Proiectul „Millenium”- orasele Lagrange

           Din povestea despre viitor pe care am început sa o astern, repovestindu-l pe Marshall T. Savage, fac astazi un pas lateral si introduc un, sa-i zic, contrapunct, sau varianta, daca vreti, la ceea ce a imaginat filologul american Savage, în cartea sa „Proiectul Millenium”: va voi vorbi despre Lagrangia S.

           Din povestea despre viitor pe care am început sa o astern, repovestindu-l pe Marshall T. Savage, fac astazi un pas lateral si introduc un, sa-i zic, contrapunct, sau varianta, daca vreti, la ceea ce a imaginat filologul american Savage, în cartea sa „Proiectul Millenium”: va voi vorbi despre Lagrangia S.A., posibila companie transnationala din acest al XXI-lea veac care, în locul statiei cosmice Asgard („o sfera de sfere”), poate introduce – prin mintea fizicianului Gerard K.O’Neill – conceptul de „Oras Lagrange”. Iata povestea.
           Joseph Loius Lagrange a trait între 1736 si 1813 si s-a pasionat toata viata dupa doua stiinte absolut abstracte: matematica si astronomia. Gerald K. O’Neill a fost fizician, profesor la Princetown si consilier al NASA.
           J.L.Lagrange a stârnit admiratia confratilor sai, membri ai Academiei franceze, descoperind (prin calcul, evident), existenta a 5 puncte fixe în care atractiile gravitationale se echilibreaza, punctele în cauza fiind, teoretic, perfect nemiscate fata de Pamânt si satelitul sau natural, Luna. Istoria avea sa numeasca ulterior aceste doua puncte fixe „punctele Lagrange”. G.K.O’Neill s-a facut în primul rând cunoscut prin inventarea unui mic dispozitiv de „interconectare” la satelitii de comunicare; folosind micul emitator-receptor în UIF, orice vehicul sau persoana pot fi urmarite în orice moment, din orice parte a Terrei: un sistem util pentru nave maritime, aeronave, camioane sau trenuri cu încarcaturi speciale, expeditii în teritorii izolate etc.
           Un alt contemporan al nostru are o contributie la povestea care urmeaza, A.A.Kamel, doctorand la Stanford, cu o teza purtând aproximativ titlul „Teoria perturbatiilor pe baza transformarilor Lie si aplicatii în problema stabilitatii punctelor de libratie din triunghiul Soare-Terra-Luna”: calculele lui Kamel arata ca punctele L4 si L5 nu sunt puncte fixe ci zone fixe în raport cu Pamântul, dar rotindu-se în jurul unor centre virtuale, în cicluri de 89 zile.
           (Sa mai spunem ca un vizionar pe nume K.E.Tiolkovski, savant autodidact, dar si scriitor de literatura SF, îsi imagineaza, în primele decenii ale secolului XX, în lucrarea „În afara Pamântului”, o statie cosmica locuita permanent de oameni; face chiar si toate calculele matematice si astronomice aferente; cum puteau raspunde oamenii anului 1920 la o asemenea idee? Firesc, adica au ridicat din umeri si si-au vazut mai departe de razboaie si revolutii, de întâmplarile începutului de secol al XX-lea).
           Profesorul Gerald K. O’Neill face însa legatura între Lagrange, Kamel si Tiolkovski si publica în 1976 o lucrare care face întâi senzatie, apoi este acceptata de teoreticieni si de practicieni si va fi – este deja – considerata ca un cap de pod al civilizatiei Homo sapiens în civilizatia lui Homo cosmicus. Lucrarea se numeste „Frontiere celeste” si pune bazele teoretice ale Lagrangiei, continentul cosmic, avansând calcule si solutii – un proiect robust – privind amplasarea unor orase-insule de diverse forme si dimensiuni, în „zonele fixe Lagrange ” – relativ apropiate de Terra, totusi în afara centurilor Van Allen. Evident, acesti stropi de „Americi cosmice” vor purta numele – când vor fi sa fie – de orase Lagrange.