Insula Pastelui a constituit vatra uneia dintre cele mai spectaculoase si mai stranii civilizatii din istoria omenirii. Aflata la o departare de 2400 km de cel mai apropiat uscat, insula a fost populata cu mai bine de o mie de ani in urma, cand localnicii au inceput sa inalte enorme temple de piatra, care au jucat un rol important in cultul stramosilor. Spiritele mortilor erau privite ca prezente reale in vietile rituale ale insularilor, la fel ca si in cazul altor societati primitive. Pe acest fundal au inceput sa fie ridicate monumentale siluete de piatra, numite moai, intalnite doar in Insula Pastelui. De ce au fost acestea construite si mai ales cum au fost transportate constituie inca chestiuni controversate. O recenta teorie sugereaza ca rolul lor ar fi fost cu totul altul decat cel banuit pana acum.
Potrivit legendelor polineziene, monolitii din Insula Pastelui ar fi fost inaltati de un rege local, care a invocat puterea zeilor, pentru a cere uriaselor statui sa mearga. Multa vreme, arheologii au preferat o teorie mult mai prozaica, potrivit careia ele au fost transportate de-a lungul unor drumuri special construite. Membrii unei recente expeditii britanice au ajuns insa la concluzia ca destinatia stravechiului sistem de drumuri de pe insula ar fi fost diferita. Echipa, formata din arheologi din Londra si Manchester, a venit sa cerceteze statuile cioplite minimalist, despre care cercetatorii au crezut multa vreme ca ar fi fost abandonate de-a lungul drumului, in timpul unor tentative esuate de a le aduce din carierele de piatra din interiorul insulei spre punctul terminus, aflat pe coasta.
O poarta de intrare in lumea zeilor
Dupa cum se stie, exista circa o mie de statui, majoritatea aflate pe platforme, de jur imprejurul insulei, restul gasindu-se, aparent risipite la intamplare, catre interior. In 1958 aventurierul norvegian Thor Heyerdhal a sugerat ca vechii polinezieni au abandonat pur si simplu aceste statui, care in opinia sa nu jucau nici un rol spiritual. Dar arheologii britanici au reusit, cu ajutorul echipamentelor performante cu care au venit inarmati, sa releve ca si statuile aparent „stricate” ar fi avut o platforma de piatra si ca ar fi fost deliberat instalate in locurile unde pana acum se banuia ca ar fi fost de fapt aruncate. Ei sunt de parere ca marea cariera de piatra din conul vulcanului stins, Rano Raraku, unde statuile erau cioplite, se gasea pe un loc considerat sacru de pascuani.
„Este evident acum ca drumurile aveau un rol ceremonial iar cariera de piatra reprezenta un centru sacru pentru locuitorii insulei. Statuile de pe marginea drumului nu au fost abandonate, ci amplasate cu fata spre drum, dar s-au prabusit, in secolele ce au urmat iar platformele lor de piatra au fost ingropate sub pamant. Fara indoiala ca acest con vulcanic era considerat un loc de intrare in lumea subpamanteana, acolo unde pascuanii credeau ca salasluiesc stramosii lor si zeii. Vulcanul era un loc sfant iar insularii veneau aici in pelerinaj, de-a lungul drumurilor strajuite de statui, ca la o catedrala”, spune dr. Sue Hamilton, de la University College din Londra. Savanta britanica mai observa ca statuile deveneau tot mai frecvente pe masura ce pelerinii se apropiau de Rano Raraku, sugerand ca ele formau aici un climax al procesiunii catre vulcan.
GABRIEL TUDOR
Comentarii