In seara zilei de 11 octombrie 1973, in oraselul Pascagoula (Mississipi), Charles Hickson (42 ani, decedat in 2011 la varsta de 80 de ani) si Calvin Parker (18 ani), primul contramaistru, celalalt muncitor la santierul naval local, au iesit la pescuit, nu departe de varsarea raului Pascagoula in Golful Mexic. La scurt timp dupa lasarea intunericului, la 10 metri de ei, a coborat un obiect oval cu diametrul cam de 30 de metri, din care tasneau pulsand lumini albastre. Obiectul s-a oprit levitand la vreo jumatate de metru de sol. Din el au iesit trei creaturi stranii, care au plutit spre cei doi fara sa atinga pamantul. Inalti de circa un metru si jumatate, aveau o piele cenusie si zbarcita, capul plesuv, infatisare de roboti. I-au paralizat pe martori si i-au transportat in nava. Pe Hickson l-au luat doi de brate, iar el a simtit ca isi pierde greutatea, in timp ce al treilea se ocupa de Parker, care intre timp lesinase, prada unei crize de nervi.
Hickson povestea ca in nava un soi de ochi-robot de vreo 30 centimetri s-a deplasat in jurul sau prin aer. Intre timp straniile creaturi continuau sa pluteasca imprejur emitand un bazait usor, intorcand subiectii umani pentru a putea fi examinati din toate unghiurile. Dupa circa 25-30 de minute cei doi au fost dusi inapoi pe plaja, iar nepamantenii au intrat in vehiculul care a disparut apoi instantaneu. In octombrie 2013, cu ocazia aniversarii a 40 de ani de la incident, agentia Associated Press i-a luat un interviu lui Calvin Parker, pentru a rememora strania intalnire.
Charles Hickson nu regretase niciodata notorietatea capatata astfel si, pana la moartea sa, povestea cu placere detaliile intamplarii oricui era dispus sa-l asculte. In schimb Calvin Parker nu s-a impacat niciodata cu experienta prin care a trecut. El spune si acum ca a fost „ceva ce chiar nu as fi vrut sa se intample”, ceva ce i-a intors viata cu susul in jos. Parker a fost de la bun inceput enervat de atentia nedorita, de zarva ziaristilor si a entuziastilor OZN care l-au invadat la domiciliu sau in santierul naval unde lucra impreuna cu Hickson. El a incercat sa se ascunda de lumina reflectoarelor timp de zeci de ani, mutandu-se frecvent, inainte de a reveni, in ultimii ani, tot pe coasta Golfului Mexic din zona statului Mississippi.
La vremea aceea, incidentul a ocupat prima pagina a ziarelor, a starnit un val de observatii OZN la nivel national si a devenit unul dintre cazurile cele mai examinate. La 14 octombrie 1973 au sosit la Pascagoula Prof. Dr. James Harder de la Universitatea Berkeley (California) si Prof. Dr. J. Allen Hynek de la Universitatea din Evanston (Illinois) care i-au anchetat pe cei doi, ca si pe politistii care i-au interogat. Cele doua victime ale rapirii au fost apoi hipnotizate, fiecare separat, fara prezenta celeilalte, si sub hipnoza au repovestit intamplarea. In timp ce rememorau evenimentele, ei retraiau teroarea prin care au trecut. Hickson a fost supus si testarii cu detectorul de minciuni, in New Orleans. Detectivul Scott Glascow, foarte sceptic la inceput, a declarat, dupa doua ore si jumatate de ancheta, ca nu a gasit niciun indiciu ca ar fi vorba de o farsa.
Lumini albastre si creaturi
Parker povestea acum ca fusese o seara linistita si cei doi au plecat la pescuit dupa munca. In timp ce-si plimbau unditele prin apa, fara prea mult noroc, au vazut un OZN cu lumini albastre coborand langa ei cu un suierat ascutit. Apoi trei creaturi, care dupa Hickson pareau roboti, cu pielea gri tabacita si gheare ca de crab, i-au luat pe sus, levitandu-i pana in interiorul navei, unde au fost examinati de un soi de ochi mare care a plutit in jurul lor. Parker spune ca a fost constient, dar paralizat. I s-a facut o extrem de temeinica investigatie, „asa cum ar fi facut-o un medic”. Apoi
si-a revenit pe acelasi tarm unde incepuse totul; OZN-ul disparuse, iar cei doi incercau sa-si vina in fire.
Suspectand ca asistasera la patrunderea ilegala a unui aparat de zbor, Hickson si Parker au sunat imediat la baza Air Force Keesler, aflata in zona, de unde au fost insa redirectionati catre biroul serifului districtului Jackson. Aici, in primul moment, toti au fost convinsi ca cei doi sunt beti, mai ales ca Hickson, ca sa-si revina, trasese trei inghitituri dintr-o tarie pe care o avea asupra sa. Capitanul Glen Ryder, care inca mai lucreaza in acel birou, spunea ca l-a pufnit rasul cand a auzit istoria, dar a fost apoi dispus sa le asculte relatarea.
