Cititorul nostru Gheorghe Bolog, din comuna bacauana Negri, se declara interesat de un subiect pe care l-am considera si noi de mare actualitate, tinând seama de schimbarile drastice petrecute in ultimii ani in domeniul fenomenelor meteorologice si, prin extensie, in clima globala. Este vorba despre fântânari (cuvântul a intrat si in onomastica, semn al vechimii si al importantei acestor oameni), cei pastrati in memoria colectiva ca niste cautatori de apa cu nuielusa de alun. Problematica nu este doar spectaculoasa, ci si deosebit de complexa, iar stiinta de azi ii acorda o atentie aparte.
O practica veche de patru milenii
Nu peste multi ani, apa potabila va deveni la fel de pretioasa ca petrolul – sustin cu toata responsabilitatea oamenii de stiinta. Cautarea acestei materii vitale fara a se face foraje se stie cu certitudine ca o practicau sumerienii in urma cu patru milenii. Explorarea nevazutului a facut insa ca fântânarii sa fie considerati un fel de vrajitori, pe de alta parte totul fiind privit cu scepticism. Vechile baghete aveau de obicei forma literei Y sau V si proveneau din ramuri de alun, de maslin, de smochin sau din trestie.
Astazi, se vorbeste mai degraba despre radiestezisti, care folosesc baghete in forma de L confectionate din cupru, uneori si din plastic sau din alama. In fine, o alta „unealta” agreata frecvent la tara este pendulul: o mica sfera (forma poate varia, insa nu ca piese cu muchii) de lemn, metal sau piatra, suspendata de un fir de ata. Ansa face si ea parte din arsenalul cautatorului de apa, care o tine intre degetul mare si cel aratator.
Oricine poate deveni fântânar?
Intrebarea nu e lipsita de temei. Unii considera ca fiecare om e inzestrat cu o anume sensibilitate necesara in cautarea pânzelor freatice si a izvoarelor subterane. Instrumentul de lucru cel mai simplu se realizeaza dintr-o tija de alama indoita in unghi drept, astfel incât partea verticala sa fie de doua ori mai lunga decât cea orizontala (30/15 cm, 24/12 cm etc.). Partea mai scurta va fi introdusa intr-un tub de cupru cu diametrul interior putin mai mare decât cel al tijei.
Se tine aceasta parte in mâna (de obicei se folosesc doua asemenea dispozitive), astfel ca tija mai lunga sa stea in pozitie orizontala si sa poata pivota in tubul de cupru. Cautatorul nu are mare lucru de facut, insa succesul depinde de sensibilitatea sa, de experienta, de concentrare. El inainteaza pe teren având cele doua baghete tinute in pozitia mentionata. Cei ce folosesc bagheta in Y sau V vor exercita o usoara presiune asupra celor doua ramuri, pentru a o mentine paralela cu solul. Ajunsi deasupra unei ape subterane, vor simti o vibratie in palme si bagheta se va tensiona usor.
A inceput o noua era
Un bun cautator (radiestezist) poate determina nu doar adâncimea la care se afla sursa de apa, ci si latimea albiei, sensul curentului, debitul etc. Speculând posibilele slabiciuni ale metodei, contestatarii arata ca in depistarea apei subterane se pot folosi indicii de suprafata, ca vegetatia, caracteristici ale solului, dar si elemente psihice ori care tin de reteaua geo-magnetica Hartman, perturbata de apa din scoarta terestra.
Totusi, cautatorii sunt solicitati astazi si pentru analiza geobiologica a terenurilor destinate unor constructii, detectia si armonizarea undelor nocive din locuinte, birouri, ateliere s.a.m.d. De curând, rezultate senzationale (si certe!) s-au obtinut cu ajutorul sistemului Numis, având la origine cercetari de prospectie prin rezonanta magnetica (asa-numitul RMN din medicina, care ajuta la vindecarea cancerului), realizate in 1978 in fosta URSS.
Pe teren de granit, in Burkina Faso s-au putut face detectii la 100-150 metri, debitul izvoarelor fiind de 5-10 ori mai mare decât in mod obisnuit. Asadar, o noua era deschisa in domeniul depistarii pretioasei ape potabile. Element care lipseste sau e insuficient astazi pentru mai mult de 2 miliarde de fiinte umane.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii