Geniu reprezentativ al Renasterii, Leonardo da Vinci a fost fructul unei infocate si scurte iubiri intre Piero da Vinci si frumoasa Caterina. Copil din flori, el a fost recunoscut de tatal sau, fapt extrem de important – nu numai pentru psihicul unui copil nevinovat, ci si pentru demararea carierei lui. Caci Piero s-a mutat la Florenta (ca notar), iar Leonardo a intrat ucenic in atelierul de pictura al lui Verrocchio. Aici, maestrul s-a vazut foarte repede depasit de discipol. „Nu mai pot pune mana pe pensula, ingerii lui da Vinci (20 de ani pe atunci – n.n.) sunt mai expresivi decat ai mei”, a spus cu o sinceritate dezarmanta pictorul deja notoriu.
Despre Leonardo da Vinci s-au scris biblioteci intregi. Dar adevarata sa personalitate, eliberata de lanturile mitului, de exagerari inutile si de fabulatii tendentioase, abia in ultimele decenii a inceput sa fie conturata. Caci „uriasul florentin” a fost un om hartuit in permanenta atat de propriile angoase si frustrari, cat si de o societate care nu l-a inteles pe deplin, dar a profitat de harurile sale multiple.
De ce nu si-a intemeiat o familie? De ce n-a existat nicio femeie speciala in viata lui? Avusese un model prin spectaculoasa existenta a tatalui sau: in afara de el, Piero mai avea noua copii de la patru neveste! Gestul cel mai elocvent pentru singuratatea acestui „alergator de cursa lunga” a fost testamentul. Toate operele pe care le avea asupra sa (a murit in Franta, unde si-a petrecut ultimii ani) le-a lasat unui fidel elev al sau, Melzi. Rupt de familie si de lume, cu toate aprecierile primite din partea multor capete incoronate, inclusiv din partea suveranilor pontifi, Leonardo ne apare, poate, ca un nefericit care isi ocupa timpul muncind indarjit in cele mai variate domenii stiintifice, pictand, sculptand si trascriindu-si ideile novatoare in sutele de „Carnete” ce aveau sa devina celebre, compunand poeme.
Mereu coplesit de ganduri, de tendinta de a schimba, de a imbunatati, de a se informa si inova in domenii extrem de diverse, Leonardo da Vinci este emblema indiscutabila a Renasterii. Enumerarea domeniilor abordate de el ne-ar lua foarte mult spatiu si, asa cum spune cercetatorul Alessandro Varro, „ar fi mai usor de spus ce NU l-a interesat, decat disciplinele care l-au pasionat si in care a devenit un expert al epocii”. De la studii amanuntite de botanica la anatomia omului, de la fortificatii militare la baraje hidrotehnice, indiguiri si asanari de terenuri, de la poezie la pictura in clar-obscur, portretistica si sculptura, de la masinile cu abur la aparatele de zbor, de la masinile de tesut la principiile propagarii luminii si sunetului, de la ferastraie de taiat marmura la arme (tunuri, bombarde, arbalete uriase etc.), totul era pentru Leonardo un teren de cautat noutatea si de lupta pentru punerea ei in aplicare.
Loviturile soartei nu l-au iertat niciodata. In 1499, cand trupele franceze au cucerit Milanul, Leonardo s-a refugiat la Venetia. Acolo a aflat ca statuia ecvestra a lui Francisco Sforza a fost distrusa. Lucrase 17 ani la ea. Cu trei ani inainte de moarte, geniul din Vinci (mica localitate in Muntii Albano) paraseste Italia si se stabileste in Franta, la Amboise, in urma invitatiei lui François I. S-a predat eternitatii la 2 mai 1519, iar trupul i-a fost inmormantat la manastirea Saint-Florentin, Amboise… Am dorit sa evidentiem in acest articol faptul ca Leonardo da Vinci este cea mai elocventa emblema spirituala a Renasterii.
PAUL IOAN
Comentarii