Lucrand la bazele militare de la Peenemunde si Hillersleben, in cel mai deplin secret, oamenii de stiinta germani au realizat sau au fost pe punctul de a realiza multe „super-arme”, menite sa aduca victoria lui Hitler in cel de-al doilea razboi mondial. Dar sansa a fost de partea aliatilor care, beneficiari ai unei baze umane si materiale mult mai mari, si ai unor resurse superioare, au reusit sa invinga masina de razboi nazista. Cand Germania s-a predat, in mai 1945, savantii din aceste baze secrete au fost obligati sa abandoneze o serie intreaga de inovatii revolutionare, in diverse stadii de realizare.
Inventiile diabolice ale nazistilor
Printre armele la care nemtii lucrau se numara o baterie de artilerie care avea drept proiectile rachete inteligente, capabile sa atinga tinte situate la cativa kilometri departare, un mortier ce putea lansa o singura data o tona de proiectile autopropulsate, care faceau prapad la locul impactului, ajungand pana la 5 km distanta, un tanc Tiger modificat care arunca proiectile de 250 kilograme la zece kilometri si un lant de rachete de mici dimensiuni ce puteau atinge tinte situate la 200 km distanta! Dar cele mai sinistre ambitii ale inginerilor militari germani constau in realizarea asa numitului Sonnengewehr (Tunul Solar), un dispozitiv orbital destinat sa distruga total inamicii Reichului si sa stabileasca dominatia rasei ariene asupra „rasei inferioare” de pe Pamant.
„Raza mortii”, inventata involuntar de Oberth
Cel care a avut prima data ideea realizarii unui astfel de dispozitiv a fost compatriotul nostru, Herman Oberth, savant nascut la Sibiu si considerat pe buna dreptate, alaturi de Constantin Tiolkovski, parintele aeronauticii moderne. In cartea lui „Wege zur Raumschiffahrt” (Modalitati de a zbura in spatiul cosmic), tiparita in 1929, Oberth prezenta descrierea stiintifica a unei statii spatiale cu echipaj uman capabile sa orbiteze in jurul Terrei, la o mie de kilometri altitudine. El detalia metodele de constructie, pledand pentru folosirea sectiunilor prefabricate, descria un ciclu rotational pentru producerea gravitatiei centrifugale in interiorul statiei si un sistem ingenios, pentru aprovizionarea periodica a misiunilor spatiale.
Desigur, genialul savant dorea ca aceste „raumstationen” sa serveasca drept observatoare astronomice sau posturi telegrafice, sa transmita date meteorologice, sa supravegheze operatiuni de salvare etc. Dar ceea ce ii interesa pe nazisti era sugestia lui, potrivit careia o oglinda concava, cu diametrul de 100 metri, ar fi putut fi folosita pentru a reflecta razele solare intr-un anumit punct de pe suprafata Pamantului. Ideea lui Oberth avea destinatii pasnice – utilizarea intensei calduri rezultate astfel pentru a genera electricitate cu ajutorul turbinelor de aburi. Nazistii voiau insa altceva: realizarea unei „raze a mortii” de putere colosala, care putea incendia in cateva minute orase intregi!
Arhimede – omul care si-a depasit epoca
Ideea „Tunului solar” avea radacini adanci in istoria omenirii. In 212 i.Hr., romanii au incercat sa cucereasca orasul grec Siracuza; potrivit unei legende, primul atac asupra asezarii ar fi fost respins de aparatori intr-un mod ingenios: Arhimede, renumitul matematician, inventator si astronom grec, ar fi folosit puterea razelor solare pentru ca, prin intermediul unor oglinzi de cupru, sa incendieze la mare distanta corabiile romane. In zilele noastre au fost facute numeroase experimente pentru a confirma sau nega fezabilitatea unei asemenea arme, rezultatele fiind insa diferite. Cel mai celebru este cel realizat in anul 2006, in cadrul emisiunii „Distrugatorii de mituri”, concluzia fiind ca o serie de oglinzi de metal pot incendia o nava de lemn dar numai dupa o expunere de cateva minute asupra tintei.
O forta distrugatoare
Folosind planurile lui Oberth, savantii germani de la Hillersleben au dezvoltat considerabil conceptul oglinzilor spatiale. Calculele lor pledau pentru realizarea unei oglinzi parabolice de cel putin trei kilometri patrati, pentru a atinge puterea distructiva dorita – de peste o suta de mii de ori mai mare decat legendarele „raze ale mortii” imaginate de Arhimede, si o orbita ideala de 8200 kilometri. Dupa ce s-au luat in calcula o serie intreaga de materiale stralucitoare, s-a optat pentru sodiul metalic, element relativ abundent printre compusii naturali.
In conditii obisnuite, sodiul reactioneaza violent la umezeala, dar avand in vedere ca dispozitivul urma sa fie lansat pe orbita, in vid, aceasta nu reprezenta o problema. Pentru a trimite pe orbita piesele pre-asamblate, inginerii intentioneau sa foloseasca versiuni modificate, mult mai puternice, ale rachetei V-2, cu care Hitler terorizase Anglia.
Pamantul, distrus la ordin
In interiorul suprafetei locuibile a statiei spatiale, electricitatea urma sa fie asigurata de dinamuri speciale, puse in miscare de forta aburului si care de asemenea puteau utiliza caldura radiatiilor solare brute. Astronautii nazisti ar fi urmat sa poarte incaltaminte magnetica pentru a se acomoda cu imponderabilitatea si rezervele lor de oxigen ar fi fost constant reimprospatate de catre sere cu plante mari consumatoare de dioxid de carbon. Echipajul unei asemenea statii spatiale urma sa primeasca ordine cifrate prin radio, in timp ce supraveghea atent activitatea dusmanilor Reichului.
Cand li se ordona un atac asupra unei tinte terestre, cei de la bordul statiei roteau masivul reflector, ca pe o teava de tun anti-aerian, in directia dorita, calculand atent pozitia de tragere. Odata plasat pe traiectorie, oglinda capta razele puternice de Soare, inmagazinandu-le si trimitandu-le spre Pamant sub forma unei raze superconcentrate. In mod teoretic, aceasta raza era suficient de puternica spre a parjoli campuri, a incinera orase, a vaporiza rezervoare de combustibil si a pulveriza, pur si simplu, oamenii aflati la sol. Orice natiune care n-ar fi avut rachete spatiale ar fi fost neputincioasa in fata unei asemenea amenintari. Dupa distrugerea tintei, oglinda era intoarsa intr-o directie nepericuloasa pentru Pamant.
Americanii intra pe fir
Dar acest ambitios proiect a trebuit intrerupt in primavara lui 1945, cand victoria Aliatilor devenea tot mai evidenta. Serviciile secrete americano-britanice au reusit sa puna mana pe savantii germani si pe echipamentul acestora, pentru a-i impiedica pe sovietici sa beneficieze de ele. Ofiterul insarcinat cu interogarea cercetatorilor nazisti a fost colonelul american John A. Keck, a aflat de la acestia ca, daca razboiul s-ar mai fi prelungit cu inca un an, Germania ar fi putut dispune de arme redutabile, pe care le-au descris in detaliu, spre uimirea americanilor.
Desigur, cea mai puternica impresie a facut „Tunul solar”, inventie care a fost luata foarte in serios de partea americana. S-a facut chiar un calcul de fezabilitate privind aplicarea proiectului de catre US Army dar s-a apreciat in cele din urma ca resursele materiale, financiare si umane necesare transportarii si montarii oglinzilor in spatiu ar fi fost prea mari pentru finalitatea dorita. Aceasta cu atat mai mult cu cat intre timp savantii americani realizasera arma atomica, suficienta pentru a le asigura suprematia in urmatorii ani.
Oricum, savantii germani precum Oberth sau Wernher von Braun au pus stiinta mai presus decat patriotismul si vor participa la programul spatial american. Racheta lui von Braun, A 11, care urma sa transporte pe orbita componentele tunului solar, este precursoarea lui Saturn V, racheta care a purtat pe orbita astronautii misiunilor Apollo.
Soarele, folosit in scopuri pasnice
Chiar daca transformarea Soarelui intr-o arma a fost un concept niciodata realizat in epoca moderna, dispozitive similare „tunului solar” al nazistilor sunt puse in practica. Furnale solare folosind oglinzi parabolice asigura caldura pentru gatit, electricitate, metalurgie si producerea de oxigen. Cea mai mare instalatie de acest gen se gaseste in comuna franceza Odeillo, din Pirinei: o cladire de opt etaje, cuprinzand 10.000 de oglinzi concentrate pentru a capta razele solare si a produce temperaturi de pana la 3000 grade Celsius! Un concept similare este folosit la turnurile solare, unde o baterie de oglinzi reflecta razele de soare catre un receptor central, pentru a produce abur, din care rezulta electricitate, prin invartirea unor turbine.
GABRIEL TUDOR
Comentarii