Pamantenii au fost dintotdeauna ospitalieri. Dar atunci cand nu-ti calca nimeni pragul, iti iei inima-n dinti si bati tu la usa vecinului. Asa s-a intamplat acum aproape treizeci de ani, cand sondele spatiale Voyager 1 si 2 au fost lansate in cosmos pentru a da binete altor civilizatii. Si nu oricum, ci avand la bord cate un „disc de aur" cuprinzand un fel de enciclopedie a Terrei. Informatiile (codificate), oferite unor personaje inteligente zburatacite prin colbul stelar din bezna unor constelatii megiese, reprezinta, din pacate, doar un prilej de meditatie pentru cei ramasi acasa. Ce mai, ne-am pus la patru ace pentru un rendez-vous cu o domnisoara care nu exista sau care era pe atunci la stadiu de bacterie.
Nu suntem o planeta de destrabalati
Peste 40 de mii de ani, Voyager 1 si 2 (lansate in 1977) vor ajunge in „preajma" (1,7 ani-lumina) unor stele din constelatia Ursa Mica si respectiv Andromeda. In drumul lor neabatut, ele au trecut de Pluto in 1990 si au parasit sistemul nostru solar in noiembrie 2004. Ultimele vesti, din luna mai 2005, ne arata ca Voyager 1 era la 8,5 miliarde de mile (1 mila=1,6 kilometri) de Soare, iar Voyager 2 era la 6,5 miliarde de mile de astrul nostru drag.
Sub deviza „Fara nuduri, ca ne facem de ras!" (lansata de pudibonda NASA), pe discurile de aur purtate de aceste sonde spatiale nu mai sunt gravate si nuduri (de femeie si de barbat), asa cum s-a intamplat cu placutele cu care au plecat in „lumea larga" sondele precedente, adica Pioneer 10 si 11 (in 1972 si respectiv 1973). Trebuia sa dovedim ca nu suntem o planeta de destrabalati. Dar ce suntem, la o adica? La aceasta ontogenica si cosmogenica intrebare au raspuns celebrul astrofizician Carl Sagan si un grup de experti, care au inserat pe discurile cu pricina 115 imagini semnificative, sunete naturale (de la cantatul balenelor pana la pitigoi) si un mesaj de salut in 55 de limbi, printre care si limba romana. Multumim! Hodoronc-tronc, s-au mai adaugat si spusele de-a dreptul memorabile si solemne ale presedintelui SUA in exercitiu la ora aceea, Jimmy Carter, si ale sefului ONU, Kurt Waldheim (apropo, cand vor vedea domnii extraterestri numai semnaturile a doi terrieni, isi vor inchipui ca planeta Pamant are un fel de gazeta de perete cu rubrica „Cinste lor!"). Dar frumusetea si inutilitatea gestului facut de NASA nu consta numai in speranta desarta ca vreun omulete verde isi va intrerupe cafeaua de dimineata pentru a citit mesajul de pe Terra, ci si in absurditatea situatiei conform careia bazdagania de pe Ursa Mica sau Andromeda va voi sa ia legatura cu terrienii si nu va mai gasi pe nimeni p-aci. Pentru ca peste 40 de mii de ani, cand se presupune ca mesajele vor ajunge cat de cat la un destinatar inteligent (de la tabla inmultirii in sus), pe Pamant civilizatia va fi disparut demult. De ce? Pentru ca i-am dezinformat. Nu le-am scris nici despre secatuirea surselor de energie, nici despre ura si razboaie si nici despre intoxicarea galopanta cu produse artificiale. Cu un singur cuvant, nu le-am scris despre conflictul devastator cu natura, pe care il pierdem zi de zi, transmitand generatiilor viitoare testamentul cu mobilizatoarea fraza: Las’ ca va descurcati voi!
Manelele lui Beethoven
Cum puteau fi impartite cele 90 de minute ale inregistrarilor muzicale de pe „mesajul catre alta lume", astfel incat nimeni de pe Terra sa nu ramana cu buza umflata? Grea problema si expertii s-au gandit sa invalmaseasca acorduri tribale (Noua Guinee) cu brandenburgice murmure aborigene cu scancet de cimpoaie, clavecinul bine temperat cu xilofoanele din piscuri andine, balalaica de la poalele Marelui Zid chinezesc cu Flautul fermecat si tot asa. Insa analizand statistic minutele acordate fiecarui tip de melos, am constatat, nu fara surprindere, un aspect bivalent (cum se spune la toc-sou): predomina Beethoven (cu aproximativ 15 minute) si lipsesc cu desavarsire manelele. Usor jenat si completamente dezolat, mi-am dat seama ca nu e cazul sa trimitem o erata catre Ursa Mica sau Andromeda, prin care sa ne exprimam regretul ca absenteaza „orientalismele dambovitene". Asa ca „binecunoscutul" cvartet de corzi nr.13 in si bemol, compus de eterna speranta numita Beethoven, l-am putea considera o manea polifonica pentru ca tabloul muzical terrian sa fie complet…
Isabela de Castilia ii spunea tandra lui Columb ca „Daca nu vei gasi Pamant, Dumnezeu il va inventa pentru tine". Oare pentru sondele Voyager cine va inventa extraterestri?
Autor: PAUL IOAN
Comentarii