Dupa un interviu formal, politistii i-au lasat pe Hickson si Parker intr-o camera, impreuna cu un reportofon ascuns, in speranta ca ii vor prinde cu o minciuna. Ceea ce au inregistrat l-a facut insa pe Ryder sa inteleaga ca cei doi erau realmente ingrijorati. Pe banda, Hickson ii spunea lui Parker „si pe mine m-au speriat de moarte baiete. Nu poti trece peste asa ceva intr-o viata de om. Iisus sa se indure de noi”. Ryder a comentat apoi: „Nu stiu ce li s-a intamplat (…) Nu am fost acolo cu ei, dar stiu ca nu te poti preface ca esti atat de ingrozit; iar ei erau ingroziti”. In ziua urmatoare, povestea a umplut primele pagini ale ziarelor din Pascagoula si Gulfport. Peste noapte, Pascagoula a devenit un magnet pentru reporterii de stiri si anchetatorii OZN.
In sudul statului Mississippi, sute de rapoarte OZN au coplesit autoritatile in cele doua saptamani dupa intalnirea lui Hickson si Parker. Au fost si farse si ironii. De pilda un sofer din Long Beach (Mississippi) s-a plans politiei ca o fiinta cu clesti i-a batut in geamul masinii, ca apoi sa recunoasca faptul ca a fost doar o gluma. Un post de televiziune a anuntat ca va filma aparitia unui OZN, prezisa de un clarvazator. Circa 1000 de masini au venit la locul anuntat, unde nu s-a intamplat bineinteles nimic. Un consilier local din Ocean Springs a propus o ordonanta prin care sa se declare ca este ilegal ca un OZN sa depaseasca dublul vitezei luminii pe soseaua principala de coasta US 90. Primarul Tom Stennis a votat impotriva ordonantei, glumind ca a procedat astfel deoarece nu voia sa descurajeze turismul.
Demitizatorul OZN Philip Klass a afirmat ca raportul lui Hickson si Parker a fost o inselatorie. In cartea sa „OZN-urile explicate” el a precizat ca Hickson a schimbat pe parcurs unele detalii ale intamplarii, iar operatorul de la detectorul de minciuni care l-a examinat nu ar fi fost la inaltimea misiunii sale. Dar mai tarziu si Parker a trecut cu bine un test cu detectorul de minciuni.
Hickson a profitat in continuare de cele petrecute. El a aparut in talk-show-uri, a tinut prelegeri, a dat interviuri, si si-a publicat o carte in 1983 intitulata „Contact OZN la Pascagoula”. El a spus ca ulterior s-a mai intalnit, in 1974, de trei ori cu extraterestrii, care i-au comunicat ca au venit la noi cu ganduri pasnice.
„Singurul lucru pe care el a dorit sa-l faca a fost sa transmita tuturor ca noi nu suntem singuri” spunea acum fiul sau Eddie Hickson. „Nu-i pasa daca il credeai sau nu. Daca te vedea ca esti dispus sa-l asculti, automat iti povestea ce s-a intamplat”. „Niciodata nu a inteles de ce a fost ales tocmai el” a adaugat tanarul Hickson, „Dar el nu mi-a spus niciodata ca ar fi dorit ca incidentul sa nu se fi intamplat. Niciodata”.
Nu suntem singuri
Parker a comentat ca intruziunile in viata sa, produse de curiosi au devenit mai putin frecvente odata cu trecerea anilor, dar nu au incetat complet nicicand. „Nu am mai putut avea nicio intimitate”, a adaugat el. Parker s-a casatorit la sfarsitul anului 1973 si, pentru a scapa de atentia curiosilor, s-a angajat, in alte state, in industria de petrol ori in constructii. „Pana sa-si dea seama cine sunt, dupa ce am ajuns intr-un loc – spunea el – eu m-am si mutat in alta parte si mi-am si gasit o slujba altundeva”. Parker a participat la unele conventii de ufologie, si a fost o data hipnotizat de Budd Hopkins, un investigator OZN binecunoscut. Acesta a incercat chiar, pentru scurt timp, sa profite de povestea lui, in 1993, infiintand in Louisiana o companie numita „Investigatii OZN”, unde el si partenerii sai ar fi urmat sa produca filmulete de televiziune pe aceasta tema.
In 2006, Parker s-a mutat in Moss Point, la nord de Pascagoula, iar in 2010, a suferit un accident vascular cerebral care l-a limitat fizic. El primeste acum un ajutor de handicap, dar, uneori, merge la pescuit cu barca, in zona in care a avut loc intalnirea. El povestea ca si recent s-a intalnit, intr-o statie de benzina, cu o femeie care stia deja cine era. „Sunt mereu recunoscut”, a adaugat el. Nu exista niciun semn care sa marcheze, pe malul raului, strania intalnire. Nu exista nici magazine care sa vanda suvenire cu OZN-uri. Dar localnicii isi amintesc, desi de multe ori cu scepticism si glume, de cele intamplate. Parker a mentionat ca, de-a lungul anilor, a fost muncit de ganduri contradictorii despre acea noapte din 1973. La un moment dat, nu era sigur nici macar ca acele creaturi ar fi fost extraterestri. Ei puteau sa fie demoni, a spus el. „Sunt un credincios statornic in Dumnezeu si acolo unde exista binele, exista si raul”, a mai spus Parker.
DAN D. FARCAS
Comentarii