Pe 21 noiembrie 2025 a intrat în salile de cinema filmul documentar „The Age of Disclosure” (Epoca dezvaluirii), al regizorului american Dan Farah. Filmul, pe care va recomand sa-l vedeti, include interviuri cu fosti si actuali oficiali alesi, militari si din serviciile de informatii ale Statelor Unite, precum si cu ufologi, asociati guvernamentali si cercetatori în stiinte de granita. Cu totii sustin ca guvernul SUA a fost constient de prezenta extraterestra si de recuperarea tehnologiei acestora înca din 1947, daca nu chiar mai devreme, fara a recunoaste aceasta fata de marele public.
Dan Farah a dezvaluit ca a trebuit sa realizeze filmul „în secret” si s-a confruntat cu o opozitie serioasa din partea unor oameni care „ar prefera ca acest film sa nu existe”. E un argument care sugereaza ca documentarul contesta interese puternice si ideologii bine înradacinate.
Filmul, de doua ore, prezinta 34 de voci importante din cadrul guvernului SUA, care dezvaluie ce stiu despre fenomene anomale neidentificate (UAP/OZN), inteligenta extraterestra si non-umana (ET/NHI) si modul în care aceste realitati se leaga de cele mai urgente provocari ale planetei noastre, de la criza climatica pâna la amenintarea nucleara.
Vocile cheie din film sunt Jay Stratton, fost oficial al Agentiei de Informatii a Apararii si director al Grupului operativ UAP al guvernului, si Lue Elizondo, fost oficial al Departamentului Apararii si membru al Programului avansat de identificare a amenintarilor aerospatiale (AATIP) al guvernului. Amândoi au dedicat aproape doua decenii unor activitati extrem de secrete ale guvernului pentru a afla cât mai multe despre fenomenele anomale neidentificate (UAP) si a disemina tot ceea ce nu era clasificat. Ceea ce spun ei ca au aflat, împreuna cu dovezi concrete despre fiinte si tehnologii non-umane, este ca musamalizarea în jurul acestui subiect a fost extrem de dura si nociva.
Documentar credibil?
Impresioneaza în film interventiile militarilor care au fost protagonistii unor întâlniri cu UAP dar si a unor oficialitati de talia lui Chris Mellon, fost subsecretar adjunct pe intelligence al Departamentului Apararii al SUA, sau a senatorului (în timpul filmarilor) Marco Rubio, care actualmente este secretar de stat. Acestia admit, cu totii, nu doar realitatea fenomenului si caracterul sau inexplicabil, dar si posibilitatea ca, prin UAP, ne confruntam cu prezenta unei inteligente non-umane.
De asemenea, în film s-a mentionat ca presedintele SUA a fost tinut departe de informatiile detaliate pe acest subiect. Presedintele, cabinetul sau si birocratii de nivel înalt îsi desfasoara activitatea pentru perioade relativ scurte. Ei sunt înlocuiti prin alegeri, dar cei angajati sa lucreze sub ei pot servi timp de decenii. Aici se afla adevarata putere si exista dovezi ca acest lucru se întâmpla.
Filmul a declansat vii comentarii în rândul cunoscatorilor. Jurnalistul si ufologul brazilian Thiago Ticchetti observa ca productia promite multe, dar ofera foarte putin în ceea ce priveste dovezile concrete. Ca puncte pozitive, filmul reuneste oameni din pozitii înalte sau cel putin care au circulat cu adevarat în cercurile interne ale programelor militare si de informatii americane, iar acest lucru adauga o anumita greutate.
Nu sunt deci martori sau entuziasti aleatori; acestia sunt indivizi care, în teorie, au avut acces la informatii sensibile si proiecte care au fost negate sau ascunse timp de decenii. E un fapt care confera documentarului o credibilitate importanta. Un alt merit este ca filmul nu se învârte în jurul subiectului. Afirma deschis ca fenomenul este real. Nu se bazeaza pe „ar putea fi”, „poate” sau „posibil”.
Pleaca de la afirmatia directa ca inteligentele non-umane exista, sunt aici si interactioneaza cu noi. Având în vedere modul în care guvernele si institutiile au rezistat istoric la o asemenea recunoastere, aceasta pozitie în sine este semnificativa. Sentimentul general al revelatiei iminente functioneaza, de asemenea, bine, în special pentru publicul larg.
Dar, în opinia lui Ticchetti, un minus este ca documentarul nu prezinta nicio dovada noua, nicio filmare noua, niciun document, nicio fotografie, nicio înregistrare oficiala. Totul ramâne limitat la de-claratii verbale. Iar declaratiile, oricât de puternice, nu sunt dovezi.
