Asedierea Parisului de catre vikingi în iarna anului 885 este unul dintre cele mai celebre episoade din perioada incursiunilor vikinge în Europa Occidentala.
În acest conflict, o armata vikinga numeroasa, estimata a fi cuprins între 300 si 700 de nave si zeci de mii de oameni, a atacat orasul Paris, care pe atunci era doar o fortareata strategica situata pe Île de la Cité, în mijlocul râului Sena.
Motivul principal al atacului a fost dorinta vikingilor de a obtine tribut (numit danegeld) din partea francilor, o practica deja obisnuita în timpul raidurilor lor. Ei mai asediasera Parisul si în anii anteriori (de exemplu, în 845), dar de aceasta data orasul era mult mai bine pregatit.
Orasul era condus de contele Odo (sau Eudes), un nobil local curajos si energic, care avea sa devina ulterior rege al francilor occidentali. Parisul era aparat de ziduri solide si de doua poduri fortificate (unul din lemn, celalalt din piatra), care le blocau vikingilor accesul cu navele spre interiorul re-gatului. Asediul a început în noiembrie 885.
Vikingii au cerut trecerea libera spre regiunile de sus ale Senei pentru a jefui, dar Odo a refuzat categoric. Drept raspuns, vikingii au atacat. Prima tentativa de cucerire a fost un asalt direct asupra zidurilor orasului, folosind scari, berbeci si catapulte, însa apararea ferma a cetatenilor si a garnizoanei a respins atacul. Dupa esecul initial, vikingii au trecut la un asediu prelungit.
Pe parcursul lunilor de iarna, ei au încercat sa submineze zidurile, sa incendieze podurile si sa slabeasca moralul aparatorilor. Totusi orasul a rezistat eroic, în ciuda foametei, bolilor si conditiilor vitrege de iarna.
În primavara lui 886, Odo a reusit sa iasa din oras printr-o actiune foarte îndrazneata si a mers sa ceara ajutorul regelui Carol cel Gros. Acesta a venit sa despresoare orasul cu o armata, dar nu a dorit o confruntare directa cu vikingii. În schimb, a negociat un acord: le-a permis acestora sa urce pe Sena în schimbul unei sume mari de bani. Desi Parisul fusese aparat cu succes, decizia regelui a fost vazuta ca o tradare de catre locuitori.
Asediul Parisului a durat aproape un an si a devenit un simbol al rezistentei împotriva invaziilor. Victoria morala i-a apartinut lui Odo, care si-a consolidat prestigiul.
În anul 888, dupa moartea lui Carol cel Gros, imperiul carolingian s-a destramat. Nobilimea franca l-a ales pe Odo ca rege al francilor occidentali (Franta de azi), el fiind unul dintre primii regi necarolingieni. A fost încoronat la Compiègne, cu sustinerea Bisericii si a marilor seniori.
Domnia nu i-a fost însa usoara – a trebuit sa se confrunte cu rivalitati interne, inclusiv cu sustinatorii tânarului Carol cel Simplu, un urmas îndepartat al lui Charlemagne. Desi initial a reusit sa-si mentina autoritatea, conflictele politice l-au slabit în ultimii ani de viata.
Odo a murit în 898. El a fost succedat la tron de Carol cel Simplu, dar curajul si conducerea sa în timpul asediului Parisului i-au asigurat un loc de cinste în istoria Frantei. A fost îngropat la abatia Saint-Denis, necropola regilor francezi.
GABRIEL TUDOR
Comentarii