Binecunoscutul aforism „Ochii sunt oglinda sufletului” reflecta fascinatia exercitata de gama infinita de expresii ale ochilor, respectiv ale privirii.
Totodata cauta sa ascunda certitudinea tulburatoare ca aceeasi lume poate fi perceputa si in absenta vederii, insa astfel ea – lumea reala ori inchipuita, capata o cu totul alta consistenta, alta forma si o alta culoare.
In explorarea teritoriului artelor vizuale asa cum este receptat fara insasi esenta ei – vederea, ne lovim intotdeauna de prejudecati si tabuuri, de ignoranta si patetisme, notiuni componente ale fiintei si existentei noastre, care se reunesc pentru a ne obliga sa evaluam Cosmosul mare si Cosmosul mic.
Daca ne gandim la confratii orbi si la fenomenul de orbire, ne vin in minte aproape automat idei despre tristete, compasiune, handicap, zadarnicie, mila, dar si despre vindecare, miracol si asa mai departe.
Intr-un asemenea complex, cum poate oare un pictor sa exprime mai intai si apoi sa cuprinda intre marginile unui tablou, cat mai bine, mai sugestiv raportul dintre nevazator/orbire si ceea ce se afla in jur?
Exista sute, poate mii de reprezentari ale unor personaje livresti ori anonime nevazatoare si ale feno-menului de orbire, care exprima mult mai mult(e) decat victima sa. Unul dintre cele mai cuprinzatoare demersuri in acest sens ii apartine lui Rembrandt.
Pictorul, gravorul si desenatorul olandez care a trait in secolul al XVII-lea a fost atras de Cartea lui Tobias, text ce face trimitere la victoria puritatii sufletesti, autostapanirii si cumpatarii asupra avaritiei si lacomiei considerate demonice. Devenit accidental orb, protagonistul naratiunii este vindecat la batranete, in mod miraculos, de fiul sau insotit de ingerul Rafael.
Glisand pe acest subiect foarte generos, Rembrandt a conturat o imagine de o sensibilitate si o profunzime remarcabile a nelinistilor lumesti in care se zbate orbul Tobias, fara a-si pierde totusi speranta in vindecare.
O atitudine evidentiata si prin contrastul fetei de nevazator a personajului principal in comparatie cu chipurile si privirile rudelor si ale celorlalti din jurul sau. Interpretarea data de artistul olandez constituie insa doar una dintre variantele posibile de a defini prin pictura fenomenul orbirii. O interesanta si complexa analiza a peste o suta de creatii plastice cu aceasta tema a relevat o incredibila varietate de idei exprimate deseori direct, dar uneori in mod metaforic sau prin sugestii colaterale.
Lucrari precum cele ale lui Rembrandt au fost studiate cu mult interes inclusiv de medici, psihologi, sociologi, cu scopul de a repera mesajele subliminale intrinseci prin care arta transmite informatii suplimentare despre dizabilitatile vizuale umane.
S-a descoperit astfel ca reprezentarea orbirii este destul de dificila, deoarece a nu vedea este o abstractie, nu o trasatura fizica certa. Semnele de dizabilitate fizica, (scaun cu rotile, carje, baston, membre protetice) sunt mai usor de identificat. In schimb, cel mai frecvent, ochii sunt detaliu intr-un tablou. Din acest motiv artistii au folosit diverse solutii in crearea portretelor, pentru a ajuta publicul sa identifice orbirea. Unele indicii vizuale inventate de artistii medievali si revizuite ulterior au colaborat la construirea unei iconografii a orbirii.
Orbirea este reprezentata figurat prin: ochi inchisi/ochi deschisi dupa vindecare, ochi albiti, orbite goale, ochi protezati, asimetrie a ochilor sau directia privirii, priviri „in gol”; ochelari de culoare inchisa, lentile ingrosate, dispozitive optice, legaturi la ochi; indicarea sau atingerea ochilor; indicii posturale: capul ridicat, bratele intinse, cu mana deschisa „palpand” aerul, pozitie nesigura, cu un picior inainte, pasind cu prudenta; silueta inerta, spre deosebire de cineva care lucreaza alaturi; prezenta bastonului sau a unui instrument muzical; prezenta ajutorului, ghidului, copilului sau a cainelui care conduce orbul; dezechilibrul fizic, personajul aflat in cadere – o ipostaza de un dramatism extrem, cu numeroase semnificatii, asa cum putem observa in celebra parabola „Orbi condusi de orbi” pictata de Pieter Bruegel cel Batran (1568).
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii