Un scriitor bun este cel care stie sa inceapa un roman. Exemplele sunt cu duiumul in literatura universala, de la Dostoievski la Döblin cu al sau Berlin Alexanderplatz, de pilda. Martin Page stie si el sa inceapa un roman, ma refer la recenta aparitie la Humanitas Fiction, M-am hotarat sa devin prost. Simtindu-se asemenea unui caine de 11 ani, ceea ce la om insemna saptezeci si sapte de ani, adica varsta senectutii, la 25 de ani, Antoine „a luat hotararea sa astearna peste creierul lui giulgiul prostiei”.
Cititorul primeste aceasta palma rece dupa numai opt randuri de lectura. Si totul va continua in sensul acestei prime idei. Mai intai vrea sa devina alcoolic fara sa fi baut un pahar de vin in viata lui, apoi sa se sinucida, pentru ca in final sa hotarasca, impreuna cu Clementa sa se joace de-a fantomele, adica sa mearga printre oameni, sa vada fara a fi vazut, „ca si cum ar fi disparut din ochii lumii”.
O combinatie de optimism si nihilism scrie publicatia La Vie Magazine. A devenit lumea noastra atat de anapoda, incat justa concluzie a oricarui om cu cap sa fie „prea multa minte strica”? Sunt oare rutina, automatismele, cliseele, conformismul solutia unei vieti fara griji? In acest caz, originalitatea si creativitatea ajung o piedica insurmontabila, iar inteligenta nu poate decat sa-si impuna sa capituleze pentru ca posesorul ei sa-si gaseasca fericirea. Acesta va fi si pariul lui Antoine, un Candide modern a carui odisee comica a facut din M-am hotarat sa devin prost un roman-cult.
Pe scurt, Antoine se hotaraste sa realizeze ceva in viata. Iar conditia reusitei, considera el, este sa renunte la inteligenta, sau cel putin s-o ascunda de ceilalti. Experiment dificil, pentru ca eroul nostru are o minte stralucita, asa ca solutiile vor fi extreme, de la alcool la medicamente. Antoine ajunge in lumi si in situatii inedite si doar eforturile prietenilor sai il vor putea aduce cu picioarele pe pamant. Sau, mai precis, cu picioarele pe caldaramul Parisului, unde il asteapta o nesperata intalnire providentiala. Cum a ajuns Martin Page la ideea acestui roman? Iata marturisirea: „In cazul romanului M-am hotărat sa devin prost, ideea mi-a venit citind Biblia. In Ecleziastul exista o fraza foarte frumoasa, care suna asa: «…cel ce isi inmulteste stiinta isi sporeste suferinta», cu alte cuvinte, cu cat studiezi mai mult, cu atat devii mai inteligent, si deci mai nefericit. Poate ca ma simteam foarte aproape de acest gand”.
Pentru cei care n-au citit inca aceasta carte, iata si o scurta mostra de stil: „Eu am blestemul ratiunii; sunt sarac, celibatar, deprimat. De luni de zile reflectez la boala mea de a reflecta prea mult, si am stabilit cu certitudine corelatia dintre nefericirea mea si incontinenta ratiunii mele. Sa gandesc, sa incerc sa inteleg, nu mi-a folosit la nimic, ci mi-a adus numai neajunsuri. Sa reflectezi nu este o operatie fireasca, raneste, ca si cum ar scoate la iveala cioburi de sticla si bucati de sarma ghimpata amestecate cu aerul. Nu reusesc sa-mi opresc creierul, sa-i incetinesc ritmul. Ma simt ca o locomotiva, o locomotiva veche care se napusteste pe sine si care nu se va putea opri niciodata, caci carburantul care-i da puterea vertiginoasa, carbunele ei, este lumea. Tot ceea ce vad, simt, aud da buzna in cuptorul mintii mele, o ambaleaza si o face sa mearga cu viteza maxima. A incerca sa intelegi este o sinucidere sociala, inseamna sa nu mai gusti viata fara sa te simti, in pofida vointei tale, ca o pasare de prada si totodata devoratoare de cadavre, care isi sfarteca obiectele de studiu. De multe ori, ucizi ceea ce vrei sa intelegi, caci, asemenea medicului ucenic, nu exista cunoastere adevarata fara disectie: descoperi venele si circulatia sangelui, organizarea scheletului, nervii, functionarea intima a corpului. Si, intr-o noapte de groaza, te trezesti intr-o cripta umeda si intunecoasa, cu un scalpel in mana, manjit de sange, suferind de greturi permanente, cu un cadavru rece si inform pe o masa de metal. Dupa aia, poti incerca sa faci pe prof. Frankenstein si sa insailezi totul la loc ca sa faci o fiinta vie, dar riscul este sa fabrici un monstru ucigas. Am trait prea mult prin morgi; astazi simt apropiindu-se pericolul cinismului, al acrelii si al tristetii nesfarsite; ajungi repede inzestrat pentru nefericire”.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii