Frontierele biologiei se clatina!

          Cum se construieste un virus
          
          Cercetatorii americani au reusit sa produca un virus complet artificial recurgând la o metoda care ar putea constitui preludiul producerii unor noi forme de viata. Acest virus, care nu infecteaza populatia umana, poate fi folosit pentru rezolvarea unor probleme grave cu care ne confruntam, de la controlul poluarii la realizarea unor surse curate de energie.

          Cum se construieste un virus
          
          Cercetatorii americani au reusit sa produca un virus complet artificial recurgând la o metoda care ar putea constitui preludiul producerii unor noi forme de viata. Acest virus, care nu infecteaza populatia umana, poate fi folosit pentru rezolvarea unor probleme grave cu care ne confruntam, de la controlul poluarii la realizarea unor surse curate de energie. Si totusi, noul virus nu reprezinta chiar o premiera absoluta…
          
          Pentru a doua oara
          
          Organisme sintetice de dimensiunea bacteriilor pot fi realizate în laborator si apoi folosite pentru eliminarea poluarii, de exemplu, afirma cercetatorii. Rezultatele, publicate în Revista Academiei Nationale de Stiinte a SUA, reprezinta a doua încercare de acest fel, dupa realizarea în laborator a virusului poliomielitei. Diferenta este însa una dubla. Timpul în care virusul a fost „fabricat” – doua saptamâni fata de trei ani (ceea ce în cazul virusului polio a facut ca exemplarele realizate sa aiba defecte majore) si… „materia prima” folosita. Daca pentru primul virus s-au folosit enzimele naturale din celule, aici s-a recurs la fragmentele de ADN existente în comertul cu materiale stiintifice. Noul virus artificial, creat la Institutul de Alternative Energetice Biologice din Rockville, are astfel structura genetica identica cu cea a unui virus cunoscut, capabil sa infecteze si sa ucida celule vii. Timpul record în care virusul a fost realizat demonstreaza capacitatea actuala a stiintei de a crea si manipula organisme vii din ce în ce mai complexe.
          
          Primii pasi
          
          La originea proiectului se afla dr. Craig J. Venter, fondatorul Institutului, nimeni altul decât cel care a adus o contributie esentiala la descifrarea genomului uman. „Este un pas intermediar”, a spus el la o conferinta de presa, „care ne-a aratat ca detinem tehnica necesara pentru a ne îndrepta spre frontierele cele mai promitatoare. Putem ajunge la progrese extraordinare în realizarea de microorganisme în scopuri energetice si de aparare a mediului.”
          
          Erori de cod
          
          Noul „microb” este o replica a virusului natural phiX, care infecteaza bacterii, dar nu si oameni. El este primul organism al carui cod genetic a fost complet descifrat, înca din 1978. Pentru a evita un organism final cu erori de cod genetic, echipa lui Venter a recurs la o tehnica foarte rapida de copiere a segmentelor de ADN, reusind recordul de 14 zile si… un virus fara erori! Acesta se comporta ca si „modelul” sau natural, infectând si distrugând celule bacteriene. De aici i-a si venit lui Venter ideea de a folosi asemenea fiinte „manufacturate” ca…
          
          …Bio-solutii pentru problemele planetare
          
          Asemenea microbi artificiali ar putea pompa hidrogen si sa faca astfel sa functioneze celulele de combustibil electric, sau sa absoarba dioxid de carbon si sa contracareze astfel efectul de sera. Se are, de asemenea, în vedere ca, folosind aceleasi tehnici, sa se ajunga la modificarea unor bacterii existente, determinându-le „sa lucreze” în avantajul nostru! S-a mers pâna într-atât de departe cu entuziasmul, încât Secretarul pentru Energie al SUA, Spencer Abraham, a declarat ca ne putem de pe acum imagina într-un viitor nu foarte îndepartat „colonii de microbi special fabricati pentru a trai în mediul poluat si poluant al unei centrale pe baza de carbune, într-o apa infectata chimic, sau în vâltoarea unor bazine care gazduiesc substante puternic radioactive”. Sigur, Venter a tinut sa previna în special pe politicieni, ca ne aflam înca la nivelul de cercetare fundamentala si va mai trece ceva timp pâna la stapânirea completa a tuturor aspectelor tehnice si practice ale problemei. La fel de sigur, performanta echipei sale, în care straluceste si directorul stiintific al Institutului, Hamilton Smith, laureat al Premiului Nobel în 1978 pentru cercetarile sale de genetica, ne va duce spre noi si emotionante frontiere. Dar si grija de care vor trebui sa dea dovada si responsabilitatea cercetatorilor vor creste si ele pe masura!