Dedicat pana la moarte stilului academist al secolului XIX, pictorul francez Jean-Léon Gérôme mai are in cartea sa de vizita o caracterizare speciala: "orientalist". Acest termen ajunsese sa fie la moda in prima jumatate a veacului al XIX-lea, datorita unui neoclasic precum Ingres si a unui romantic precum Delacroix. Elementele fascinante ale Orientului apropiat si chiar ale nordului Africii i-au determinat pe artisti sa se inspire copios din viata arabilor. Iar unul dintre capitolele cele mai vizate a fost cel dedicat cadanelor din haremuri.
Jean-Léon Gérôme (1824-1904) a mers cu indiscretia pana acolo incat a devenit un soi de reporter din interiorul haremului si nu numai. Erotismul rafinat a fost un pretext excelent pentru compozitii de mare impact emotional, cu nuduri de splendide femei (ideale, asa cum cerea academismul, dar si neoclasicismul) in varii ipostaze. Evident, de la celebra "Baie turceasca" a lui Dominique Ingres, femeia la baie este o dominanta a acestei laturi a orientalismului, caci surprinderea ei la bazinul haremului este o imagine care se repeta la toti orientalistii. Dar Gérôme insista si asupra unor scene mai putin intalnite, si anume relatia dintre cadane si sclavele care se preocupa de curatenia trupeasca si de odihna super-luxoasa in dormitoarele haremului.
Artistul francez a descoperit relativ tarziu farmecul Orientului. El a avut un succes exceptional cu o panza cu tematica bizara: "Lupta cocosilor" (1846). A fost imediat remarcat la Salonul din Paris (unde a primit si un premiu) si din acel an Gérôme si-a dat seama ca academismul ii pune cel mai bine in valoare talentul de pictor dedicat, in buna parte, mitologiei. El adora liniile exacte si fine ale neoclasicismului, ca si culorile vii, temperamentale ale romantismului. Sinteza celor doua defineste academismul, despre care se spunea ca este cultivatorul ideal al alegoriilor in arta.
Desi nu a castigat Premiul Romei (bursa de studii in Cetatea Eterna), Gérôme a calatorit pentru a studia clasicii la ei acasa. Cand din Italia a ajuns in Egipt, atractia Orientului s-a declasat iremediabil (era anul 1856). Fie ca este vorba despre caravane luand in piept ostilitatea desertului, fie ca apar piramide pazite de Sfinx sau aspecte lumesti din pietele Orientului, Gérôme nu uita zeitele care motaie sau se imbaiaza in harem, pentru ca ele ii aduc aminte de frumoasele de pe Olimp… Si chiar asa s-a intamplat. Spre sfarsitul vietii, maestrul a devenit obsedat de mitul lui Pigmalion (preluat din metamorfozele lui Ovidiu) si realizeaza mai multe panze pe aceasta tema. Una dintre cele mai apreciate variante este cea in care statuia Galateii prinde viata (cu ajutorul lui Venus) si-l imbratiseaza pe Pigmalion.
Un astfel de artist – dedicat in buna masura erotismului bine temperat de tip oriental – nu putea sa scape aprecierii lui Napoleon al III-lea si sotiei sale, Eugénie. Gérôme era foarte des invitat de imparateasa pentru diverse decoratiuni la resedinta imperiala de la Compiègne. Ironia soartei a vrut ca si adversarul lui Napoleon al III-lea, regele Wilhelm I al Prusiei, sa-l decoreze pe acelasi pictor francez… Spre finele vietii, Gérôme s-a "impacat" si cu impresionismul, pe care-l detestase, datorita operei lui Manet. Vremurile de glorie ale academismului apuneau o data cu autorul impecabilei compozitii "Lupta cocosilor". Se spune ca Gérôme a murit privind un autoportret al lui Rembrandt…
PAUL IOAN
Comentarii