Cu toate ca este incarcat de istorie si traditii, cu toata multimea monumentelor de o frumusete unica, orasul Milano, centru administrativ, politic si cultural al Lombardiei, pare a fi reprezentat prin trei simboluri de seama. Primul dintre ele este vestita fresca a marelui Leonardo, „Cina cea de Taina”, aflata in refectariul bisericii „Santa Maria delle Grazie”, al doilea impunatorul „Dom”, ridicat in secolele XIV-XIX, cea mai mare constructie gotica din Italia si unul dintre cele mai mari edificii religioase din intreaga lume, si al treilea este, fara indoiala, celebrul teatru de opera Scala pe a carui scena au aparut cei mai talentati artisti lirici ai lumii, dintre care este suficient sa-i amintim pe Adelina Patti si pe Enrico Caruso.
Visul oricarui cantaret, din orice colt al lumii, a fost si a ramas acela de a canta macar intr-un singur spectacol pe scena marelui teatru. Constructia a fost hotarata in 1776, dupa ce un incendiu cumplit a devastat teatrul Palatului Regal. Noul teatru urma sa fie amplasat pe locul unde odinioara se afla biserica Santa Maria della Scala, ridicata in 1381 din ordinul Beatricei della Scala, sotia lui Bernabo Visconti. Lucrarile au fost incredintate in 1777 lui Giuseppe Piermarini care a trasat planurile unui edificiu neoclasic, a carui fatada era impartita in trei registre. Prima, corespunzand parterului, era impodobita cu un portic cu trei arce si avea deasupra o terasa, a doua etala ferestre cu timpan triunghiular, incadrat de coloane corintiene, iar a treia prezenta un fronton cu basoreliefuri. In 1830 Alessandro Sanquirico a adaugat cele doua parti laterale.
Sobrietatea arhitecturala a edificiului contrasteaza cu opulenta locatiei, dar la vremea respectiva impresiona tocmai prin aceasta. Ulterior, prestigiul interpretilor si compozitorilor i-a imprumutat o aura unica in ciuda vitregiilor istorice. Marele foaier, restaurat in 1936, este decorat cu marmura alba, in stil neoclasic. Pauzele spectacolelor devin un bun prilej de intalnire a numeroase personalitati din diferite domenii, de etalare a bogatiei si elegantei. Sala de spectacol, dotata cu o acustica perfecta, este construita sub forma de potcoava cu trei randuri de loje, dintre care primele doua, din registrul inferior, sunt intrerupte de loja regala. Exista si doua galerii la care, prin traditie, par sa stea adevaratii melomani, judecatori aspri ai artistilor care evolueaza in fata lor. Decoratia fastuoasa, din stuc aurit a fost retusata si chiar imbogatita de Giovanni Perego la inceputul secolului al XIX-lea si de Sanquirico in 1830.
Scena, incadrata de uriase coloane corintiene, a fost largita in 1814 devenind una dintre cele mai mari din Italia. Scala a fost inaugurata oficial de doua ori. Prima oara a prezentat in premiera, la 3 august 1778, opera „Europa” de Antonio Sallieri, iar a doua oara, la 11 mai 1946 cand si-a redeschis portile cu un concert dirijat de Arturo Toscanini dupa ce a inlaturat ranile cumplite cauzate de razboi. Celebra in lumea intreaga, opera Scala reprezinta o adevarata scoala de formare a artistilor lirici, gazduind cele mai prestigioase evenimente muzicale. Cei mai de seama compozitori italieni: Bellini, Verdi, Puccini, Rossini, Donizetti au facut totul ca lucrarile lor sa fie prezentate pe scena respectiva.
In 1911 a fost fondat muzeul teatrului, expunand obiecte pretioase si documente care evoca istoria muzicii italiene si europene. In fata teatrului se afla Palatul Marino, construit in secolul al XVI-lea, iar Piata Scala sistematizata intre 1858-1860 a fost impodobita cu alte doua imobile realizate de Luca Beltrami. In mijloc se inalta statuia lui Leonardo da Vinci realizata in 1872 de Pietro Magni. Impreuna cu templul muzicii, care este opera Scala, statuia devine simbolul unui limbaj universal reprezentat de stiinta si arta.
IRINA STOICA
Comentarii