Cu o istorie bogata si complexa, ceaiul are la baza descoperirii sale mai multe legende, dar dintre toate, cea care a rezistat trecerii anilor, este atribuita imparatului chinez Shen Nung. Conform legendei, pe cand imparatul Shen Nung se pregatea sa bea apa fiarta sub un copac, cateva frunze i-au cazut in vas. Dupa ce apa s-a colorat in verde, imparatul, curios, a decis sa soarba din bautura si a fost foarte bucuros sa descopere aroma, gustul delicios dar si efectul revigorant al ceaiului, devenind, astfel primul bautor de ceai.
Origini indepartate
Prima dovada scrisa despre ceai dateaza din anul 350 d. H, cand omul de stiinta Kuo P'o a notat primele idei despre aceasta bautura medicinala, obtinuta prin fierberea frunzelor de la diferite plante. In anul 780 apare prima carte dedicata ceaiului, intitulata "Cha Jing" (Clasicul ceaiului), semnata de Lu Yu, datorita careia cultura ceaiului se va extinde de la curtea imperiala catre masele populare. In Japonia, ceaiul este adus de calugarii budisti, prin anul 552, pentru ca mai tarziu, imparatul japonez Saga (780-842) sa incurajeze cultivarea ceaiului care va deveni bautura casei regale. In Enciclopedia Ilustrata a Omului Preistoric, publicata in 1978, K. Jelinek sustine ca exista dovezi arheologice conform carora homo erectus consuma ceai. Cu aceste dovezi scrise este clar ca ceaiul a fost o parte insemnata a culturii mondiale timp de multi ani.
Periplu prin lume
In Europa, pentru prima oara, vom gasi relatari despre ceai in insemnarile lui Marco Polo, Giovanni Batista Ramusio (1559), sau Maffei (1588) insa ceaiul va fi adus oficial in Amsterdam, prin intermediul Companiei Indiilor Olandeze, in prima parte a secolului al XVII-lea. In Rusia, ceaiul a fost inca de la inceput agreat, fata de alte tari unde devenise popular doar in randul aristocratilor. Rusii aduceau ceaiul din China cu camilele, astfel ca si astazi, amestecul delicat de ceai negru chinezesc ramane cunoscut drept Caravana Ruseasca.
Consumul ceaiului a devenit un obicei in Europa prin anul 662 cand regele englez Charles al II-lea s-a casatorit cu Catherine de Braganza, o principesa portugheza, mare bautoare de ceai. Dupa ce Catherine a inceput sa bea ceai la curte, in vase transparente si delicate, toti curtenii i-au urmat exemplul iar ceaiul avea de-acum stil si exclusivitate. Desi scump, ceaiul devenise irezistibil, fiind la moda. In Statele Unite, ceaiul ajunge pe la inceputul anilor 1700 fiind adus de imigrantii din Europa, pentru ca pe la 1760 sa fie al treilea produs importat.
Ceremonia ceaiului
Prin secolul al XVIII-lea, in casele aristocratilor, consumul ceaiului devenise o buna ocazie pentru o importanta ceremonie. Pentru a impresiona un musafir important, o data sau de doua ori pe saptamana, doamna casei, deschidea o cutie in care erau pastrate frunzele de ceai, acest obicei transformandu-se treptat intr-o adevarata traditie de familie.
Cum viata sociala de la inceputul secolului al XVIII-lea, era tot mai sofisticata, gradinile de ceai (adevarat paradis), s-au transformat in locuri de intalniri sociale, unde cei de origine regala dar si oamenii de rand aveau ocazia sa se plimbe impreuna, insotiti pe alei cu copaci aliniati, cu muzica, focuri de artificii si dans de o ceasca de ceai. Traditia "ceaiului de la ora 5" a fost creata in secolului al XIX-lea de Anna Maria Stanhope (Ducesa de Bedford), doamna de onoare a reginei Victoria, care avea obiceiul de a invita prietenii la o masa de dupa-amiaza, la ora 5, unde ceaiul era nelipsit. De la sfarsitul secolului al XIX-lea si pana in zilele noastre, britanicii masoara patriotismul in numarul cestilor de ceai servite intr-un an.
Dupa apa, ceaiul este cea mai consumata bautura. Tara care produce aproximativ 65% din necesarul de ceai al lumii este Kenya. Consumul si productia de ceai continua sa creasca, in fiecare an, fiind culese peste trei milioane de tone de ceai.
IOANA FLORIA
Comentarii