Steagul de lupta al domnitorului Stefan cel Mare, datat 1500 si aflat în colectia Muzeului National de Istorie a României poate fi admirat, la Iasi, pentru a doua oara în ultimii 70 de ani, în cadrul „SACRUM. Iasi Art Festival”, cel mai amplu festival dedicat artei sacre si dialogului dintre cultura si spiritualitate din România.
Steagul apartine colectiei Muzeului National de Istorie a României si face parte din expozitia „Stefan cel Mare: marturia vitejiei si credintei”, deschisa la Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Palatului Culturii (Bd. Stefan cel Mare si Sfânt, nr. 1).
Expozitia poate fi vizitata pâna pe 30 octombrie si a fost organizata în deschiderea festivalului, dedicat memoriei, istoriei si patrimoniului cultural asociate Sfântului Voievod Stefan cel Mare.
„Am raspuns pozitiv Complexului Muzeal National Moldova de a avea o expozitie dedicata stindardului liturgic al lui Stefan cel Mare, un obiect de patrimoniu cu valoare extraordinara. Probabil cu greu poate fi gasit un obiect din aceasta perioada care sa se ridice la valoarea istorica, la valoarea artistica, valoarea simbolica a acestui stindard”, a declarat Cornel Ilie, managerul Muzeului National de Istorie din Bucuresti.
Expozitia prezinta, alaturi de steag, machete ale unor monumente dedicate lui Stefan cel Mare, documentul descoperit în acest an în interiorul statuii voievodului din fata Palatului Culturii, precum si alte piese si marturii istorice.
„Stindardul liturgic al lui Stefan cel Mare este una dintre cele mai valoroase piese care este adusa anul acesta la Iasi. Expozitia dedicata lui Stefan cel Mare vorbeste despre identitatea noastra ca ieseni, particularizeaza Festivalul Sacrum la Iasi. Nu este vorba doar de o piesa speciala, ci si de simboluri, despre modul în care îl percepem pe Stefan cel Mare. Am adaugat niste piese, niste machete ale statuii lui Stefan cel Mare, care sunt în conexiune cu stindardul liturgic al lui Stefan cel Mare, daruit de acesta, în 1500, Manastirii Zogragu din Sfântul Munte Athos, manastire pe care o restaurase. Stindardul a fost recuperat în 1917 si de atunci este în România”, a declarat Senica Turcanu, seful Muzeului de Istorie a Moldovei din cadrul Palatului Culturii din Iasi.
Potrivit acesteia, Stefan cel Mare a daruit Manastirii Zografu de la Sfântul Munte Athos steagul sau de lupta. Potrivit unor inscriptii si a unor marturii scrise de catre însemnati cercetatori, domnitorul Stefan cel Mare a facut numeroase danii la manastirile de la Sf. Munte, iar Manastirea Zografu cu hramul „Sf. Gheorghe” – pe care voievodul o numea „manastirea domniei mele” – a fost principalul beneficiar al acestora.
Ajunsa în ruina în veacul al XV-lea, manastirea Zografu a fost rectitorita de catre domnul Moldovei aproape integral între anii 1466-1502, în prezent fiind considerata a noua în ierarhia manastirilor athonite.
Drapelul de lupta a lui Stefan cel Mare a ramas la manastirea de pe Muntele Athos pâna în perioada interbelica, când a fost returnat statului român, informeaza Agerpres. De atunci, steagul a intrat în tezaurul României, iar ulterior a fost expus în Muzeul National de Istorie.
„Fundalul drapelului este de culoare rosie. Între timp steagul a fost reconditionat. Aversul steagului îl prezinta pe Sfântul Gheorghe strapungând balaurul si este brodata pe atlas rosu, cu fire de aur, argint si matase alba, verde si rosie. Sfântul Gheorghe sade pe tron, pe o perna rosie, tragând spada din teaca cu stânga, în timp ce cu dreapta trage de garda si zdrobeste sub picioarele lui balaurul cu trei capete, ce se încolaceste pe sub tron. Doi îngeri coborând din cer îi aduc, cel de la dreapta, o sabie, iar cel de la stânga, un scut încrustat cu pietre scumpe, si îi pun pe cap o frumoasa coroana, împodobita si ea cu doua rânduri de pietre scumpe”, a explicat managerul Muzeului National de Istorie.
Manual al artei farmaceutice
O carte rara, publicata în 1786 si considerata una dintre lucrarile care au contribuit la fundamentarea farmaciei stiintifice moderne, poate fi admirata pâna la 31 octombrie, la Sectia Muzeul Orasului Oradea, din Cetatea Oradea.
Volumul Lehrbuch der Apothekerkunst (Manual al artei farmaceutice), semnat de farmacistul, chimistul si botanistul german Karl Gottfried Hagen, reprezinta editia a treia, revizuita si îmbunatatita, si a aparut la editura Gottlieb Lebrecht Hartung din Königsberg si Leipzig, într-o perioada în care medicina si farmacia începeau sa se desprinda de practicile traditionale si sa se bazeze tot mai mult pe observatie, experiment si proceduri standardizate.
Manualul reflecta nevoia epocii pentru o cunoastere sistematizata si rationala a prepararii medicamentelor, descriind procedee precum distilarea, cristalizarea si conservarea preparatelor vegetale si minerale, informeaza Agerpres.
Volumul ofera o imagine asupra nivelului la care ajunsesera chimia si farmacologia în secolul al XVIII-lea, înainte de descoperirea alcaloizilor, substante care aveau sa schimbe radical medicina în secolul urmator. Totodata, cartea pastreaza terminologia farmaceutica si chimica a epocii si descrie tehnicile de laborator utilizate în urma cu aproape 240 de ani.
Un element spectaculos al cartii este gravura de pe pagina de titlu, care reprezinta laboratorul autorului, Laboratorium Pharmacopolii Aulici.
Regiomontani, considerat primul laborator chimic universitar german. Pe aceeasi pagina apar titlurile academice si profesionale ale lui Hagen, între care cele de doctor în medicina, profesor si farmacist al Curtii Regale Prusace.
Karl Gottfried Hagen (1749-1829) a fost profesor la Universitatea din Königsberg, unde l-a avut ca mentor pe celebrul filosof Immanuel Kant. Lucrarea sa este dedicata Obercollegium Medicum din Berlin, autoritatea medicala suprema a Regatului Prusiei.
Exemplarul aflat în patrimoniul Muzeului Tarii Crisurilor pastreaza si urme ale proprietarilor sai anteriori, între care însemnarea manuscrisa „ex Libris Munch”, oferind astfel indicii despre traseul volumului de-a lungul timpului.
NICUSOR DINCA
Comentarii