Se spune ca singurele lucruri de care nu putem scapa in lumea asta sunt moartea si taxele. Daca ideea nemuririi este marele vis neimplinit al omenirii, lucrul complet necunoscut pentru oameni ramane ce este dupa moarte, cum arata locul in care ajungem dupa ce murim si care este Poarta de Trecere. Din pacate, pana acum am fost vaduviti de marturii concrete, veridice si demonstrabile legate de aceasta trecere dincolo. Ne raman doar supozitiile, visele, reprezentarile metaforice, credintele populare ale civilizatiilor stravechi sau mai noi care au fost preocupate milenii de-a randul de aceasta chestiune existentiala. Asa cum a fost interesata de cine suntem, de unde venim si incotro ne ducem? Daca prima intrebare din aceasta serie de trei intrebari fundamentale despre existenta noastra ca oameni, de unde venim? poate fi expresia curiozitatii in fata misterului aparitiei vietii, ultima ar putea fi tradusa prin dorinta omului de a afla cu certitudine incotro ne ducem dupa moarte. Adica exista viata si dupa aceea?
Din nefericire, desi s-au incercat tot felul de raspunsuri la cele trei intrebari esentiale, nimeni, nici o civilizatie, nici un ganditor, nici un cercetator nu a oferit o versiune multumitoare, categorica, unificatoare. Cu toate acestea, civilizatiile anterioare noua, admitand ca moartea este inevitabila precum taxele, au gandit ca trebuie sa existe un loc al mortilor si daca acesta exista, trebuia sa fie si o poarta prin care omul sa treaca dintr-un stadiu al vietii in altul. Pentru multi ganditori si scriitori ai Antichitatii poarta de intrare in lumea de dincolo era un loc apropiat, chiar daca locul de dincolo era un taram misterios, subpamantean. Iata cum aratau presupusele intrari in lumea de dincolo, in taramul mortilor, asa cum au fost ele inchipuite de diversele culturi din istoria omenirii.
Vulcanul Masaya. Primele povesti neinchipuite pentru europenii care traiau cu aviditate febra marilor descoperiri geografice au fost raspandite prin intermediul scrisorilor. Mai multe epistole ale exploratorilor din secolul al XVI-lea care au ajuns in Lumea Noua, descoperita de Columb in 1492, au povestit despre vulcani monstruosi ale caror eruptii au transformat noaptea in zi si despre lacurile de foc care nu s-au oprit din ardere. Nu e de mirare ca, timp de generatii, indigenii au crezut ca vulcanul Masaya aflat la 20 km sud de Managua, in Nicaragua, este o "Gura a Iadului" prin care cei decedati treceau "dincolo". Femei tinere si copii au fost aruncati in vulcan ca sacrificii pentru zei. Dar zeii s-au aratat mereu surzi. Azi, Masaya este prima si cea mai intinsa rezervatie Nationala si una din cele 78 de zone protejate din Nicaragua. Si un vulcan din Islanda a inflacarat imaginatia populara. Astfel vulcanul Hekla a fost considerat o intrare in lumea subpamanteana. Mai mult, despre Hekla se credea in secolul al XVIII-lea ca scuipa focul Iadului si arunca spiritele inapoi pe Pamant. Poetul englez William Blake a vorbit despre partea intunecata a vulcanului Hekla intr-unul din poemele sale.
Poarta infernului. Mitologia greaca si cea romana vorbesc despre Muntele Olimp ca fiind casa zeilor. Daca zeii erau inchipuiri populare, Muntele Olimp este cat se poate de real, el poate fi admirat de orice turist care viziteaza Grecia azi. Tot mitologia greaca a introdus in circuit si poarta spre Hades, taramul unde ajungeau mortii. Legenda spune ca Poarta lui Pluto (Pluto fiind zeul roman al Infernului) era intrarea spre lumea subpamanteana de unde nu s-a mai intors nimeni. Mult timp necunoscut, situl din pestera de la Pamukkale, unde s-ar afla Poarta spre Infern si, care in vechime a fost orasul antic Hierapolis, adaposteste si izvoare termale, insa este si locul de inmormantare al Sfantului Filip. Locul din Turcia este denumit Poarta Infernului si este situat langa Templul lui Apollo, iar renumele sau se datoreaza si gazelor care emana din interiorul pesterii. Pamukkale era descris ca o poarta spre o lume plina de vapori letali.
Pesterile gemene. Dintre toate traditiile religioase si povestile asociate Israelului si Ierusalimului, probabil cea mai cunoscuta este legatura cu Hades, Persefona si Demetra. Potrivit legendei, Hades, zeul mortii, s-a indragostit de Persefona, fiica lui Zeus si a Demetrei. Persefona a fost rapita de Hades si dusa in Infern, in "pesterile gemene" din actualul Israel. Acestea au fost considerate mult timp intrari in lumea subpamanteana, iar descoperirile arheologice au scos la iveala numeroase dovezi ale unor ritualuri pagane care au avut loc acolo.
Pesterile din muntii Tapir. Mai multe pesteri din rezervatia naturala din muntii Tapir din Belize au fost folosite mult timp de mayasi in cadrul unor ritualuri stravechi care aduceau jertfe umane zeilor. Mayasii au considerat aceste pesteri drept casa lui Chaak, zeul ploii. Ei credeau ca acolo exista intrari spre Xibalba sau "locul infricosator", adica lumea subpamanteana a celor 12 demoni si a slujitorilor lor, care erau responsabili pentru moarte, boala, foamete, durere si saracie. Tot domeniul zeului Chaak au fost considerate si cenotele sacre din Mexic (un fel de puturi naturale), aici arheologii scotand la iveala diverse ofrande aduse divinitatii, inclusiv oase de animale dar si de oameni. Pentru mayasi cenotele erau un fel de ceasuri ale acelor timpuri, ele aratau zilele calendarului solar.
Purgatoriul Sfantului Patrick. Legenda spune ca Sfantul Patrick a predicat pe insula, insa el a fost intampinat cu scepticism de localnici. Atunci el ar fi apelat la rugaciuni, cerandu-i lui Dumnezeu sa-l invete cum sa-i determine pe localnici sa vada adevarul. In locul lui Dumnezeu, Sfantului Patrick i s-a aratat Iisus Hristos si acesta a deschis o poarta spre Purgatoriu. Un singur om a fost trimis in pestera adanca pentru a vedea ce ii asteapta pe necredinciosi. Asta spune legenda. In realitate, pestera de pe Insula Station, in Irlanda, exista, dar ea a fost mult timp inchisa publicului. Au loc insa si acum pelerinaje periodice in acest loc.
Lacul Avernus. Pe langa vulcani si pesteri, exista si lacuri care au fost considerate porti de trecere, care au aprins imaginatia si superstitiile. Astfel, lacul Avernus din Italia a fost mult timp considerat o poarta de acces in lumea subpamanteana. Acest lac a fost mentionat de scriitorul latin Vergiliu ca poarta de intrare in Iad, fiind vizitat de mai multe personaje mitologice, precum Hercule si Ulise.
In loc de incheiere. Daca exista atatea superstitii si credinte despre Iad si portile prin care omul ajunge dincolo, putem sa amintim si o alta idee, literara, de data aceasta. Ea apartine unui scriitor care crede ca Iadul este, de fapt, Pamantul! Sufletele noastre sunt trimise aici, in Iad, dintr-o alta lume a noastra. Si ideile pot continua…
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii