Omul din spatele amprentelor cerebrale

     Pentru a se constata ca un suspect de crima e vinovat sau nu, se folosesc diverse aparate, nu de fiecare data foarte exacte. Lumea însa nu sta pe loc, asa ca recent, neurologul american Laurence Farwell a pus la punct o tehnologie mai fiabila: prelevarea amprentelor cerebrale.
     Pentru a se constata ca un suspect de crima e vinovat sau nu, se folosesc diverse aparate, nu de fiecare data foarte exacte. Lumea însa nu sta pe loc, asa ca recent, neurologul american Laurence Farwell a pus la punct o tehnologie mai fiabila: prelevarea amprentelor cerebrale. De exemplu, în cazul unei crime i se prezinta suspectului „tinte”, adica elemente despre care se stie precis ca el le cunoaste (din ziare, din timpul procesului etc.). Apoi, subiectul este pus în fata unor informatii fara legatura cu infractiunea respectiva, cum ar fi o arma nefolosita în acea afacere. Este momentul-cheie.
     În contextul precizat, creierul unui nevinovat nu are nici o reactie. În schimb, cel al criminalului reactioneaza involuntar, dar inevitabil, iar electrozii plasati pe capul suspectului detecteaza semnalul si îl traduc, amplificat, pe un ecran. În sfârsit, subiectul începe sa prezinte informatii pe care numai autorul crimei le poate cunoaste. Iar metoda a dat rezultatele scontate, în 100% din cazurile testate, între persoanele interogate aflându-se chiar agenti FBI care cunosteau date legate de cazurile respective. Într-un caz special, autorul unei crime a fost determinat sa-si marturiseasca fapta, dupa 15 ani de pledat „nevinovat”. La polul opus, un condamnat pentru omor a fost eliberat dupa 23 de ani de detentie, el nefiind totusi vinovat. Ma rog, justitia e oarba. Deocamdata, o singura hiba i se recunoaste tehnicii de prelevare a amprentelor cerebrale: nu poate identifica autorul unei crime, dintre mai multe persoane care au fost martore la aceasta. Stiinta însa progreseaza rapid.
          
          Test pentru reteta fericirii
          
          Cititorii în stele si în cifre au cautat întotdeauna reteta fericirii, a iubirii absolute si eterne… N-au gasit-o. Totusi trei cercetatori americani afirma ca au realizat alta performanta în domeniu: un model matematic capabil sa determine daca un cuplu se va desparti. Mai întâi, ei – un psiholog si doi matematicieni – au avut întâlniri cu sute de cupluri de toate vârstele, în viata carora psihologul a patruns cât mai profund posibil. „Testul” consta în analiza unei conversatii în cuplu, pe o tema dificil de abordat sau chiar generatoare de dezacorduri, cum ar fi sexul sau banii. Cercetatorii observa atent modul cum partenerii se influenteaza reciproc, apoi intra în calcul anumite criterii strict contabilizate si, introduse într-un program informatic, îi ofera computerului posibilitatea sa calculeze ce sanse are acel cuplu sa dureze înca vreme îndelungata.
          Conform celor trei cercetatori, orizontul de predictie e de patru ani iar proportia reusitei atinge 94%. Ramâne sansa (?) celorlalte 6 procente, asa ca se insista pe ideea ca metoda poate fi utilizata si pentru a-i ajuta pe parteneri sa se cunoasca si sa se înteleaga mai bine, evitând astfel divortul. Astfel, psihologul afirma chiar ca a reusit sa convinga 65% din cuplurile hotarâte sa se desparta, sa renunte la idee. Pâna la urma, iata ca si premonitia cibernetica se pare ca bate spre ghicitul în carti ori în cafea; doar ca acestea din urma nu consuma si energie electrica!