Nu au fost putine cazurile când s-au inventat experimente doar pentru a confirma ipoteze îndraznete si fanteziste ale unor cercetatori avizi de recunoastere publica imediata. Alteori, anunturile zgomotoase au fost facute in graba, fara confirmari ulterioare aprofundate. De multe ori, cercetatorii au anuntat teorii aducând ca suport de netagaduit descoperiri stiintifice de ultima ora. Teoriile unor „superstaruri” reusesc deseori sa se prabuseasca, daca nu în ridicol, atunci macar în controversa, ceea ce nu face absolut deloc bine ideii de rigurozitate a stiintei, cea care vrea sa ne convinga pe toti, si uneori reuseste, ca este singura depozitara a adevarurilor despre om si Univers.
Un exemplu la îndemâna este cel al celebrului astrofizician Stephen Hawking, o somitate în materie (contestata de câtiva fizicieni, totusi), care a „demonstrat” cu decenii în urma, existenta Big Bang-ului, contestata si ea de studii ulterioare sau a Gaurilor negre din Univers, teorie de asemenea contestata de astrofizicianul indian Abhas Mitra (despre care am scris în revista Magazin, nr. 43, din 25 octombrie 2012), si apoi revizuita de însusi Hawking care a admis ca, de fapt, s-a înselat si ca acestea nu exista, fiind vorba, de fapt, despre alte fenomene astrofizice (culmea ridicolului este ca popularizatori de stiinta de pe la noi, nici macar nu au auzit despre revizuirea teoriei Gaurilor negre facuta de chiar autorul ei, continuând sa ne povesteasca frenetic la radio si TV despre frumusetea Gaurilor negre descoperite de Hawking!).
Ceva asemanator s-a petrecut recent în cazul unei alte teorii care a facut vâlva prin primavara acestui an. Teoria „revolutionara”, anuntata în martie 2014, se referea la descoperirea istorica a undelor gravitationale. Iata descrierea entuziasmata în media româneasca de acum o jumatate de an: „Fizicieni americani au anuntat ca au detectat primele miscari ale Big Bang, confirmând astfel teoria nasterii Universului acum aproape 14 miliarde de ani, relateaza AFP. Prima detectie a undelor gravitationale primordiale, mentionate în teoria relativitatii a lui Einstein, confirma expansiunea extrem de rapida si violenta a Universului în prima fractiune de secunda din existenta sa, faza numita inflatie cosmica. Teoria a fost enuntata initial în 1979 de fizicianul american Alan Guth”.
Fara sa se mai astepte confirmari ale unor studii de durata, s-au tras rapid concluzii fanteziste cu trimiteri la autoritatea opiniilor lui Einstein, s-a vorbit imediat despre „un progres stiintific major”! Nu au trecut decât sase luni de la „progresul stiintific major” al descoperirii undelor gravitationale, ca „descoperirea” este infirmata de o alta descoperire, anuntata de data aceasta de revista Nature: „O harta interstelara publicata la 22 septembrie pe baza datelor obtinute de sonda spatiala Planck pune sub semnul întrebarii detectarea – anuntata în luna martie si catalogata drept istorica – a undelor gravitationale”, cele despre care se spunea ca sunt o dovada a faptului ca a existat o expansiune a Universului dupa Big Bang! Iata ca „dovada” a fost infirmata de datele culese de observatorul spatial Planck al Agentiei Spatiale Europene (ESA).
O disputa stiintifica
Informatiile transmise de Planck au fost cele care i-au determinat pe oamenii de stiinta sa aprecieze ca praful cosmic existent în Univers a influentat depistarea undelor gravitationale de catre astronomi americani în primavara trecuta.
Descoperirea din luna martie a fost facuta de echipa de cercetare BICEP2 (Background Imaging of Cosmic Extragalactic Polarization), condusa de John Kovac, profesor de astronomie si fizica la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics. E firesc, o asemenea „descoperire” produce emotie în lumea stiintifica, dar asta nu justifica graba anuntului. S-a spus la momentul respectiv ca era pentru prima data când se detectau unde gravitationale, acele mici deformari în „tesutul” spatiu-timp, si acest lucru „putea adeveri ipoteza conform careia, dupa Big Bang, a avut loc asa-numita expansiune a Universului în chiar prima fractiune de secunda a existentei acestuia”.
Oamenii de stiinta au declarat atunci ca au exclus posibile surse de contaminare, adica alte surse care ar fi putut genera acelasi semnal, si, prin urmare, observatia cu telescopul BICEP2 era considerata corecta. Numai ca asa cum se întâmpla de obicei, convingerile personale nu tin de cald în fata realitatii, chiar atunci când e vorba despre oameni de stiinta. Datele transmise de Planck contrazic concluziile pripite. Dar nici ele nu pot fi categorice. Cum e firesc, cele doua parti „implicate” în descoperire se asaza la masa si îsi ofera ragazul de a mai studia problema. Acum specialistii de la BICEP2 si Planck analizeaza în comun datele de care dispun.
Rezultatul colaborarii lor este asteptat în luna noiembrie si va fi extrem de important întrucât va clarifica daca, într-adevar, imaginile obtinute în primavara sunt – la nivelul descoperirilor actuale – din momentul cel mai apropiat de Big Bang. Colectivul de specialisti ai observatorului Planck a început în urma cu doi ani – înainte de echipa americana – sa masoare fluctuatiile radiatiei cosmice de fond (Cosmic Microwave Background, CMB) – ecoul Big Bang-ului de acum 13,8 miliarde de ani (sau a ceea ce se crede în teorie ca s-a întâmplat în momentul presupusului Big Bang). Concluziile partiale la care au ajuns, publicate recent, nu sunt încurajatoare pentru descoperirea colegilor din SUA, aratând ca polarizarea produsa de praf este semnificativ mai mare în regiunea Polului Sud decât estimasera specialistii de la BICEP2 si ca efectele ei nu pot fi ignorate.
Conform hartii de la Planck „cea mai mare parte din ceea ce a vazut BICEP2 a fost din cauza prafului”, sustine David Spergel, specialist în astrofizica teoretica de la Universitatea Princeton din SUA, care nu face parte din echipa Planck si a fost unul dintre cei mai mari critici ai analizei prezentate de colectivul BICEP2. „Din pacate, potrivit analizelor noastre, efectele contaminatoare, si, în mod special, al gazelor prezente în galaxia noastra, nu pot fi ignorate”, a explicat Carlo Baccigalupi, de la Scoala Internationala de Studii Avansate din Trieste, unul dintre autorii studiului Planck. «Este posibil sa fie vorba despre o contaminare, dar s-ar putea ca ea sa nu mai fie luata în calcul. În acest fel, Planck ar putea avea o contributie cruciala la descoperirea dovezii undelor gravitationale ale Big Bang-ului. O asemenea descoperire ar putea deschide o fereastra catre scenarii necunoscute în studierea Universului primordial si a fizicii energiei foarte înalte”, este de parere Baccigalupi. Deocamdata nu cunoastem deznodamântul acestei „dispute” legate de descoperirea undelor gravitationale», dar ne-a atras atentia expresia emisa, totusi, de un om de stiinta: „fereastra catre scenarii necunoscute”.
Asadar, atunci când vom afla deznodamântul „disputei” stiintifice, tot în domeniul literaturii vom fi, în vreme ce stiinta nu ar trebui sa aiba legatura cu scenariile, ci cu o realitate dovedita, demonstrabila. Doar fizica teoretica a fost cea care a deschis cercetarea catre lumea fictiunii literare, la concurenta cu scriitorii.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii