Unul dintre cele mai mari centre ale vietii culturale mondiale, capitala Frantei detine cateva elemente emblematice pentru ceea ce inseamna arta omenirii.
Iar daca, in legatura cu acest aspect, oricare om instruit de pe planeta ar fi intrebat ce reper considera luat in seama, cei mai multi vor indica, fara doar si poate, Muzeul Luvru. Care, desi vizitat anual de milioane de oameni de pe mapamond, inca prezinta surprize si necunoscute semnificative.
– Le Musée Napoleon. Dupa ce Napoleon Bonaparte a ajuns la putere, intregul complex a devenit neincapator pentru operele de arta aduse aici din teritoriile straine unde armatele imperiale repurtau victorie dupa victorie.
Intre artefactele culturale care s-au indreptat spre Paris s-au numarat sute de picturi si sculpturi, printre ele aflandu-se, de pilda, un grup sculptural de cai antic, din bronz, de pe fatada Bazilicii Sf. Marcu din Venetia, opera care a devenit parte dintr-un arc triumfal in afara Luvrului, precum si o alta statuie ecvestra ce statea deasupra Portii Brandenburg din Berlin.
Celebra sculptura, cunoscuta sub numele de „Quadriga”, astepta impachetata sa fie trimisa in Franta pentru a fi expusa la Luvru, insa a fost tinuta in depozit pana la caderea lui Napoleon in 1814, dupa care peste 5.000 de piese de arta au fost returnate proprietarilor lor de drept. Tot atunci, marele muzeu parizian si-a reprimit numele initial.
– Calatoriile Mona Lisei. Se spune ca regele francez Francisc I, mare iubitor al artelor si protector al unor mari artisti, a devenit foarte apropiat de maestrul florentin Leonardo da Vinci, pe care l-a convins sa vina in Franta. De altfel, aici si-a dat si ultima suflare geniul renascentist, in 1519 – se spune, sub privirile indurerate ale regelui.
Intre lucrarile de mare valoare aduse cu el din Toscana, Leonardo a avut si tabloul care avea sa devina cel mai cunoscut din intreaga istorie a picturii lumii: „Mona Lisa” (Mona nefiind un prenume feminin, ci prescurtarea de la Madona – „Doamna”). Francisc I a achizitionat opera, care a „calatorit” apoi prin palate regale precum Fontainbleau si Versailles, abia dupa Revolutia Franceza din 1789 si caderea monarhiei ea ajungand in nou-infiintatul muzeu Luvru. Insa nu a ramas acolo permanent. Napoleon Bonaparte si-a insusit cumva inestimabila capodopera, pe care a atarnat-o pe un perete al dormitorului sau. Readusa la Luvru, in cateva randuri Gioconda s-a aflat in locuri secrete – in timpul Razboiului franco-prusac (1870-1871) si a Primului Razboi Mondial. Un episod me-morabil a fost furtul sau, chiar din muzeu, in anul 1911, de catre un anume Vincenzo Perugia, un italian care ar fi dorit sa inapoieze tarii sale tabloul.
A fost de altfel singura „intoarcere acasa” a Mona Lisei, dar intr-o casa unde nu s-a regasit, metaforic vorbind. Ulterior, a avut parte de numai cateva deplasari oficiale. In anul 1962 a fost expus la New York si Washington, iar in 1974, la Tokyo si Moscova.
– „Temnita” furturilor de lux. La vreo treisprezece decenii dupa aventura artistica a ostii lui Napoleon, o alta armata uriasa a devastat Europa, de data aceasta insa in sens invers, catre Franta. Amenintati de invazia hitlerista, conservatorii de la Luvru au inceput sa se pregateasca in graba pentru evacuarea a zeci de mii de piese de arta.
O caravana cu peste trei duzini de camioane s-a indreptat spre zone rurale franceze, ascunzand lucrarile nepretuite, pentru siguranta, in diferite locatii private. Dupa ocupatia germana a Parisului, oficialii nazisti au ordonat redeschiderea Luvrului.
Era insa, realmente, un spatiu gol: zidurile reci si coridoarele fantomatice mai pastrau acum doar sculpturi care erau prea greu de miscat, si acelea, acoperite cu saci mari. Fara opere de arta de expus, nazistii au decis sa ocupe o parte din muzeu pentru catalogarea si ambalarea artei si obiectelor personale confiscate de la familiile bogate franceze, pentru a fi expediate apoi in Germania.
Au fost preluate sase sali mari din muzeu, dar nu a fost cea mai mare operatie de furt de arta din Paris in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Luvrul insa, a avut mai putin succes decat alte muzee in repatrierea operelor sale de arta instrainate. Probabil, ca o compensare tragica pentru faptul ca, inainte cu peste treisprezece decenii, un furt similar de amploare purtase amprenta trupelor franceze.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii