Perioada persecutiilor romane împotriva crestinismului a debutat în secolul I d.Ch. (probabil o data cu domnia lui Nero, care i-a acuzat pe adeptii noii religii ca au dat foc Romei) si a încetat în secolul IV – dupa Edictul de la Milano al împaratului Constantin cel Mare si declararea crestinismului drept religie oficiala, la finele aceluiasi veac. Cu toate acestea, diverse grupari ale crestinismului timpuriu erau foarte active, iar adeptii lui trebuia sa se fereasca de ochii autoritatilor. Una dintre metodele de a scapa de obiceiul de incinerare a defunctilor a fost îngroparea acestora în camerele tombale sapate sub pamant, în catacombe.
Acest obicei s-a dezvoltat foarte mult în secolul II d.Ch., deoarece credinta în învierea mortilor, la Judecata de Apoi, apartinea cultului crestin si dogmelor sale, asa cum relatau scrierile evanghelice despre Învierea lui Iisus. Cele mai multe catacombe, reprezentand retele subterane de galerii si camere tombale asociate au fost durate la Roma si mai ales în împrejurimile sale. Oficialii Cetatii Eterne nu permiteau existenta cimitirelor în perimetrul orasului.
Galeriile sapate în sol calcaros urmeaza drumurile principale care legau Roma de alte localitati importante. Se cunosc cel putin patruzeci de camere tombale de-a lungul celebrelor Via Appia, Via Latina, Via Ostiense, Via Labicana etc. Unele ramificatii ale galeriilor principale poarta numele sfintilor înmormantati acolo, precum Sf. Sebastian si Calixtus. Suprafata totala a catacombelor romane este de aproximativ 2,5 kilometri patrati, iar adancimea variaza între 7 si 19 metri. Pasajele au în medie 2 metri, iar nisele au înaltimea de 40-60 cm, cu o lungime de 1,5-2 metri. Acolo erau depuse sarcofagele.
Datorita lui Antonio Bosio, catacombele romane si-au dezvaluit misterele si frumusetile frescelor realizate de primii crestini. Bosio a explorat în secolul XVI retelele subterane, iar în 1632 a aparut volumul „Roma Sotterranea”, care reprezinta un fel de ghid al „orasului uitat” de sub Cetatea Eterna. Si asta, pentru ca acele catacombe au fost abandonate treptat, începand cu secolul X, dupa ce din secolul VI mai foloseau doar la comemorarea martirilor crestini îngropati acolo. Ulterior, arheologul Giovanni Battista de Rossi a editat (sec. XIX) primul „atlas” modern al galerilor sapate în perioada crestinismului timpuriu. Arta decoratorilor crestini din acea epoca indica faptul ca unele scene din mitologia romana erau asimilate unor întamplari biblice pilduitoare si ca iconografia, asa cum o cunoastem astazi, nici nu debutase.
Unele personaje divine nu poarta aura, iar drept simbol al Invierii este prezenta unui paun pe mormant. Sfantul Gheorghe era pe atunci asimilat lui Hercule ucigand un balaur. Culorile folosite la realizarea frescelor – unele impresionante ca marime – sunt vii si concepute cu abilitate, astfel încat au rezistat intemperiilor timp de aproape doua mii de ani. Unele camere tombale astfel decorate formeaza minibiserici subterane. Astazi, îngrijirea catacombelor romane – monumente ale Bisericii crestine timpurii – este în sarcina Vaticanului.
PAUL IOAN
Comentarii