Destinul celui mai mare diamant albastru din lume, celebra piesa din Coroana Frantei, are o curgere fabuloasa, identitatea acestuia, controversata vreme de 213 ani precum si „operatiile estetice” suferite de-a lungul timpului facand din el o superba opera de arta. Si una extrem de scumpa!
Din anul 1953, in Muzeul National de Istorie Naturala al Statelor Unite se afla piatra pretioasa cunoscuta sub numele de Diamantul Hope, de 45.52 carate (9.104 grame) evaluat (si asigurat) pentru 350 de milioane de dolari.
Provenienta sa exacta nu se cunoaste, dar expertii presupun aproape in unanimitate ca este de origine indiana. Povestea sa este atat de alambicata, incat trebuie sa precizam ca aceasta se refera la Albastrul Francez sau Bijuteria Regelui – se pare, cel transformat in actualul Hope.
Cel dintai proprietar autentificat prin documente a fost comerciantul francez de pietre pretioase Jean-Baptiste Tavernier, care l-ar fi cumparat in 1666, dandu-i numele de Tavernier Blue. Alte opinii sugereaza insa ca achizitia a fost facuta cu mai bine de doua decenii mai devreme.
Marele negustor i-a vandut piatra regelui Ludovic al XIV-lea in 1688, cu concursul nemijlocit al ministrului de finante francez, cunoscut pentru faptul ca vindea titluri nobiliare pe bani multi. Pentru „Albastrul” lui Tavernier, care pe atunci avea 115.28 carate, s-a platit o suma echivalenta cu pretul a 147 de kilograme de aur pur, desi evaluari ulterioare indicau unul mai mult decat dublu.
Intrat succesiv in posesia altor nume ale regalitatii Frantei, Tavernier Blue (redenumit Blue French), a fost furat in 1792 si taiat din nou, cea mai mare sectiune a diamantului aparand intr-un catalog de pietre pretioase din 1839 al familiei de bancheri si colectionari de arta Hope, sub numele acesteia, asa cum e cunoscut si in prezent. De mentionat insa ca marile evenimente ce au transformat radical Franta secolelor XVIII-XIX au avut drept vedeta si acest giuvaier, invitat cu mare fast pe covorul rosu al istoriei.
Din ordinul lui Ludovic al XIV-lea a fost executata o brosa regala de 49 de carate, menita sa satisfaca orgoliul suveranului de „uns al lui Dumnezeu”. Despre ireala bijuterie s-a scris ca: „In inima orbitoare a diamantului se afla un soare cu sapte fatete – soarele fiind emblema lui Ludovic, iar sapte fiind un numar bogat in semnificatii din cosmologia biblica, indicand divinitatea si spiritualitatea.”
Revolutia franceza nu putea tolera o asemenea dovada de bogatie a regalitatii, in schimb zilele de teroare au permis ca un grup de hoti sa patrunda in Depozitul Regal (Hôtel du Garde-Meuble de la Couronne), unde au operat in voie timp de cinci zile, furand si Regentul diamantelor.
Regasit ulterior, acesta a intrat intr-o posesie ilustra, cand Napoleon Bonaparte si l-a insusit, fiind incrustat in garda sabiei sale. Este insa poate cea mai labirintica si mai controversata perioada a destinului Marelui Albastru.
Unul dintre hotii din timpul revolutiei, Cadet Guillot Lordonner, l-ar fi dus la Londra, unde ar fi incercat sa-l vanda monarhistilor francezi din exil, dar alti specialisti considera ca bijuteria nu a ajuns niciodata in capitala engleza.
O alta teorie sugereaza ca inestimabilele bijuterii ale Coroanei ar fi sucit mintile capilor revolutiei, care au cumparat cu ele victoria de la Valmy impotriva armatei prusace, condusa de contele de Brunswick, acesta daruind diamantul fiicei sale, printesa Caroline.
In 1812, un diamant „de un albastru profund, fara impuritati ori defecte”, de 45.52 carate, a fost vandut la Londra de catre un negustor pe nume Daniel Eliason. Exact un secol mai tarziu, aceeasi piatra pretioasa a intrat in posesia americancei Evalyn Walsh McLean, mostenitoarea unei familii extrem de bogate, care a fost vazuta etaland-o la diverse evenimente mondene. La moartea acesteia, in anul 1947, bijutierul Harry Winston a cumparat-o, iar in 1958 a donat-o muzeului sus-mentionat.
Specialistii banuiau de mult timp ca Diamantul Hope si Albastrul de Franta erau una si aceeasi gema, insa abia in 2005 au fost in masura sa demonstreze acest lucru. Pietrele pretioase sunt incluse in aceasta categorie datorita absentei culorii, dar aceasta piesa se remarca printr-un albastru profund.
O echipa de experti a recurs atunci la o modelizare informatica bazata pe marturii din veacul al XVII-lea, ilustratii detaliate ale diamantului albastru si scanari ale Diamantului Hope. Rezultatele au dus la concluzia ca „piatra” Hope era diamantul indian original, fragmentat in mai multe randuri. Toate acestea s-au petrecut in decursul a circa 250 de ani.
Desi diamantul are un destin foarte lung, trebuie sa mentionam ca un sfert de mileniu pare nesemnificativ in comparatie cu momentul „nasterii” sale, cu aproximativ 1,1 miliarde de ani in urma!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii