Cine nu cunoaste celebra fotografie a nu mai putin celebrului fizician Albert Einstein, înfatisându-l în postura ghidusa a unui „copil mare”, scotând limba spre obiectivul aparatului fotografic? Ne putem întreba la cine scotea limba savantul? La fotograful care dorea un instantaneu inedit? La confratii sai fizicieni carora le daduse literalmente peste cap întreg esafodajul mecanicii clasice început o data cu Newton? Sau, mai de graba, omenirii, în general?
Cautând un raspuns la întrebarea stârnita de fotografie (între cel extrem de multe de acelasi fel), am putea gasi argumente pentru ultima varianta enuntata. Multe dintre datele personalitatii savantului ni-l arata a fi un mizantrop bine disimulat sub aerul distrat pe care-l afisa.
Cine nu cunoaste celebra fotografie a nu mai putin celebrului fizician Albert Einstein, înfatisându-l în postura ghidusa a unui „copil mare”, scotând limba spre obiectivul aparatului fotografic? Ne putem întreba la cine scotea limba savantul? La fotograful care dorea un instantaneu inedit? La confratii sai fizicieni carora le daduse literalmente peste cap întreg esafodajul mecanicii clasice început o data cu Newton? Sau, mai de graba, omenirii, în general?
Cautând un raspuns la întrebarea stârnita de fotografie (între cel extrem de multe de acelasi fel), am putea gasi argumente pentru ultima varianta enuntata. Multe dintre datele personalitatii savantului ni-l arata a fi un mizantrop bine disimulat sub aerul distrat pe care-l afisa. „Nu exista nici o contributie stiintifica, demna de acest nume, care sa nu tradeze dorinta de a fugi de compania semenilor în realitatea unui adevar care transcende pasiunile si deceptiile omenesti” – spunea Einstein, vorbind, în general, despre descoperirile stiintifice, dar dezvaluind (voit sau nu) propria sa viziune despre lume… O viziune, evident, marcat de mizantropie.
O calatorie virtuala prin labirint
Dar si atunci când se refera, la modul concret, la propriile sale (geniale) descoperiri, respectiv la Teoria relativitatii restrânse si la Teoria relativitatii generalizate, savantul prezinta o modalitate proprie, profund personala, a proceselor ce l-au condus la concluzii stiintifice, procese care nu se origineaza, cum s-ar crede, în gânduri (idei) ce îmbraca haina cuvintelor îmbinate în propozitii si fraze, ci într-o stare complexa care-i permite vizualizarea unui întreg context (topos), sub forma de imagini, prin care întreprinde o calatorie virtuala sui-generis ce-i prilejuieste o multitudine de senzatii fizice (tactile, musculare etc.) care-l conduc spre o iesire logica (matematica) din acest spatiu labirintic interior. Abia apoi intervine efortul laborios de cautare a cuvintelor si simbolurilor menite a comunica semenilor descoperirea sa.
De la „zborul pe o raza de Luna”…
Istoria interioara a Teoriei relativitatii restrânse se prezinta, de exemplu, sub forma unei suite de actiuni (ce poate îmbraca haina unei „relatari de calatorie”). Astfel, imaginându-se calare pe o raza de lumina, savantul se surprinde la un moment dat privind spre un turn, aparent imobil, spre a vedea ora aratata de orologiu; moment în care se declanseaza procesele de reflectie asupra naturii relative a timpului (observat), a lungimii parcursului si a masei (propriului corp) aflat în miscare cu viteza luminii, în functie de miscarea relativa a observatorului (savantul) fata de evenimentul observat („clipa oprita în zbor” de acele ceasornicului). Ai spune mai de graba ca este vorba de o autoanaliza aproape faustiana a unui poet, facuta propriului univers imaginar aflat la originea creatiei!……
La prabusirea într-un ascensor defect
Nu altfel stau lucrurile nici în ceea ce priveste Teoria relativitatii generalizate, care are la baza plasarea fizicianului, la modul imaginar, într-un ascensor aflat în cadere libera, caruia i s-au rupt cablurile. A fost momentul în care a avut senzatia fizica a imponderabilitatii, pe care astazi o resimt cosmonautii aflati pe orbita. Era o imagine profund locala, limitata la un spatiu evenimential închis (ascensorul), fara nici o legatura cu Universul, dar care l-a condus la elaborarea faimoasei teorii. „Cuvântul Univers – spune Françoise Balibar, profesoara de fizica la Universitatea Paris VII, „Denis Diderot” – apare în lucrarile lui Einstein doar câtiva ani mai târziu, în 1915, când si-a dat seama ca spatiul matematic cvadridimensional pe care l-a creat prin teoria sa are valoarea unei teorii cosmologice…”
Un „secret” ascuns, poate, în creier
Numai pornind de la asemenea imagini mentale „de tip vizual si muscular”, combinându-le si actionând asupra lor, ajunge savantul a stabili regulile jocului sau mental, reguli carora abia apoi începe sa le caute, trudnic, haina de cuvinte si simboluri capabila a le transmite semenilor. Or, ce altceva decât mizantropie congenitala denota aceasta imposibilitate aproape patologica de comunicare directa, prin cuvinte? De altfel, este deja notoriu faptul ca universul cuvintelor, respectiv aptitudinea de a vorbi articulat, savantul si l-a apropiat abia la vârsta de trei ani… (Sa ne reamintim ca Blaga, pâna la vârsta de sase ani, fusese „mut ca o lebada”…)
Dar bazându-ne, cum am vazut, doar pe spusele savantului, s-ar parea ca nu va putea fi eliminata niciodata doza de subiectivism inerenta unor asemenea confesiuni. S-ar parea, spunem, pentru ca, asa cum vom vedea, la peste patru decenii de la moartea savantului, cercetatorii spera sa poata face o corelatie între particularitatile dezvaluite de studierea creierului sau (aflat, cum cititorii nostri stiu deja, în sfârsit, la dispozitia oamenilor de stiinta) si „ciudateniile” de comportament si modalitatile inedite de a recepta realitatea proprii savantului. Sunt trasaturi care i-au conferit si marcat genialitatea si care, pâna acum, apartineau doar anecdoticului. Sa explici, stiintific, genialitatea unui gând! Cutezatoare întreprindere, nu-i asa?
Dincolo de Neptun ar putea exista „Planeta Y”?
De aproape un deceniu, astronomii cauta cu insistenta un posibil al noualea...
Comentarii