Incarcat de legende si traditii, cu o istorie presarata de lupte si de sânge, Muntengru se bucura si de reputatia uneia dintre cele mai frumoase tari din Europa. Capitala, Podgorica (Podgorita), poarta un nume care poate fi tradus prin „sub delusor” sau „sub movila”. Este cel mai mare oras al tarii, aflat la egala distanta atât de statiunile montane de schi alpin cât si de cele balneare de la Marea Adriatica. Este situat in Valea Zeta la o altitudine de 44 de metri si udat de apele mai multor râuri: Zeta Moraca, Ribnica, Sitnica si Cijevna.
De-a lungul timpului orasul a avut mai multe denumiri: la inceput Birziminium, apoi Ribnica in Evul Mediu, Podgorica din 1326 si, intre 1946-1992, Titograd, in cinstea fostului presedinte al Iugoslaviei, Iosif Broz Tito. Primele asezari in zona dateaza din Epoca de Piatra. Mai târziu a fost ocupat de doua triburi ilirice, iar pozitia strategica a locului a permis ridicarea unor fortarete, distruse de vicisitudinele vremurilor. In secolul al V-lea au venit aici triburile slave si avare si fortaretele s-au dovedit nefolositoare. De aceea s-a construit noua asezare, Ribnica, devenita foarte importanta din punct de vedere politic si comercial.
In secolul al XV-lea orasul a fost cucerit de turci si a urmat o lunga perioada de stagnare a prosperitatii, in ciuda faptului ca noii conducatori au facut sa creasca importanta lui strategica si au construit chiar o cetate in scop defensiv. La inceputul secolului al XIX-lea a fost ridicat la rang de centru al vilaetului Sicutari dar, in 1878, in urma Congresului de la Berlin a fost anexat Muntenegrului si incepe acum o rapida dezvoltare. In momentul proclamarii Regatului Muntenegru devine capitala acestuia dar in timpul Primului Razboi Mondial este ocupat de austro-ungari. In 1918 a fost eliberat, dar a fost unit cu regatul Iugoslaviei.
In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial a fost bombardat de 70 de ori, 7000 de persoane pierzându-si viata in timpul sângeroasei conflagratii. In 1944 Podgorica devine Titograd, recapatându-si vechiul nume abia in 1992, dupa caderea comunismului si destramarea fostei Iugoslavii. Desi razboaiele iugoslave au ocolit Muntenegru, Podgorica si intreaga tara au cunoscut, dupa 1990, o perioada de stagnare economica, recuperata insa dupa independenta ce a decurs in urma referendumului din 2006. In zilele noastre orasul este cu adevarat o capitala europeana, cu o viata culturala intensa, constructiile moderne inaltându-se alaturi de vestigiile trecutului.
Una dintre cele mai frumoase zone ale sale este „Vechiul Oras Turcesc” cu stradutele inguste scapate ca prin minune de ravagiile bombardamentelor din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Casele de aici, construite in stil otoman, magazinele cu produse traditionale, monumentele si cele doua moschei sunt dovezi ale puternicei influente otomane. Dintre acestea Turnul cu Ceas, Sat-Kula, construit de Hagi Pasa Osmangic este un adevarat reper al orasului.
Un monument remarcabil, deosebit de indragit si de turistii care ii calca pragul este Castelul regelui Nikola I, transformat in zilele noastre in muzeu. In salile acestuia sunt expuse, pe lânga hainele regelui si ale reginei Maria, o bogata colectie etnografica, arme, steaguri, trofee, documente si fotografii, basoreliefuri si piese de mobilier si peste 1500 de obiecte alcatuind o galerie de arta.
In oras convietuiesc in principal trei comunitati religioase: ortodocsi, catolici si musulmani. Cea mai frumoasa si mai veche biserica este Sfântul Gheorghe, de dimensiuni impresionante, aflata la poalele dealului, Gorika si adapostind ramasitele pamântesti ale familiei Karagheorghevici. Construita in 1903 se remarca prin soclul din marmura solida si cele cinci cupole.
Orasul se mândreste de asemenea cu o universitate si o multime de teatre si muzee, printre acestea remarcându-se Muzeul Orasenesc, Muzeul Marco, Milajnob, Muzeul de Istorie Naturala infatisând elemente specifice din flora si fauna tarii. Trebuie amintit de asemenea Centrul de Cercetari Arheologice, având in grija mai multe situri din tara. In apropierea capitalei se inalta muntele Komovi cu manastirea Sfântul Ilie, aflata la 1800 metri deasupra marii si Lacul Skadar, considerat un adevarat paradis natural.
IRINA STOICA
Comentarii