Ca omul, urmarind si urmand exemplul naturii, a reusit sa fabrice, in sensul propriu al cuvantului, zapada si gheata, mai treaca-mearga: materia prima, apa, inca se mai gaseste pe Terra. Dar cum sa fabrici apa? Ei, bine, aceasta problema devenita astazi acuta si-au pus-o chimistii inca din secolul al XVIII-lea. Si chiar au si rezolvat-o!
Lavoisier reinventeaza natura
In epoca marelui savant, se credea ca apa este o entitate chimica indisolubila, intrata – alaturi de aer, pamant si foc – in compozitia oricarei forme de materie. Lavoisier insa a incercat sa rastoarne aceasta teorie, continuand calea experimentala urmata de chimistii britanici Cavendish si Priestley. Sinteza apei duce la obtinerea substantei numite atunci „gaz inflamabil”, care se aprinde in contact cu oxigenul din aer formand apoi vapori de apa ce se pot condensa, de exemplu, pe peretii unei eprubete.
Observand reactia, chimistul francez a rebotezat gazul respectiv hidrogen (in limba greaca, „generator de apa”). Dovezile aduse de savant au reprezentat o descoperire revolutionara, acesta fiind supranumit „parintele chimiei moderne”. Pe baza experientelor sale din 1783, mai tarziu s-au inventat bateria cu combustibil si motorul cu hidrogen. Totusi, descoperirea in sine are (sau poate avea) o importanta infinit mai mare, prin prisma faptului ca apa reprezinta garantul vietii pe planeta.
Apa obtinuta din… apa
Garantul vietii, da, numai ca un fel de gena suicidara a omului face ca acesta sa iroseasca si sa polueze iremediabil tocmai sursele de apa dulce. Ar putea deveni apa rezultata din reactia chimica a lui Lavoisier solutia vitala pentru miliardul de persoane care nu au acces la respectivele resurse? Pana in prezent, solutia prezentata nu a fost luata serios in calcul ca remediu la criza de apa potabila actuala.
Pentru ca exista totusi un obstacol serios: dihidrogenul (H2) nu exista in stare naturala. Iar cea mai usoara metoda de a-l obtine ramane cea care porneste de la… apa insasi, prin electroliza. Pe deasupra, obtinerea din materii organice este foarte costisitoare si polueaza puternic mediul. De aceea, se are in vedere in primul rand desalinizarea apei marine, insa de curand, instalatii cu ajutorul carora se poate obtine apa lichida condensand vaporii de apa din aer au fost realizate in diverse tari, dintre care se citeaza in mod special India si Chile.
Zapada de cultura
Nici povestea zapezilor „fabricate” nu e deloc noua. Inventarea lor in America anilor 40 se leaga de pomicultura! Utilizarea ventilatoarelor pentru protejarea livezilor impotriva temperaturilor scazute a dus la aparitia ninsorii artificiale, folosita un deceniu mai tarziu in scop turistic, pentru acoperirea partiilor de schi in zilele fara zapada. De aici, tunurile de zapada au ajuns in 1963 in Europa, francezii rebotezandu-le pacifist cu un cuvant care s-ar traduce la noi prin „ningatoare”.
Zapada de cultura (sintagma preferata tot mai mult de fabricanti) se obtine din apa sub presiune, pulverizata concomitent cu un jet de aer de -3sC. Minusculele picaturi de apa se transforma in fulgi de zapada in doua secunde, pe pistele astfel acoperite putandu-se schia si la temperaturi usor pozitive. Medalia are insa si revers. Pe langa impactul vizual si sonor asupra cadrului natural, sunt incriminate aportul suplimentar de apa asupra vegetatiei si mai ales consumul mare de apa si de energie electrica. Viata merge insa inainte, cu sau fara „ningatoare”. Problema cu-adevarat serioasa ramane insa cea a apei potabile, element catre care chimistii, fabricantii, investitorii, dar si toti consumatorii ar trebui sa-si indrepte toata atentia.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii