În anul 1756, regele Alaungpaya al Birmaniei a trimis o scrisoare diplomatica extraordinara catre regele George al II-lea al Marii Britanii si Hanovrei. Aceasta corespondenta nu era doar o simpla hârtie sau pergament, ci o foaie de aur pur, împodobita cu rubine stralucitoare si rulata apoi într-un fildes de elefant.
Scrisoarea continea o propunere îndrazneata de comert si alianta, menita sa deschida porturile Birmaniei pentru britanici. Însa, în ciuda maretiei si costului sau impresionant, scrisoarea regelui Alaungpaya a fost întâmpinata cu indiferenta.
Preocupat de conflictele europene ca elector al Hanovrei, George al II-lea i-a acordat putina atentie, iar foaia de aur a fost tratata mai degraba ca o curiozitate decât ca o corespondenta oficiala si a fost depusa în biblioteca regala din Hanovra, unde a ramas neatinsa timp de 250 de ani, pâna la redescoperirea sa în primele decenii ale secolului XXI.
Alaungpaya a fost unul dintre cei mai influenti conducatori ai Asiei de Sud-Est în secolul XVIII. Când a preluat tronul, în 1752, vechea dinastie Toungoo se prabusise, iar Birmania era fragmentata în state rivale. În doar câtiva ani, Alaungpaya a reunit majoritatea tarii sub conducerea sa, a fondat o noua capitala si a pus bazele dinastiei Konbaung, care a guvernat pâna la anexarea britanica de mai târziu.
Domnia sa, desi scurta, a fost marcata de cuceriri militare si viziune strategica. Alaungpaya a recunoscut oportunitatile oferite de puterile europene, în special de britanici, în materie de comert si tehnologie. Compania Britanica a Indiilor de Est era deja consolidata în India si privea cu interes porturile Birmaniei, în timp ce francezii îsi mentineau influenta în regiunile vecine.
Scrisoarea de aur, datata 7 mai 1756, a fost un exemplu fara precedent de diplomatie sofisticata. Masurând aproximativ 55 cm lungime si 12 cm latime, foaia de aur era gravata cu zece rânduri de caractere birmaneze. Sigiliul regelui, simbolizat prin pasarea mitica Hamsa, decora suprafata sa, iar pe ambele margini erau încrustate douazeci si patru de rubine din faimoasele mine Mogok, câte douasprezece pe fiecare parte, asezate în monturi hexagonale.
Mesajul lui Alaungpaya era adresat regelui George al II-lea, care domnea simultan asupra Marii Britanii si Electoratului Hanovrei. Regele birmanez oferea Companiei Britanice a Indiilor de Est permisiunea de a înfiinta un post comercial fortificat la portul Pathein, situat în sud-vestul Myanmarului.
La acea vreme, compania britanica detinea doar o mica asezare pe insula Haingyi, în delta fluviului Irrawaddy, departe de rutele comerciale majore si având o infrastructura precara, într-o zona cunoscuta pentru climatul nesanatos. Oferta lui Alaungpaya era generoasa si strategica: un astfel de post comercial ar fi consolidat pozitia Companiei Britanice în competitia coloniala cu francezii si ar fi asigurat accesul la lemnul de tec, esential pentru constructia navelor.
Dupa gravarea sa, scrisoarea a fost învelita în hârtie rosie, introdusa într-un cilindru de fildes de elefant si pregatita pentru transportul catre curtea britanica. Din pacate, Razboiul de Sapte Ani, care a izbucnit în 1756, a întârziat livrarea cu doi ani. Când scrisoarea a ajuns la George al II-lea, acesta, ocupat cu conflictele europene, nu a înteles nici continutul, nici semnificatia mesajului, considerând initiativa un simplu obiect curios si nu o actiune diplomatica serioasa. Alaungpaya nu a primit nici raspuns, nici confirmare de primire.
Documentul a fost depus în biblioteca regala din Hanovra si catalogat gresit ca un manuscris indian în sanscrita. Bibliotecarii l-au descris ca apartinând unui „conducator care interzice mâncarea lucrurilor vii” – o presupunere complet eronata.
Timp de aproape doua secole si jumatate, scrisoarea a ramas necitita, cu exceptia unui incident minor în 1768, când regele Christian al VII-lea al Danemarcei a desfacut coltul cilindrului, provocând un mic prejudiciu.
Abia la începutul anilor 2000, cercetatorii au identificat scrierea ca fiind birmaneza si au recunoscut adevarata origine a scrisorii. Biblioteca Gottfried Wilhelm Leibniz din Hanovra, unde foaia de aur a fost pastrata, a initiat lucrari de conservare si digitizare pentru a stabiliza materialul fragil.
În 2015, scrisoarea a fost inclusa în Memory of the World Register al UNESCO, printr-o nominalizare comuna a Myanmarului, Germaniei si Marii Britanii, recunoscându-se astfel importanta sa istorica si culturala.
GABRIEL TUDOR
Comentarii