In orice societate – traditionala sau moderna – pentru o functionare normala este absoluta nevoie de componenta imaginara. La toate cele 26 de populatii studiate de Godelier se intalneste convingerea ca in „fabricarea” unui copil, pe langa barbat si femeie, apar interventii ale stramosilor si/sau ale zeitatilor. De pilda, la baruya, in Noua-Guinee, corpul feminin e doar un receptacul, in care sperma barbatului „fabrica” embrionul, dandu-i osatura, carnea si sangele. Dar fetusul ramane fara degete si fara nas, asa ca lucrarea o completeaza in pantecele femeii zeul Soare.
Avem deci un copil cu forme umane, care respira, insa nu e inzestrat si cu suflet. Abia la un an dupa nastere, atunci cand i se atribuie un nume (preluat de la un stramos), i se transmite si sufletul. In traditia iudeo-crestina, Dumnezeu e cel care introduce un suflet in fiecare fetus, in timpul sarcinii. Doua civilizatii foarte indepartate una de alta, dar cu mentalitati de o asemanare frapanta.
Contestarea filierei parentale
Ultimele decenii au cimentat teoria care sustine ca structura sociala de baza o constituie legaturile parentale. Pentru constituirea identitatii fiecarui individ, relatiile familiale sunt esentiale, insa cercetarile lui Godelier arata ca, la populatiile de tipul baruya, cadrul formarii unei societati e fundamentat pe unirea grupurilor umane in scopul stabilirii unei forme de suveranitate: asupra unui teritoriu, asupra resurselor acestuia, asupra locuitorilor lui. Legaturile si grupurile parentale nu au constituit niciodata fundamentul Cetatii ori al Statului.
Pe de alta parte, omul este un permanent „producator” de societate, transformand raporturile dintre membrii acesteia. Cea ce nu se intampla la animale: niciodata, pe parcursul observarii lor de catre cercetatori, primatele nu si-au schimbat structurile sociale. Desi patrimoniul genetic difera intre cele doua specii (om-primate) doar cu 2%, e suficient pentru ca noi sa putem inventa noi forme de existenta. Lucru imposibil fara „filtrul” imaginarului.
Ingredientele puterii
Imaginarul, care face posibila lucrarea amintitei trinitati (barbat-femeie-Divinitate), lucrare reprezentata de faptura umana, inglobeaza doua componente esentiale: sacrul si dimensiunea politico-religioasa. Initierea din asa-numitele societati primitive, interpretata in limbaj occidental, este un proces prin care toti indivizii se regasesc dependenti unii de altii, in locuri considerate de noi categoric imaginare. Ele se refera la toate asezarile, la toti indivizii, la toate legaturile dintre ei. Ceea ce-i uneste – spunem noi – sunt raporturile politico-religioase.
Politice, deoarece fata de orice alt trib ele stabilesc suveranitatea grupului asupra teritoriului sau. Religioase, pentru ca toti indivizii se unesc pentru a construi, de exemplu, „marea casa” a barbatilor, facand apel la divinitatea solara, parintele lor, ca si la spiritele naturii, pentru a primi putere. Aceste reprezentari sunt componente ale puterii si se manifesta in mod similar si la zamislirea copilului ce va deveni un nou membru al tribului. Imaginarul este, asadar, elementul activ in acest caz. Nu ideal, nu utopie, ci poate o realitate ancestrala, pe care doar subconstientul incearca uneori sa o resusciteze, dar care se loveste permanent de scepticismul mentalitatii civilizatiei masinilor.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii