Intelepciunea este o femeie care iubeste numai razboinici… Acesta este unul dintre citatele preferate ale artistului fotograf englez Dominic Rouse (nascut în 1959), dar acest maestru al suprarealismului secolului XXI nu pare a fi preluat de la Nietzsche decat o palida aroganta si, cu delicatetea atat de rara la filosoful german, un misoginism specific unor vremuri în care o persoana intra femeie la doctor si iese barbat.
Dupa o cariera de fotograf comercial, abia spre treizeci de ani Rouse s-a plictisit de rutina si a început sa izbeasca nemilos în conventional, prin fotografia digitalizata. Înregimentandu-se fantasticului socant de realist, curentul cel mai în voga astazi, Rouse îmi pare un criminal în serie care se respecta, adica lasa mesaje criptate superinteligente la locul faptei.
„Infractorul” preia corpul victimei – de obicei o femeie cu relief angelic – si face orice cu el; parti de trup devin obiecte banale ratacite prin sertare, pe noptiere sau în cuier. Preferand spatiile închise, din cauza discretiei cu care-si înconjoara faptele abominabile, artistul joaca un fel de baba-oarba cu privitorul. De fapt, metaforele sale – terifiante pe alocuri – sunt exteriorizarea unor frustrari care vor sa demonstreze cat de neom poate fi omul.
Fara sa starneasca reactii dogmatice, Rouse îsi plimba preferential personajele prin catedrale, împroscand atmosfera sacra cu mesaje laice impregnate de diabolic. Trupuri de femei decapitate se transforma în purtatori de cuvant ai haosului existential, ai uratului unei lumi în care omul nu mai este multumit de felul în care a fost zamislit de Creator.
Uneori, Rouse merge cam departe, rastignind un nud de femeie fara cap si aducand astfel un omagiu pacatului… Una dintre cele mai apreciate lucrari ale sale este „Mormantul filosofului”, în care un bust de barbat aflat în descompunere, depozitat într-o carcera, implora sa mai vada o data lumina. De la depresie, artistul trece subit la sarcasm si surprinde o scena tipica unui atelier de coafat suprarealist: o femeie cap-de-iarba tunde o femeie cap-de-levantica. Evlavie taiata cu foarfeca, am putea spune…
Premiat în SUA si Europa, Dominic Rouse spune în interviuri ca este un mare admirator al lui Hieronymus Bosch, cel care inventa grotescul acum jumatate de mileniu, prin capodopera sa „Gradina deliciilor pamantesti”. Însa cel care a primit primul Oscar pentru fotografie (International Photography Awards, Los Angeles, 2003) nu vrea sa rescrie infernul lui Dante, ci doar sa-l scoata din sertare pe cel în care traim. Uneori, se îngrozeste el însusi de dramele pe care le imagineaza si-si cauta linistea în scene dominate de o liniste nefireasca: o fetita legata la ochi întalneste un flamingo, în întunecimea unei case parasite… Doua fiinte singure, bucuroase ca s-au regasit în culisele tristetii.
Cand evadeaza din chingile catedralei, nudul lui Rouse face explozie. Capul i se transforma într-un arbore tanar si desfrunzit, cautand spre cer mantuirea, dar vai!, cerul este înnorat si un stol de pasari negre parca îi blestema libertatea. Alteori, o balerina strange la piept un cutit fioros, în timp ce un alt flamingo îi da binete… Dar dincolo de toate grozaviile îmbibate cu senzualitate, de scrinul cu sertare pline cu ciozvarte umane, Dominic Rouse este un ucigas în serie atipic. si asta pentru ca, sfidand dosarele Interpolului, începe macelul cu el însusi.
PAUL IOAN
Comentarii