O alta problema este ca unele dintre sursele prezentate au fost deja puse sub semnul întrebarii, unele dintre ele de mai multe ori. De asemenea, documentarul se bazeaza mult mai mult pe impactul emotional si dramatic decât pe continut. Cei dintre noi care au petrecut ani în acest domeniu – spune Ticchetti – îsi doresc date, date reale, nu doar discursuri. Documentarul este valid, chiar important, dar nu ofera dezvaluirea la care se asteptau atât de multi. Este o lucrare care adauga fum mai mult, dar, înca o data, fara foc.
Si faimosul investigator si autor american, colonelul Kevin Randle, era de parere ca documentarul face afirmatii îndraznete, dar nu prezinta dovezi noi. El spunea ca filmul se bazeaza pe marturii fara documentatie, reia povesti vechi de decenii si include cazuri pe care unii le considera infirmate.
În film, cercetatorul Hal Puthoff spune: „Datele clasificate la care am avut acces când ne-am alaturat programului erau incontestabile”. Este bine pentru el – spune Randle – dar noi ceilalti ar trebui sa stim care sunt acele date clasificate pentru ca nu le-am vazut.
Apoi spune Eric Davis: „Exista 80 de ani de date de care publicul nici macar nu este constient”. Însa Randle îl gaseste pe Eric Davis oarecum problematic, deoarece a spus în câteva ocazii ca accidentul de la Del Rio este real, ceea ce nu e deloc sigur. Daca Eric Davis ar fi avut informatii privilegiate, ar fi stiut asta.
Tot în film, Jay Stratton spune: „Lucrurile pe care le-am vazut, cele mai clare videoclipuri, cele mai bune dovezi pe care le avem pentru faptul ca acestea sunt acsiuni non-umane, ramân clasificate. Am vazut cu ochii mei nave non-umane si fiinte non-umane.”.
El a aparut în unele dintre trailerele documentarului si a relatat ca a vazut dovezile cu propriii sai ochi. Randle declara ca a fost prudent optimist în privinta marturiei lui Stratton, dar a vrut sa astepte pâna când va vedea documentarul. Se astepta la lucruri mai substantiale de la Stratton, dar nu s-a primit de la el niciun fel de dovada sub forma de documente si fotografii.
Christopher Mellon este prezent pe tot parcursul filmului. A vorbit despre experientele sale, dar daca Mellon ar fi fost cu adevarat în interiorul sistemului – spune Randle – ar fi trebuit sa fie constient de aceste dovezi.
Schimbarea culturii din jurul OZN-urilor
Dr. Eric Davis, specialist care apare în film, l-a contrazis pe Randle, sustinând ca informatiile sale privind istoricul recuperarii accidentelor sunt incorecte si se bazeaza pe cercetari eronate. Davis sublinia ca el, David Grusch si alti membri ai personalului autorizat au fost informati direct despre dovezi clasificate – date care ramân inaccesibile publicului din cauza restrictiilor de securitate nationala de lunga durata. Potrivit lui Davis, criticii înteleg adesea gresit cum functioneaza aceste protocoale de secretizare, iar absenta dovezilor publice nu invalideaza ceea ce se stie în cadrul programelor clasificate.
Danny Sheehan, presedintele Institutului New Paradigm, analizând filmul, a vorbit despre stigmatul persistent atasat chiar si simplei recunoasteri a realitatii OZN/UAP-urilor. Timp de decenii, paznicii culturali au promovat ideea ca doar gânditorii marginali iau în serios OZN-urile. Aceasta naratiune nu a fost un accident. A fost modelata si consolidata prin campanii de dezinformare, care azi sunt cunoscute pe larg.
Documentarul The Age of Disclosure poate ajuta la schimbarea culturii din jurul OZN/UAP-urilor. Atunci când oamenii se simt liberi sa discute aceasta problema fara teama de ridicol, devine posibil un progres autentic. Sheehan mai comenta ca atât conducerea, cât si membrii Institutului New Paradigm sustin ca prezenta extraterestrilor si a inteligentei non-umane (NHI) care interactioneaza cu umanitatea cel putin din 1947 pare a fi, per total, binevoitoare. Aceasta viziune nu este speculativa. Este bazata pe decenii de întâlniri documentate care indica îngrijorarea extraterestrilor fata de specia noastra, mai degraba decât ostilitatea fata de noi.
Ufologul olandez André Skondras comenta ca acest film probabil nu va „deschide complet seifurile”, nu atâta timp cât paznicii înradacinati pazesc înca usile. Dar ceea ce poate face este sa miste constientizarea publicului cu un pas mai departe, contribuind la impulsul lent, dar constant, care nu mai da semne de oprire. Adevarata dezvaluire nu este un sprint, este un maraton. Si când Goliati stau în cale, fiecare mic pas înainte conteaza enorm de mult.
DAN D. FARCAS
Comentarii