Rob Morphy, artist plastic si investigator al faptelor fara explicatii, a recapitulat recent, intr-un articol, o intamplare pe care el o califica drept una dintre cele mai ciudate si fascinante din lunga istorie a observatiilor OZN. O rezumam in cele ce urmeaza. In ajunul Anului Nou, 1970, cu putin inainte de miezul noptii, cu simtul datoriei mai puternic decat regretul ca nu poate participa la revelionul pentru „schimbarea de prefix”, sora medicala Doreen Kendall intra in Cowichan District Hospital (CDH) din Duncan (insula Vancouver, Columbia Britanica, din Canada), pentru schimbul care dura de la miezul noptii la opt dimineata. Ea si-a facut apoi rundele in unitatea de terapie intensiva pentru pacientii varstnici, impreuna cu asistenta licentiata numita Frieda Wilson.
In jurul orei cinci dimineata, Kendall a observat ca unul dintre pacientii ei se agita neincetat. Presupunand ca ii este prea cald, a tras la o parte draperiile din camera cu patru paturi, pentru a permite sa intre aerul in salon. In acest timp, superiorul ei o urmarea de langa usa. Asa cum a declarat ulterior sora, „Indata ce am tras draperiile, o lumina orbitoare m-a lovit in ochi. Era inca intuneric afara, dar la aproximativ la 20 de metri, chiar deasupra salonului copiilor, in stanga mea, plutea acest obiect, foarte mare si atat de luminos incat puteam vedea totul in mod clar”.
Aparitia, descrisa ca avand forma planetei Saturn, avea un diametru care a fost estimat la 15 metri. „Partea de jos era argintie, ca si cand ar fi fost de metal, si avea o forma de bol. In jurul ei, era un sir de lumini stralucitoare, ca un colier. Partea de sus era o cupola stravezie, ca de sticla, luminata din interior, incat am putut vedea prin ea”.
Figuri mascate
Ca si cum asta nu ar fi fost suficient de bizar, Kendall a spus ulterior ca a putut distinge doua figuri masculine mascate, cam de 1,80 metri, stand in picioare, in interiorul acestei cupole. Unul dintre ei statea in spatele celuilalt si parea sa fie ceva mai mic, desi aprecierea putea fi si un efect de perspectiva. Ambii priveau – conform lui Kendall – spre dreapta, deci nu spre spital. „Aratau ca niste oameni frumosi, inalti, bine facuti. Erau imbracati in costume mulate pe corp, din acelasi material care le acoperea si capetele. Doar mainile erau dezgolite si chiar am observat cat de umane pareau. Carnatia lor parea la fel ca a noastra”.
In acest moment, Kendall a observat ca nava misterioasa s-a „inclinat” spre ei. In aceasta pozitie ea a zarit doua proeminente, ca niste scaune, iar in spatele acestora, ceva descris de ea drept un „panou de instrumente”, care arata ca si cum ar fi fost facut din metal cromat. Panoul, care ocupa aproape jumatate din spatiul din interiorul OZN-ului si ajungea practic pana la varful cupolei, era umplut cu „cercuri” sau cadrane (probabil de navigatie) de diferite dimensiuni, iluminate din spate.
Conform lui Kendall: „Individul din fata se uita la panou ca si cum se intampla ceva foarte important si m-am intrebat daca nu cumva au probleme mecanice. Chiar am crezut ca au aterizat pe acoperisul spitalului si apoi au avut probleme cu decolarea … Poate deoarece eu sunt interesata de masinarii, prima ipoteza a fost ca vor fi fost probleme mecanice si s-au oprit sa faca reparatii”.
Interesant, ca aceasta sora medicala de varsta mijlocie statea entuziasmata de ciudata aparitie plutitoare din fata ei. Mai tarziu, ea va spune: „Nu am simtit niciodata atata pace, in toata viata mea. As fi dorit sa pot vorbi cu ei… Eram complet oarba la orice altceva si nu simteam nicio teama. De fapt, mi-ar fi placut sa fi mers cu ei la o plimbare si, daca ar fi vorbit cu mine, le-as fi raspuns destul de natural”.
Ca la un semn – sau poate printr-o conexiune psihica – entitatea mai mica a ridicat capul si s-a intors incet spre Kendall. „El parea sa se uite direct la mine, desi nu i-am putut vedea fata. Aceasta era acoperita de un material intunecat care parea mai moale decat restul costumul sau. Sunt sigur ca m-a vazut, deoarece l-a atins atunci pe spate pe celalalt barbat… Purtau un material intunecat, similar cu o uniforma, si aveau un acoperamant de cap care le ascundea trasaturile fetei”.
Dupa ce prezenta lui Kendall a fost sesizata, individul mai inalt s-a implicat in ceva ce pareau manevre de evitare. „Omul din fata s-a aplecat si a apucat, de langa el, ceva ca o maneta si a impins-o inainte si inapoi. Nu voi uita niciodata cat era de hotarat. Iar farfuria, sau cum s-o numim, a inceput sa se roteasca incet, foarte aproape de cladire, in sens invers acelor de ceasornic”.
Kendall fusese atat de captivata de ceea ce vedea ca uitase, in tot acest timp, de asistenta Wilson, care era in picioare in spatele ei. Dar acum, din teama sa nu strice vraja daca ar fi scos un sunet, Kendall si-a atentionat superiorul printr-un gest tacut. Asa cum a spus ulterior: „am stat acolo sa privesc timp de aproximativ cinci minute inainte sa chem o asistenta, pe doamna Freda Wilson. Dar cand «obiectul» a inceput sa se retraga, mi-am dat seama ca nimeni nu m-ar crede si m-am grabit sa cer doamnei Wilson sa vina si sa se uite. Ea a intrebat «ce naiba e asta?». I-am raspuns: «e o farfurie zburatoare».”
Wilson a descris mai tarziu acelasi eveniment din perspectiva ei: „Am observat ca domnisoara Kendall sta in picioare la fereastra si ma intrebam la ce se uita. Chiar voiam sa merg sa vad si eu cand ea mi-a facut semn. Am vazut apoi acea lumina mare pe terasa din fata salonului copiilor. As spune ca era un pic mai mare decat o masina. Avea o forma circulara si partea departata parea sa fie mai sus decat partea dinspre noi. Se rotea incet, apoi a inceput sa se indeparteze. N-am distins partea sa superioara sau inferioara, deoarece totul a fost extrem de luminos”. De altfel si Kendall a declarat ca nu se mai vedea in interiorul cupolei dupa ce obiectul s-a pus in miscare.
In acest moment, Kendall si Wilson au fugit pana la camera asistentelor, sa-si anunte colegele. Doua dintre acestea, doamnele Appleby si Clarkson, le-au urmat rapid inapoi in camera. S-au precipitat la fereastra, dar de acum obiectul se departase prea mult de spital, desi era inca vizibil.
Asistentele au privit cum nava in forma de disc luminos a plecat spre sud-est, disparand in spatele perdelei de copaci cu care se invecineaza spitalul, chiar cand au mai sosit inca alte doua asistente, care au ratat spectacolul. In acest moment, una dintre asistente a fugit pe coridor pana la grupul sanitar aflat pe partea cealalta a cladirii, vazand aici OZN-ul, care s-a rotit de vreo cateva ori, ca apoi sa plece ca din pusca.
In ziua de luni, care a urmat acestei stranii observatii, Kendall pretindea ca experienta ei nu i-a produs nicio anxietate, doar acelasi sentiment de calm pe care l-a avut si in timpul intalnirii. Ea nu era deranjata nici de ridiculizarile si de prejudiciul inevitabil de imagine care stia ca vor veni de la scepticii locali. Pentru ea, evenimentul n-a facut decat sa-i consolideze credinta anterioara in existenta OZN-urilor. Asa cum a spus: „Motivul pentru care eram atat de teribil de interesata de fenomen a fost ca am crezut mereu ca exista obiecte zburatoare neidentificate, iar acum sunt absolut convinsa.” Wilson, pe de alta parte, nu impartasea nici credinta lui Kendall in OZN-uri si nici comportamentul ei relaxat in fata necunoscutilor vizitatori. Aparitia o facuse sa fie cuprinsa de un cumplit sentiment de alarma si frica.
Nave langa spital
Kendall, dorind sa existe si o mentiune oficiala a acestui incident incredibil, a decis sa-l inregistreze in jurnalul de evenimente al spitalului. Ea a notat: „La ora 5 dimineata am vazut o farfurie zburatoare, la nivelul etajului al treilea al spitalului, cand am tras draperiile. Au fost doi barbati sau figuri in domul care a zburat spre Victoria. Partea de jos a farfuriei era extraordinar de luminoasa, ca si cupola. In dimineata de Anul Nou”. Sora medicala a descoperit, abia dupa ce s-a linistit, ca fusese de fapt profund tulburata de intalnirea cu presupusele fiinte extraterestre. Ea a spus: „Pentru cel putin o saptamana dupa aceea, nu m-am simtit cu eul meu obisnuit. Cred ca sunt o persoana sociabila, dar atunci m-am simtit cumva subjugata iar unele dintre celelalte asistente mi-au spus ca paream preocupata”. Curand dupa aceea, Kendall si-a regasit insa calmul si a reintrat rapid in rutinele de spital.
Pe atunci nu existau telefoane mobile si internet, deci povestea a fost publicata, in ziarul local Cowichan Herald, abia pe 7 ianuarie 1970. Cu atat mai credibile sunt marturiile care au fost comunicate intre timp. Iata doua dintre ele: Un sofer de camion se intorcea, cu sotia, de la petrecerea de revelion. Aproximativ la ora cinci (deci probabil imediat inainte sau dupa observatia de la spital) au ramas inmarmuriti vazand ca, deasupra locuintei lor, pluteste o lumina alba stralucitoare „la fel de mare ca o casa”. Obiectul era ovoidal si emitea multiple fascicule de lumina, care s-au unit in jos intr-un singur fascicul. Mai tarziu au spus ca aparitia semana cu un titirez.
In cursul diminetii care a urmat, un consilier al scolii elementare „Alexander”, pe nume Edith Beiling – impreuna cu un alt consilier, doi elevi, un profesor si secretarul scolii – au zarit prin geam un obiect neobisnuit, aparent in forma de inel, si s-au grabit afara sa-l vada mai bine. Arata cu siguranta ca facut din materie solida. Forma de inel putea fi o iluzie cauzata de rotirea rapida si de norii aflati deasupra. Dar au existat si observatii mult mai importante in acele zile. Le vom rezuma in episodul urmator.
DAN D. FARCAS
Comentarii