Exploratorii limitelor imaginatiei artistice sunt acei oameni pentru care realitatea nu este decat un pretext pentru a inventa alte lumi, cu fiinte miraculoase care par a fi fost candva umanoizi. Este una dintre ideile enuntate de Ray Bradbury in prefata cartii „Lumile infinite. Viziuni fantastice ale artei stiintifico-fantastice” (1997), scrisa de artistul vizionar Vincent di Fate. Acest reputat hoinar prin viitor spune ca pragul esential de la care s-a pornit in arta fantastica (indiferent de gen) are drept repere operele lui Jules Verne si G.H. Wells – in ceea ce priveste literatura. Dar in artele vizuale? Aici ne apar doua nume ale unor artisti uluitori prin debordanta lor imaginatie pusa in valoare intr-o perioada cand insasi pictura clasica era la inceputuri: Hieronymus Bosch (1450 -1516) si Giuseppe Arcimboldo (1527-1593).
Italianul Giuseppe Arcimboldo s-a nascut la Milano, ca fiu al unui reputat artist, Biagio Arcimboldo. De numele acestuia sunt legate vitraliile celebrului Dom din Milano (a patra catedrala din lume ca marime). Fiul sau i-a calcat pe urme, insa natura l-a inzestrat cu un dar inegalabil in epoca si in istoria artei, in general. Este vorba despre inconfundabilele sale portrete facute prin asocierea geniala a fructelor, legumelor, radacinilor de copaci si chiar a vietuitoarelor marine. Bizareria acestor capodopere scoate in evidenta capacitatea inventiva a pictorului, a carui originalitate a atras atentia tuturor capetelor incoronate ale Europei secolului XVI. Dar trebuie mentionat ca Giuseppe Arcimboldo si-a desfasurat marea majoritate a carierei efectuand pictura de inspiratie religioasa pentru mai multi suverani din afara Italiei.
El si-a inceput cariera cu schite pentru vitralii, dintre care se remarca ciclul de patruzeci si opt de compozitii privind viata Sfintei Ecaterina din Alexandria. Ca si tatal sau, si Giuseppe a lucrat pentru Domul milanez, fiind remarcat de Casa de Habsburg – care stapanea pe atunci nordul Italiei. Arcimboldo se imprieteneste repede cu fiul suveranului de la Viena, Maximilian II de Habsburg, si ajunge pictor al Curtii din Viena (1564). Fiind solicitat sa creeze portrete ale mai-marilor de la Curte, pictorul, parca in joaca, incepe seria de portrete alegorice in care fiinta umana este una compozita, pe baza de elemente naturale: fructe, legume, vietuitoare ale padurii si vietuitoare acvatice.
Cele mai reprezentative compozitii sunt cele ale seriilor intitulate „Cele patru anotimpuri” si „Cele patru elemente”. Prezentarea oficiala a acestor lucrari de avangarda, care reprezinta o prefata de geniu a suprarealismului secolului XX, s-a desfasurat in prima parte a anului 1569. Imparatul Rudolf II si fiul sau Maximilian sunt incantati si, la indemnul lor, Giuseppe Arcimboldo isi arata si talentul de decorator de interioare, scenograf si creator de costume exotice si masti grotesti, toate dand masura imaginatiei incredibile a lui Arcimboldo. Faima acestui artist nemaivazut si atat de surprinzator este atat de mare, incat primeste si titlul de conte, in 1592. Dar intors in patrie, Giuseppe Arcimboldo se imbolnaveste si moare un an mai tarziu. Viziunile sale fantastice sunt date uitarii, pentru ca abia peste veacuri, o data cu marele maestru al suprarealismului – Salvador Dalí – sa fie revalorizate si omagiate cum se cuvine.
Unii critici chiar s-au intrebat daca nu cumva pictorul italian a suferit de vreo boala mentala care sa-i „aprinda” spiritul in acest mod. Dimpotriva, inventivitatea lui Arcimboldo a aprins spiritele artistilor dedicati fantasticului in arta contemporana.
PAUL IOAN
Comentarii