Memorarea si uitarea sunt doua dintre cele mai misterioase activitati ale creierului uman. Se spune ca memoria se exerseaza, in vreme ce uitarea are rolul de "refresh", de reimprospatare a memoriei, daca facem o analogie cu arhitectura computerului. Ce spun noile cercetari? Memorie de scurta durata, memorie de lunga durata, acestea sunt doua truisme cu care opereaza cercetatorii atunci cand vorbesc despre capacitatea noastra de memorare. De la simpla uitare a locului in care am pus cheile de la casa pana la amintirea numelui unui coleg de scoala generala, de la uitarea cunostintelor invatate exact in momentul intrarii la un examen pana la amintirea la batranete a unor intamplari traite in copilarie. Aducerea aminte si uitarea sunt doua fete ale aceleiasi monede si descifrarea lor produce inca batai de cap oamenilor de stiinta.
Despre memoria de lunga durata se spune ca este cea care inmagazineaza informatii vechi, in vreme ce memoria de scurta durata aduna cele mai noi informatii care patrund in campul nostru si care, dupa un timp, ajung si ele la randul lor sa fie parte a memoriei de lunga durata, lasand locul noilor achizitii. Toate acestea sunt doar supozitii chiar daca sunt stiintifice si chiar daca unele au capatat o aura de respectabilitate enciclopedica.
Locul ascuns al amintirilor
In loc de certitudini, avem supozitii. Unele teorii stiintifice considera ca memoria de scurta durata este stocata in zona creierului numita hipocamp, iar cand devine memorie de lunga durata, ea paraseste aceasta zona anatomica, astfel incat o persoana cu traumatism de hipocamp poate sa-si aduca aminte vacanta de la bunici din copilarie, dar nu mai stie ce a mancat cu o seara inainte la cina. Aceasta teorie este zdruncinata de noi cercetari care au aratat ca pacienti cu hipocampul deteriorat au totusi pierderi si de memoria de lunga durata.
O teorie alternativa vorbeste despre aceste discrepante prin faptul ca hipocampul arhiveaza selectiv memoria de tip episodic, in vreme ce cortexul inconjurator inmagazineaza memoria de tip semantic. Memoria episodica este de regula bogata in detalii despre experientele noastre trecute, in vreme ce memoria semantica se bazeaza pe cunostinte impersonale, factuale. Modelul propune, dupa modelul backup-ului de sistem la computere, ca pe masura ce memoria imbatraneste, aceasta este copiata de multe ori atat in hipocamp, cat si in cortex.
Toate aceste cópii "de siguranta", cum facem in cazul computerelor, genereaza o noua memorie semantica care reprezinta doar punctele-cheie ale experientei, fara toate detaliile elaborate ale memoriei episodice. Cea mai noua teorie legata de memorie apartine cercetatoarei Emile Reas, doctoranda in neurostiinte. Este vorba despre o noua teorie aparuta la Universitatea Johns Hopkins. Se pleaca de la premisa ca amintirile sunt transformate de fiecare data cand le revizuim. Conform acestei teorii, o amintire este prima oara encodata de neuronii din hipocamp si cortex.
Hipocampul este un fel de director al creierului, spunandu-i cortexului ce neuroni sa activeze. De fiecare data cand ne amintim respectivul moment, un set similar, dar nu identic, de neuroni este activat. Neuronii care sunt frecvent activati devin parte permanenta a memoriei din cortex, in vreme ce neuronii rar activati se pierd. Fiecare reactivare reencodeaza amintirea si, in functie de ce neuroni corticali sunt implicati, poate sa intareasca, sa slabeasca sau sa reinnoiasca anumite aspecte ale amintirii.
Daca pierdem, inseamna ca nu mai gasim?
Informatiile pe care le avem la nivel popular despre pierderile de memorie pot fi adesea eronate. Un studiu din 2011 realizat in SUA a aratat ca 82,7% din respondenti considera ca cei care sufera de amnezie nu sunt capabili sa-si aminteasca propriul nume sau identitate, fapt contrazis de expertii contactati de cercetatori: amnezia inseamna de fapt imposibilitatea de a inmagazina noi amintiri. Expertii au contrazis si opinia celor 63% din participantii la studiul amintit care considera ca memoria functioneaza ca o camera video care inregistreaza evenimentele la care asistam si apoi poate sa redea ceea ce a inregistrat.
Numeroasele cercetari in domeniu au aratat ca modul in care anumite informatii sunt inmagazinate in memoria noastra sunt alterate de implicarea emotionala, de conjunctura si cunostinte, iar redarea informatiilor este si ea filtrata prin procesele de cunoastere, credinte, expectante si scheme mentale. Mai departe, 47,6% din respondenti au considerat ca odata ce un eveniment a avut loc si s-a format o amintire cu privire la el, acea amintire nu are cum sa se mai schimbe pe parcurs. Si in acest caz, expertii au infirmat credinta populara: practic cred ei, memoria sufera schimbari odata cu achizita de noi informatii, trairi, sentimente. Pe de alta parte, vorbind despre pierderea de memorie, primul lucru care ne vine in minte este maladia Alzheimer. Insa o persoana uituca, aiurita, nu este un semn clar al unei posibile aparitii la o varsta mai inaintata a bolii necrutatoare.
Totusi, nici aici nu exista nicio certitudine. Un studiu aparut in Science Translational Medicine a incercat sa distinga intre pierderile de memorie specifice varstei inaintate si cele determinate de maladia Alzheimer printr-o cercetare la nivel molecular. Neuropsihiatrul Eric Kandel, de la Universitatea Columbia, laureat al premiului Nobel in medicina in 2000, coordonatorul studiului, a descoperit alaturi de echipa sa ca, spre deosebire de boala Alzheimer in care celulele cerebrale mor, in pierderile de memorie neuronii sunt doar "bolnavi", functionand defectuos, dar avand posibilitatea de a se insanatosi prin intermediul unei proteine botezata RbAp48. Daca pierdem memoria, creierul nostru are posibilitatea de a recupera pierderile? La aceasta intrebare cruciala Agnes Floel de la Universitatea de Medicina din Berlin a raspuns printr-un studiu publicat in revista Neurology care a demonstrat ca reducerea nivelului de zahar din sange poate fi o strategie fructoasa in prevenirea problemelor de memorie si deteriorarea cognitiva.
Un alt studiu, publicat de Scientific American, si realizat pe 1880 de persoane in varsta pe o perioada de 14 ani a demonstrat ca cei care aderasera la o dieta mediteraneeana au avut o incidenta cu 32-40% mai mica de aparitie a Alzheimerului decat ceilalti participanti la studiu. Iar responsabilul principal este, se pare, uleiul de masline extravirgin consumat intr-o cantitate de 50 ml zilnic. Dar si in acest caz teoriile sunt conjuncturale, fragmentare. Pana ca toate aceste teorii sa aiba un factor de certitudine unificatoare, pentru ca ele sa poata deveni o strategie concreta si real eficienta, antrenarea permanenta a memoriei si activitatii cerebrale ramane o modalitate viabila de pastrate a "tineretii" creierului. Daca nu cumva si aceasta este o strategie eronata, cauzele pierderii memoriei sau a pastrarii indelungate a amintrilor fiind cu totul altele. Un labirint misterios si fara vreun fir al Ariadnei…
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii