Pentru europeni, gheisele raman inca un mister chiar si in secolul XXI. Exista inca mentalitatea unora de-a pune semnul egalitatii intre gheisa si femei usoare. Termenul de geisha este cunoscut in istorie ca artist, sau persoana a artelor. Insemnand practic "persoana care exceleaza in arte", aparut spre sfarsitul secolului al XVII-lea, cand tara intra in epoca Edo.
Istorie si evolutie
La inceput cei care jucau acest rol se numeau taikomochi sau hokan si erau… barbati. Abia in secolul al XVII-lea a aparut "onna geisha" (gheisa feminina), cunoscand o inflorire deosebita in secolele XVIII si XIX, numarul gheiselor-femei depasindu-l pe cel al barbatilor, raportul fiind de trei la unu. Aceasta notiune poarta pe "umeri" mostenirea unei denumiri mai vechi si mai vaste, aceea a femeilor care se ocupau cu distractia barbatilor, amintite de textele istorice inca de pe la sfarsitul secolului al X-lea, cunoscute sub numele si de curtezane. Statutul bine stabilit al gheiselor apare pentru prima oara pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, din acel moment, printr-un decret guvernamental, fiindu-le interzisa orice alta manifestare. Gheisele sunt, de fapt, femei invatate care cunosc arta dansului, a muzicii, arta ceremoniei ceaiului sau a aranjamentelor florale dar si arta conversatiei.
Ritualurile de formare
Conform traditiei, instruirea pentru a deveni gheisa, incepea de la o varsta frageda, fiind chiar vandute la casele de gheise (okia), pentru a incepe studiul in arta traditionala. Deseori erau servitoare (shikomi) sau asistente ale unei gheise experimentate din okia, pentru ca mai apoi sa devina maiko (ucenice), dar era nevoie sa mearga si la scoala pentru a se instrui. Trecerea de la shikomi catre o alta etapa numita minarai se facea printr-un ritual numit misedashi, care este de fapt, debutul oricarei gheise, devenind gheisa ucenica si va sta alaturi de o "sora mai mare", adica o gheisa experimentata care o va prezenta tuturor clientilor. In etapa minarai, ucenica o va urma pe sora cea mare la toate casele de ceai si la toate localurile frecventate de aceasta, pentru a invata ce va trebui sa faca pe viitor. Uneori, pe timpul uceniciei, se trece prin ritualul "mizuage", ceea ce inseamna taierea simbolica a unei parti din coc, marcand faptul ca virginitatea fetei era licitata si vanduta unui client. Astazi, legea japoneza interzice acest ritual. Dupa varsta de 18 ani, coafura gheisei este schimbata, pentru a dovedi ca este o femeie matura. Un alt ritual al maturitatii este erikae, cu valoare mai mult simbolica si consta in faptul ca gulerul chimonoului gheisei, care pana atunci era rosu este schimbat cu unul de culoare alba.
Retragerea din viata publica
Pentru fiecare dintre aceste femei-artiste vine o vreme cand trebuie sa se retraga. Ceremonia se numeste hiki-iwai si are semnificatii diferite. Astfel, in urma unei astfel de ceremonii, gheisa poate iesi pur si simplu din comunitatea de gheise, se poate casatori sau deveni Okami-san (adica este stapana unei okiya), sau, retragerea se face din cauza varstei inaintate.
Dincolo de performantele lor in arta dansului si a cantecului, in practica muzicala dar si explorarea misterioasa a cailor ceaiului, esentelor si aranjamentelor florale, cea care a contribuit la aparitia unei sensibilitati estetice si a unor filozofii existentiale inedite, de un rafinament deosebit, a fost educatia intransigenta si foarte bogata. Gheisele mai exista si astazi, chiar daca numarul lor este in permanenta scadere. Astazi in Japonia mai sunt in jur de 2000 de femei gheise.
IOANA FLORIA
Comentarii