Pentru mult timp, plantele au fost considerate organisme tacute si pasive. Le vedeam crescând, înflorind sau murind fara a comunica între ele sau cu mediul înconjurator.
Însa cercetarile recente arata ca realitatea este cu totul diferita: plantele comunica constant prin peretii lor celulari, trimitând semnale care coordoneaza cresterea, reproducerea si apararea împotriva bolilor. Întelegerea acestui „limbaj secret” ar putea schimba radical modul în care cultivam plantele si ne-ar putea ajuta sa cream culturi mai rezistente si mai productive.
Peretii celulari: mai mult decât niste scuturi
Când Robert Hooke a observat pentru prima data celulele din pluta, în 1665, ceea ce a vazut erau doar peretii celulari, considerati simpli „recipienti” pasivi pentru continutul celulelor. Vreme de secole, oamenii de stiinta i-au perceput ca fiind structuri moarte. Abia spre sfârsitul secolului XX s-a descoperit ca peretii celulari sunt de fapt dinamici si comunicativi.
Peretii celulari nu doar protejeaza celula, ci si detecteaza si transmit informatii despre mediul înconjurator. Ei reactioneaza la factori de stres precum seceta, sarurile sau atacurile agentilor patogeni. Compusi în mare parte din polizaharide – celuloza si pectina – peretii pot fi ajustati în functie de nevoile plantei.
Charles Anderson, biolog celular vegetal, descrie peretii celulelor ca „un bol urias cu multe tipuri de paste amestecate”, ilustrând complexitatea lor. Când o ciuperca sau alt agent patogen ataca planta, eliberarea enzimelor care degradeaza peretele celular declanseaza semnale de aparare. Celula produce caloza, un polizaharid suplimentar care întareste peretele, si molecule antimicrobiene care combat invadatorii.
Aceasta capacitate de semnalizare este deja folosita în agricultura: fermierii pulverizeaza molecule derivate din pereti celulari ai algelor sau ciuper-cilor pentru a stimula imunitatea plantelor, reducând necesitatea fungicidelor chimice. Pe lânga aparare, peretii celulari sunt esentiali pentru crestere. Celu-lele vegetale au o presiune inter-na mare, asa ca peretele trebuie sa fie suficient de rigid pentru a preveni „explozia” celulei, dar si suficient de flexibil pentru a permite extinderea. Aici intervine pectina, un polizaharid care poate fi moale sau rigid, în functie de gradul sau de metilare. Ionii de calciu se leaga de pectina, întarind structura peretelui când este nevoie.
Studiile lui Sebastian Wolf de la Universitatea din Tübingen au aratat ca pectina nu doar ca sustine structura celulelor, ci si transmite semnale despre starea acestora. Prin detectarea cantitatii de pectina metilata, celula poate regla productia de enzime care modifica peretele. Aceasta „conversatie moleculara” controleaza cresterea, forma celulelor si chiar dezvoltarea frunzelor. Practic, pectina functioneaza ca un mesaj prin care celulele se consulta între ele pentru a decide cum sa se dezvolte corect.
Implicatii pentru agricultura si bioinginerie
Un exemplu fascinant al comunicarii celulare este formarea celulelor pavimentare, cele de la suprafata frunzelor, care au forme complicate, ca niste piese de puzzle. Aceasta structura ofera frunzelor rezistenta si stabilitate.
Receptorul FERONIA detecteaza pectina nemetilata si coordoneaza întarirea peretelui cu celuloza în zonele cu indentari. Fara FERONIA, celulele se umfla necontrolat si frunza devine instabila. FERONIA joaca un rol si în reproducere. La polenizare, receptorii din stigmat verifica compatibilitatea polenului si regleaza hidratarea tubului polenic, care transporta spermatozoizii catre ovule.
Oamenii de stiinta folosesc aceste mecanisme pentru a crea plante hibride: prin manipularea receptorilor sau aplicarea moleculelor care reduc blocajul polenului nedorit, fertilizarea între specii diferite devine posibila. Descifrarea limbajului peretelui celular ar putea transforma agricultura.
Cercetatorii spera sa creeze culturi rezistente la boli, plante care tolereaza conditii nefavorabile si fructe cu texturi si durata de viata îmbunatatite. De exemplu, coacerea tomatelor implica peste 50 de gene legate de structura peretelui celular. În acest caz, ajustarea semnalelor ar putea produce tomate mai crocante sau mai rezistente la transport.
Experimentele deja efectuate, precum specia de tomate Flavr Savr, au aratat însa cât de complex este acest proces, întrucât modificarea unei singure gene nu este suficienta.
Modificarea controlata a pectinei si a receptorilor precum FERONIA ar putea ghida dezvoltarea plantelor, de la cresterea radacinilor si formarea frunzelor pâna la reproducere si coacerea fructelor.
Aceasta abordare ar putea duce la plante mai sanatoase, mai productive si mai adaptabile fara a compromite functiile lor naturale. Exista însa si provocari.
Stimularea imunitatii prin molecule derivate din pereti celulari dureaza doar câteva saptamâni, iar aplicarea repetata poate fi costisitoare. În plus, resursele folosite pentru aparare pot reduce cresterea, asa ca fermierii trebuie sa foloseasca aceste metode în mod strategic.
Sistemele complexe de semnalizare necesita o întelegere profunda înainte ca interventiile genetice sa poata fi aplicate eficient.
Cu toate acestea, descifrarea limbajului secret al plan-telor este considerata a fi cheia viitorului agriculturii.
Exploatarea semnalelor peretelui celular ar putea proteja culturile, dar ar permite si modificarea genetica a unor plante cu forme, texturi si functii adaptate cerintelor oamenilor. Plantele, odinioara tacute si misterioase, încep sa „vorbeasca”, iar oamenii de stiinta sunt pregatiti sa asculte…
GABRIEL TUDOR
Comentarii