintesc cititorilor ca pe 14 octombrie 1962, analizând datele furnizate de avionul-spion U-2, americanii au descoperit ca, în Cuba, sovieticii construiau baze de lansat rachete „SS-4 Sandal”, cu focoase termonucleare. Având raza medie de actiune (2000 km), acestea puteau lovi un mare numar de orase americane, între care si capitala Washington. Au urmat actiuni, de ambele parti, care au escaladat, fiind foarte aproape sa declanseze un al Treilea Razboi Mondial. Criza a fost dezamorsata pe 20 noiembrie 1962.
Hastings este constient ca relatarea lui Smith, mai ales refuzul de a discuta incidentul, poate face pe multi sa creada ca observatia a fost doar un joc al fanteziei sale, neavând nicio baza în realitate. Totusi, ufologul aminteste ca exista numeroase alte rapoarte OZN; de-a lungul anilor si din partea unor persoane credibile, relatând un comportament inexplicabil similar, în care emotia fricii a fost suprimata, într-un mod misterios, urmat de o conduita ilogica, inclusiv una de tip zombie, total nepotrivita situatiei. Hastings relateaza în acest sens ca, în luna februarie 2016, a fost contactat de un specialist radio pensionat din Garda de Coasta SUA, pe nume Scott Mos, care a povestit o experienta OZN foarte asemanatoare cu cea descrisa de catre Chris Smith.
Un obiect cât 3 terenuri de fotbal
El a scris: „In luna august 1974, Mike si cu mine am iesit din masina si ne holbam la acest obiect. De la un capat la altul era mai mare decât parcarea drive-in; era, probabil, cât trei terenuri de fotbal. Se deplasa, în linie dreapta, din dreapta, deasupra primului rând de autoturisme. Am putut vedea ca deja aproape toata lumea iesise de masini, aratând si privind în jur, probabil pentru a se asigura ca si ceilalti au vazut acelasi lucru. Apoi s-au stins toate luminile din drive-in. Filmul s-a oprit, bufetul devenise negru. Am observat ca mai multe persoane au încercat sa-si porneasca masinile si sa plece, dar nicio masina nu pornea”.
„Nu a fost panica generala, dar as putea spune ca unii oameni erau complet îngroziti. Mike si cu mine nu am schimbat nicio vorba; eram cu ochii la acest lucru, care-si continua drumul. În momentul în care a ajuns chiar deasupra noastra, am simtit ca ceva nu este în regula. Aerul licarea, ondula, precum deasupra asfaltului într-o zi fierbinte. Era dificil sa ne miscam; urechile mele pocneau, chiar daca era liniste completa în jurul nostru. Îl puteam auzi pe Mike, dar nimic altceva, pe niciunul dintre ceilalti oameni, care vorbeau sau urlau. Ma simteam ca si cum as fi umblat sub apa… Daca m-as fi aplecat sa iau o pietricica si s-o arunc în sus, puteam lovi acel obiect… a plutit peste partea de sus a parcului vreo 10 minute. A fost incredibil”.
„Când l-am pierdut din vedere, m-am întors în masina, aproape ca un robot, si am uitat complet de incidentul la care tocmai fusesem martor. Mike si cu mine nu am vorbit despre cele întâmplate si am continuat vizionarea filmului, ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Se pare ca asa a facut toata lumea în gradina. Nimeni nu i-a întrebat pe cei din jur si n-a facut altceva decât sa urmareasca filmul; si nici dupa aceea nu au vorbit despre asta. L-am dus pe Mike, apoi m-am dus si eu acasa, uitând complet ce s-a întâmplat … N-am spus nici macar fratelui meu sau parintilor mei. Câtiva ani mai târziu, am fost într-o librarie si am vazut o editie brosata a raportului privind obiectele zburatoare neidentificate, scris de Edward Ruppelt si BANG! experienta traita m-a inundat ca si cum ar fi fost deschisa o poarta. Am fost atât de coplesit, ca a trebuit sa ma asez… Am pierdut între timp contactul cu Mike, asa ca nu mi-am putut verifica cu el cele memorate.”
DAN D. FARCAS
Comentarii